Author Archives: admin_
Programul Cinematografului „Ateneu” în săptămâna 8 – 14 martie
De 8 martie, cinefilii vor putea vedea la Cinema Ateneu două filme selectate special pentru această zi: Adevărul / La vérité, o reuniune furtunoasă între o actriță și fiica ei, după ce vedeta și-a publicat memoriile scandaloase și Ma ma, un film despre cum găsim puterea de a merge mai departe şi a lupta pentru fericire, chiar şi în cele mai sumbre circumstanţe.
După proiecția de gală de la Iași, Berliner, în regia lui Marian Crișan, revine în...
Primul pas pentru implementarea planului de transport integrat al Zonei Metropolitane Iaşi
La sfârşitul săptămânii, la Iaşi a fost constituită Asociația Metropolitană de Transport Public Iași (AMTPI), organizaţie neguvernamentală care urmează să reprezintă instrumentul legal prin care Consiliul Județean Iași, împreună cu Primăria Municipiului Iași și cele 15 comune din zona metropolitană, vor putea colabora pentru identificarea unui plan de transport metropolitan coerent, care să asigure un sistem de mobilitate inteligentă pentru...
Cursă aeriană directă Iaşi – Dublin, începând din aprilie
Începând din luna aprilie, ieşenii vor putea călători cu avionul către Dublin, odată cu introducerea unei cursei directe care va face legătura între Iaşi şi capitala Republicii Irlanda. Zborul, cu o frecvenţă bisăptămânală, va fi operat de compania HiSky, a anunţat duminică Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. ,,Aeroportul Iași devine poarta de comunicare a județului nostru și a întregii regiuni cu Europa. Am început anul...
102 cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore la Iaşi
În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 102 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în scădere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la începutul pandemiei şi până în prezent ajungând la 34.484, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.819 au fost externate (cu 14 de persoane externate în plus faţă de ziua precedentă). În judeţul Iaşi,...
Peste 90.000 de ieşeni s-au vaccinat până acum împotriva virusului SARS-CoV-2
De la începutul campaniei de vaccinare, în luna decembrie, şi până în prezent, în judeţul Iaşi au fost administrate 90.571 de doze de vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2. Din numărul total de persoane vaccinate, 55.265 au fost vaccinate cu prima doză şi 35.306 cu doza a II-a, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi. Potrivit aceleiaşi surse, sâmbătă, 6 martie, în judeţul Iaşi au fost vaccinate 2.155 de persoane, din care 1.653...
Peste 10.000 de elevi din județul Iași vor participa la activitățile din cadrul programului „Școala după școală“
Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) Iași a stabilit unitățile de învățământ ieșene care vor organiza activități remediale în cadrul Programului național pilot de tip „Școala după școală“. Scopul principal al programului este de a acorda sprijin elevilor pentru a-și formarea competențele specifice și de a diminua riscul de părăsire timpurie a școlii. Astfel, în cadrul grupelor alcătuite în cele 117 de unități de învățământ din...
Continuă acţiunea de distribuire a ajutoarelor alimentare şi de igienă de la Uniunea Europeană
Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), continuă să implementeze Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) prin care sunt alocate pachete cu produse alimentare și de igienă furnizate de către Uniunea Europeană. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, în zilele de 26 februarie și 2 martie, Direcția de Asistență Socială a recepționat 1.385 de pachete cu produse de igienă (tranșa a III –...
Trei noi focare de coronavirus la Iaşi. Unul dintre ele, la un centru de îngrijire şi asistenţă pntru persoanele cu dizabilităţi
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat vineri, 5 martie, apariţia a trei noi focare de COVID-19 în judeţ, la o unitate medicală, la un centru social pentru persoanele cu dizabilităţi şi, respectiv, la un centru medical. Astfel, în urma testării epidemiologice, nouă persoane, din care cinci pacienţi şi aptru angajaţi, au fost depistaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 la INSTITUTUL DE PSIHIATRIE SOCOLA – Secția IX Cronici – Pavilion...
Numărul elevilor şi profesorilor confirmaţi pozitiv cu COVID-19, în creştere la Iaşi
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat vineri, 5 martie, situaţia cazurilor de COVID-19 înregistrate în cadrul unităţilor de învăţământ din judeţ de la reluarea cursurilor din semestrul al doilea, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 3235 din 4 februarie 2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea...
Iaşul, pe locul VI la nivel naţional la numărul cazurilor noi de coronavirus
În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 143 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în scădere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la începutul pandemiei şi până în prezent ajungând la 34.241, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.781 au fost externate (cu 21 de persoane externate în plus faţă de ziua precedentă). În judeţul...


