Author Archives: admin_

Programul FILIT – vineri, 25 octombrie

Programul FILIT – vineri, 25 octombrie * 09.30-11.00, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iași „Întâlnire cu liceenii”, lectură și Q&A Participă: François Garde Moderatoare: Raluca Vârlan Organizat de Institutul Francez Iași, în cadrul proiectului Festivalul Primului Roman * 10.00, Parcul Științific şi Tehnologic „Tehnopolis” Iaşi, Holul şi sălile de seminarii Expoziție cu vânzare de carte tehnică; Seminar cu editurile participante;...

Mirosul de gaz trebuie semnalat de urgenţă la Call Center-ul E.ON Gaz Distribuţie

Indiferent de locul în care ne aflăm, pe stradă, acasă sau la serviciu, fiecare dintre noi trebuie să fie responsabil şi să semnaleze orice situaţie în care se simte miros de gaz, apelând urgent Call Center-ul E.ON Gaz Distribuţie. Acesta funcţionează non-stop şi poate fi apelat la numerele de telefon 0800 800 928 număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă), sau 0265 200 928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua...

Lucrările de reabilitare a Bulevardului Independenței se apropie de final

Lucrările de reabilitare a Bulevardului Independenței, care au demarat în această primăvară, urmează să fie finalizate în câteva zile, anunță reprezentanții municipalității. Potrivit acestora, în prezent, constructorul lucrează în ritm alert la turnarea ultimului strat de asfalt pe intens circulata arteră a Iaşiului. ”După asfaltările din Fundaţie, pe sectorul dinspre Păcurari, în acest moment, utilajele de asfaltare operează pe sensul de...

Proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă privind creșterea eficienței energetice a comunităților locale, semnate la Iași

În Sala Mare a Primăriei municipiului Iași a avut loc joi, 24 octombrie, semnarea oficială a contractelor de finanțare pentru patru proiecte din cadrul Programului Operaţional Sectorial ”Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa Prioritară 4 – ”Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării, în contextul combaterii schimbărilor climatice”. Proiectele, care se adresează comunităților locale din comunele Tătăruşi (jud. Iaşi),...

Salonul de carte ”Bookfest Iași” debutează, vineri, în Sala Pașilor Pierduți a UAIC

Prima ediție a Salonului de Carte ”Bookfest Iași” debutează vineri, 25 octombrie, la ora 10.00, în Sala Pașilor Pierduți de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” (UAIC). Manifestarea, inclusă în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri (FILIT) de la Iași le oferă vizitatorilor ocazia unor întâlniri memorabile cu autorii momentului și cu cărțile despre care toată lumea vorbește. Printre acestea din urmă se numără, pentru...

Eveniment marca Adenium în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT)

Editura Adenium vă invită la lansarea volumului Îndrăgostit de Tarkovski. Mic tratat de trăire a artei, de Mihai Vacariu , vineri, 25 octombrie, la ora 17.00, în Galeriile Pod Pogor.  Evenimentul este organizat în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT). Invitați, alături de autor: Elena Dulgheru, critic de film, preot dr. Nicolae Nicolescu, Bogdan Ulmu, regizor, scriitor și critic de teatru, Liviu Antonesei, director...

Peste 8.000 de kg de deșeuri electrice și electronice, colectate într-o singură zi de la ieșeni

Peste 8.000  de kilograme de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) au fost adunate în cadrul colectei care s-a desfășurat sâmbătă, 19 octombrie, la Iași, organizată de Asociația Română pentru Reciclare (RoRec) împreună cu Primăria municipiului Iași, în cadrul campaniei ”Locul deșeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”. O parte dintre deşeurile electrice colectate au fost preluate gratuit de la domiciliile cetăţenilor...

Proiectul ”Dalkia în serviciul ieșenilor pentru cel puțin 20 de ani”, apreciat la nivel internațional

Proiectul „Dalkia în serviciul ieșenilor pentru cel puțin 20 de ani” a primit Marele Premiu Special al Juriului Dalkia International, în cadrul ceremoniei de premiere a concursului „Victoriile Dalkia pentru anul 2012”, care a avut loc miercuri, 23 octombrie, la Paris. În competiție au participat peste o sută de proiecte, din care 22 au ajuns în finala desfășurată în luna iunie a acestui an. Proiectul realizat de Dalkia pentru municipiul Iași a...

Un punct câștigat: CSMS Iași – Rapid 2-2 (2-2)

Primul meci pe banca tehnică a CSMS-ului pentru Marius Lăcătuș nu a adus victoria mult visată de suporterii ieșeni, în meciul pe care Onofraș and. company l-au disputat miercuri, 23 octombrie, în Copou, împotriva Rapidului, într-o partidă restantă din etapa a VII-a a Ligii a II-a (Seria I). După un nou joc foarte slab, în care au demonstrat, încă o dată, că înfrângerile suferite în acest sezon în meciurile disputate împotriva echipelor FCM Dorohoi...

Centrul de excelență județean își deschide porțile la sfârșitul acestei săptămâni

Începând cu anul școlar 2013-2014, Centrul de excelență județean Iași își deschide porțile pentru elevii claselor a III-a și a IV-a, cu disciplina ”Matematică”, prima întâlnire cu micuții pasionați de această materie urmând să aibă loc duminică, 27 octombrie, începând cu ora 10.00, la Colegiul „Costache Negruzzi”. ”În funcție de rezultatele obținute, elevii vor putea frecventa, în continuare, cursurile Centrului de Excelență,...
;