Archive: Administrație Subscribe to Administrație
500 de copii din familiile defavorizate vor primi ghiozdane și rechizite școlare din partea Primăriei
Cu prilejul începerii noului an școlar, 500 de elevi din clasele 0–IV, din municipiul Iași, proveniți din familii defavorizate, vor primi ajutoare de urgență în valoare de o sută de lei, constând în ghiozdane și rechizite școlare, în cadrul campaniei ”O șansă prin educație pentru fiecare copil”, derulată de Direcția de Asistență Comunitară (DAC) din cadrul Primăriei municipiului Iași, aflată în acest an la cea de-a șasea ediție. Evenimentul...
18.000 de ieșeni cu venituri reduse vor primi, începând din luna octombrie, ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană
Începând cu luna octombrie, ieșenii cu venituri reduse vor primi o nouă tranșă de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană, în cadrul Programului POAD 2015. După cum a declarat Luminița Munteanu, directorul executiv al Direcției de Asistență Comunitară (DAC) din cadrul Primăriei municipiului Iași, ca noutate în acest an, de aceste ajutoare vor beneficia și persoanele al căror venit net lunar este mai mic de 450 de lei. ”Este vorba despre persoanele...
9.000 de ieșeni vor beneficia, în această iarnă, de ajutoare pentru încălzirea locuinței
Începând din luna octombrie, ieșenii cu venituri reduse, care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale sau lemne, precum și cărbuni sau combustibili petrolieri, pot depune dosarele pentru primirea ajutoarelor de încălzire pentru sezonul rece 2015- 2016. Potrivit estimărilor reprezentanților Direcției de Asistență Comunitară (DAC) din cadrul Primăriei municipiului Iași, pentru...
Gheorghe Nichita a pierdut recursul la Tribunal: Primarul suspendat al Iașului va fi cercetat, în continuare, sub control judiciar
După ce, la începutul acestei săptămâni, a fost debarcat de la conducerea Organizației Județene a PSD, în urma unei decizii a Biroului Național Permanent (BNP), care a invalidat hotărârea Biroului Politic Județean (BPJ), prin care acesta era repus în funcția de președinte al filialei locale, Gheorghe Nichita a primit, miercuri, o nouă lovitură. De aceasta dată, din partea magistraților Tribunalului Iași, care au respins contestația formulată...
Opt milioane de lei, repartizate de CJ Iași pentru reparația și modernizarea drumurilor județene și comunale
Întruniți în ședință extraordinară, consilierii județeni ieșeni au aprobat miercuri, cu unanimitate de voturi, alocarea sumei de 7.991.000 lei din taxa pe valoarea adăugată, repartizată de la bugetul centralizat al statului, pentru reparația și modernizarea unor drumuri județene și comunale. Din aceasată sumă, 4.291.000 lei a fost repartizată pentru proiectarea și execuția unor lucrări de reparații și modernizări pentru drumuri județene. Printre...
Restricții de circulație pe str. Toma Cozma
Strada Toma Cozma, segment supus reabilitării și modernizării prin proiectul finanțat din fonduri europene nerambursabile Axa de dezvoltare Nord – Sud Pasaj Octav Băncilă, va fi închisă circulației autoturismelor în ziua de sâmbătă, 12 septembrie 2015, între orele 7.00 – 21.00. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei municipiului Iași, sectorul care va fi închis circulației este cuprins între intersecția str. Toma Cozma cu...
Bani pentru reparația drumurilor comunale, pe ordinea de zi a ședinței CJ
Consilierii județeni ieșeni se vor întruni miercuri, 9 septembrie, de la ora 11.00, în Sala Galbenă a Prefecturii, în ședință extraordinară, pe ordinea de zi a întâlnirii fiind înscrise cinci proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără repartizarea unor sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru reparația și modernizarea drumurilor comunale, pe anul 2015, unor unități administrativ-teritoriale din județul Iași, aprobarea modificării...
Reuniune bilaterală România – Republica Moldova în domeniul transporturilor
Marți, 8 septembrie, la Iași, va avea loc ”Reuniunea bilaterală România – Republica Moldova a miniștrilor Transporturilor”. Evenimentul va fi organizat de la ora 12.00, în Sala Verde a Prefecturii. Delegația care îl însoțește pe ministrul Iulian Matache va fi formată din Cristina Petrescu, director de Cabinet, Mărioara Capră, director tehnic CNADNR, Dan Marian Costescu, director general CNCF CFR SA. Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor...
Noi locuri de parcare de reședință, scoase la licitație de Primărie
Primăria municipiului Iaşi organizează în data de 9.09.2015, la ora 14.00, la sediul DAPPP din Șos. Naţională nr. 43, et. 6, o licitaţie publică cu strigare pentru închirierea unui număr de 13 locuri de parcare, cu nr. 9, 14, 15, 16, 18, 19, 21, 22, 26, 27, 28, 32 şi 37, situate în str. Minervei nr. 10. Imobilele cu drept de participare la licitaţie sunt blocurile 845, 843, 844 şi 907, data limită de depunere a dosarelor fiind 8.09.2015, ora 13. De asemenea,...
CLM a aprobat Strategia de dezvoltare urbană a Iașiului pentru perioada 2015-2030
Întruniți, joi, 3 septembrie, în ședință extraordinară, consilierii locali au aprobat cu majoritate de voturi conținutul-cadru de elaborare a “Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Iași pentru perioada 2015-2030”. Proiectul de hotărâre a suscitat ample discuții în cadrul ședinței, după ce consilierul independent Anca Preda a cerut amânarea acestui punct de pe ordinea de zi, având în vedere că expunerea de motive care...


