Archive: Administrație Subscribe to Administrație

Primarul Mihai Chirica s-a întâlnit cu Excelența Sa Michele Ramis, Ambasadorul Franței în România

Primarul Mihai Chirica a primit joi, 28 septembrie, la Palatul Roznovanu, vizita unei delegații a Ambasadei Franței în România, condusă de Excelența Sa, doamna Ambasador Michele Ramis. La întrevederea organizată în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași au mai participat Mehmet Meydan, Consul al Franței pentru România și Republica Moldova, Vincent Lorenzini, directorul Institutului Francez Iași, Radu Grădinaru, Consul onorific al Franței...

Încep pregătirile pentru “Sărbătorile Iaşilor”

Noutatea ediţiei din acest an a “Sărbătorilor Iaşilor” o reprezintă decernarea Premiilor “Centenar”, care va onora personalităţile locale care s-au implicat activ în promovarea evenimentelor şi manifestărilor legate de aniversarea celor o sută de ani de la făurirea României Mari. “Vor fi premiate persoanele şi personalităţile care au avut un rol determinant în promovarea acestui concept. Este vorba despre membri ai Academiei...

Încep lucrările de modernizare a pasarelei pietonale de la Gară

Municipalitatea ieşeană a semnat în această săptămână contractul privind reabilitarea şi modernizarea pasarelei pietonale de la Gară, obiectiv aflat în prezent într-o avansată stare de degradare, care pune în pericol integritatea trecătorilor. După cum a anunţat miercuri, 27 septembrie, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica, firma care a câştigat licitaţia şi care urmează să execute lucrările de reabilitare şi modernizare a...

Consiliul Judeţean a validat noul Consiliu de Administraţie de la Aeroport

Principalul punct de pe ordinea de zi a şedinţei de marţi, 26 septembrie, a Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, desfăşurată la Paşcani, l-a reprezentat aprobarea componenţei noului Consiliu de Administraţie al Aeroportului Internaţional Iaşi, rezultat în urma concursului organizat la începutul acestei luni de conducerea administraţiei judeţene. După aproape o oră şi jumătate de discuţii, plenul Consiliului Judeţean a votat favorabil noul CA de la...

Simpozionul științific „Cultura diferenței, diferența culturii”

Luni, 2 octombrie, de la ora 13.00, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, Primăria Municipiului Iași și „Fundația pentru Promovarea și Dezvoltarea Evreilor Români pe numele Rabin Pinhas E. Wasserman” vor organiza simpozionul științific „Cultura diferenței, diferența culturii”. Evenimentul propune întâlnirea cu personalități marcante ale lumii academice ieșene și cu prieteni ai comunității evreiești. Vor susține prezentări rabinul...

“Undă verde” pentru reabilitarea şi modernizarea Spitalului de Copii “Sfânta Maria”

Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat luni, 25 septembrie, proiectul  privind reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria”, care în urma evaluării tehnice și financiare efectuate de comisia Organismului Intermediar pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, a fost admis și a intrat în etapa precontractuală, cu solicitarea de revizuire a bugetului...

Soluţie pentru reducerea poluării, propusă de Primărie: staţii pentru biciclete în întreg oraşul

Municipalitatea ieşeană caută noi soluţii pentru descongestionarea traficului rutier şi reducerea poluării. În acest sens, proiectul „Iaşi Velo City”, lansat de Primărie,  reprezintă una dintre modalităţile prin care noxele poluante ar putea fi reduse. Într-o conferinţă de presă, care au a vut loc vineri, 22 septembrie, la Palatul Roznovanu, primarul Mihai Chirica a prezentat pe larg acest proiect, subliniind că implementarea sa ar putea deveni,...

Mănăstirea Frumoasa va fi reabilitată cu bani europeni

Sâmbătă, 23 septembrie, în Sala Mare a Primăriei va avea loc, începând cu ora 13.00, semnarea contractului de finanțare pentru implementarea proiectului „Reabilitarea și valorificarea potențialului turistic și cultural al Ansamblului Mănăstirii Frumoasa din Municipiul Iași”. Contractul de finanţare va fi semnat de primarul Mihai Chirica, din partea Primăriei municipiului Iaşi, şi respectiv de Vasile Asandei, directorul Agenţiie de Dezvoltare Regională...

Se desființează trecerea de pietoni de la intersecția str. Cerna cu str. Sarmisegetuza

Comisia de Circulație a Municipiului Iași a luat mai multe decizii privind traficul din Municipiul Iași, decizii care au fost aprobate de Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier. În virtutea acestor hotărâri, în această noapte, 22 spre 23 septembrie, echipele S.C. Citadin S.A. și S.C. Servicii Publice S.A. vor desființa trecerea de pietoni de pe str. Cerna, la intersecția cu str. Sarmisegetuza. Marcajul rutier corespunzător va fi șters, iar partea...

Protest inedit al primarului Mihai Chirica împotriva maşinilor second hand

“O zi fără maşină în oraşul meu”, acţiune care este sărbătorită în fiecare an, pe data de 22 septembrie, în întreaga lume, este marcată vineri, la Iaşi, printr-o acţiune de protest iniţiată de primarul Mihai Chirica la adresa autovehiculelor second-hand, care au invadat în ultimii ani oraşul. În acest sens, în faţa Palatului Culturii şi în Piaţa Unirii vor fi amplasate două corturi, unde ieşenii îşi vor putea exprima opţiunea...
;