Archive: Administrație Subscribe to Administrație
Pachetele cu alimente de la Uniunea Europeană au ajuns la primăriile din județ
Toate cele aproape 60.000 de pachete cu alimente din cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) au ajuns la primăriile din județ. Anunțul a fost făcut luni, 18 aprilie, de prefectul Bogdan Cojocaru. ”Prima etapă s-a încheiat fără a fi raportate probleme deosebite. Urmează ca în termen de maxim 60 de zile de la recepționarea bunurilor, acestea să fie distribuite către beneficiari. Deja, în multe localități, acest lucru...
Programul creșelor din municipiul Iași în perioada Sărbătorilor de Paște
Cele 12 creșe din municipiul Iași vor fi închise în perioada 18 – 25 aprilie, copiii urmând să revină în instituții abia în cea de-a treia zi de Paște, respectiv marți, 26 aprilie, informează într-un comunicat, Primărie Municipiului Iași. Astfel, mini-vacanța prichindeilor se va suprapune parțial cu vacanța elevilor din învățământul preuniversitar (16 aprilie – 1 mai). Reamintim că, potrivit legii, zilele de 22 aprilie (Vinerea Mare)...
Container cu rastele pentru parcarea bicicletelor în cartierul Alexandru cel Bun
În zona esplanadei Minerva – Piața Voievozilor din cartierul Alexandru cel Bun va fi instalat în perioada următoare un container cu 50 de rastele pentru parcarea bicicletelor. Anunțul a fost făcut de primarul Mihai Chirica, care a declarat că, recent, municipalitatea a achiziționat de la firma Sky Park System SRL, pentru suma de 197.500 lei, fără TVA, respectiv 235.025 lei, cu TVA, un container securizat pentru biciclete cu minim 50 de rastele. Potrivit...
Iașul și-a depus candidatura pentru titlul de Capitală Mondială a Cărții în 2024
Municipiul Iași și-a depus candidatura pentru obținerea titlului de Capitală Mondială a Cărții în anul 2024, în cadrul unui program desfășurat sub egida UNESCO, menit să încurajeze o cultură a lecturii pentru toate grupurile de vârstă, atât în interiorul, cât și în afara granițelor unei țări. Orașul câștigător va deține titlul timp un an, începând cu data de 23 aprilie.
“Orașul nostru are nevoie de evenimente mari, de anvergură, care...
Localitățile limitrofe municipiului vor fi deservite de mijloacele de transport ale CTP
În cadrul ședinței Asociației Metropolitane de Transport Public (AMTP), desfășurată în acestă săptămână, au fost propuse spre aprobare o serie de trasee pe care urmează să circule mijloacele de transport ale Companiei de Transport Public (CTP) Iași, care să facă legătura între municipiul Iași și comunele limitrofe.
„La data de 1 ianuarie trebuie finalizate toate contractele de transport județean de pe raza județului Iași. Intenția clară...
Ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam, în vizită la Primărie
Primarul Mihai Chirica a primit vineri, 15 aprilie, vizita ambasadorului Republicii Socialiste Vietnam, Excelența Sa Dang Tran Phong. Din delegația vietnameză au mai făcut parte Hoang Thi Phuong Mai, secretar I în cadrul ambasadei, Bogdan Chezan, secretarul ambasadei, și Dinh Thi Binh Minh, proprietara restaurantului Little Hanoi.
„Am discutat cu Excelența Sa despre oportunitățile de schimburi între cele două părți, mai ales că există un acord de liber...
Iașul, gazda Forumului Tansfrontalier Comun România – Republica Moldova
În perioada 14 – 15 mai, la Iași a avut loc Forumul Transfrontalier – Oportunități de accesare a fondurilor europene prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2021 – 2027. La eveniment, care a fost organizat de Consiliul Județean Iași, au participat reprezentanți ai raioanelor din Republica Moldova, ai municipiilor Chișinău și Bălți, precum și UTA Găgăuzia.
”A trecut mai puțin de un an de când ne-am întâlnit aproape...
Amplu program de asfaltare a străzilor demarat de Primărie
Odată cu încălzirea vremii, cele mai multe dintre șantierele de pe raza municipiului și-au reluat activitatea, după ce primarul Mihai Chirica a semnat ordinul de începe a lucrărilor, așa cum este cazul celor din cadrul contractului pentru modernizarea străzilor Lupiței (lungime: 466 metri, lățime: 6 metri ), Varianta Șoseaua Rediu (lungime: 596 metri, lățime: 6 metri), Albineț (lungime: 939 metri, lățime: 5,5 metri ) și Hotin (lungime: 797 metri,...
Situația plantărilor de arbori, arbuști și flori în municipiu
În perioada 1 ianuarie – 10 aprilie, SC Servicii Publice SA a realizat următoarele plantări de material dendrologic în spațiile verzi de pe raza Municipiului Iași:
Arbori foioși (Tei, Arțar, Carpen, Platan, Crataegus, Prun roșu, Frasin, Ginkgo, Mesteacăn, Magnolia, Catalpa) – 943 bucăți
Zonele unde s-au făcut plantări:
– Carpen: Bd. Păcurari, spațiu verde Prefectură
– Frasin: Bd. Chimiei mal stâng II, Str. Sarmisegetuza
–...
Alte trei unități de învățământ din municipiu ar putea fi consolidate și reabilitate termic prin PNRR
Primăria Municipiului Iași va depune spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) mai multe proiecte de reabilitare termică a clădirilor în care își desfășoară activitatea o serie de unități de învățământ din oraș. Printre acestea se numără Școala Gimnazială „George Coșbuc”, consolidarea și reabilitarea energetică a Căminului Școlii Postliceale Sanitare „Grigore Ghica Vodă” și respectiv consolidarea...


