Archive: Administrație Subscribe to Administrație
Protest spontan al angajaţilor de la Casa Judeţeană de Pensii Iaşi
Angajaţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Iaşi au protestat, joi, 26 octombrie, în faţa instituţiei, în semn de nemulţumire faţă de nivelul de salarizare şi de refuzul Guvernului de a pune în aplicare modificările propuse la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, prin care personalul care lucrează în cadrul caselor teritoriale de pensii ar urma să beneficieze, prin asimilare, de aceleaşi drepturi salariale ca şi personalul din cadrul...
Aprobarea bugetului rectificativ al Companiei de Transport Public, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local
Consilierii locali ieşeni se vor întruni marti, 31 octombrie, de la ora 10.00, în Sala Mare a Primăriei, într-o nouă şedinţă a Consiliului Local al Municipiului Iaşi, pe a cărei ordine de zi sunt înscrise până la această oră peste 49 de proiecte de hotărâre.
Printre cele mai importante dintre acestea se numără aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli rectificativ pe anul 2023 al Societăţii Compania de Transport Public S.A. Iaşi şi a estimarilor...
Viceprimarul Cezar Baciu a pierdut procesul cu USR. PNL nu mai are majoritate în Consiliul Local
Viceprimarul municipiului Iaşi, Cezar Baciu, a pierdut procesul cu USR, pe care l-a intentat ca urmare a excluderii sale din cadrul acestei formaţiuni politice, după ce a votat alături de PNL, PSD şi PMP bugetul oraşului în anul 2021.
Instanţa de judecată a decis miercuri, 25 octombrie, că excluderea lui Baciu din partid a fost legală, astfel încât acesta urmează să-şi piardă funcţia de consilier local şi, implicit, pe cea de viceprimar.
În aceste...
Conducerea Consiliului Judeţean Iaşi şi-a prezentat bilanţul de activitate la trei ani de la preluarea mandatului
Ultimii trei ani au însemnat începutul unui amplu proiect de transformare, prin care Iașul a devenit un pilon regional de dezvoltare. Tot ce facem pentru dezvoltarea Iașului este un efort de echipă, iar pe această cale, țin să le mulțumesc colegilor mei din conducere, colegilor din instituție și din subordonate, tuturor consilierilor județeni, Primăriei Municipiului Iași, tuturor primarilor din județ și partenerilor externi cu care am făcut echipă...
Ziua Armatei Române, sărbătorită la Iaşi în prezenţa autorităţilor
Ziua Armatei Române a fost sărbătorită miercuril, 25 octombrie, printr-o serie de ceremonii organizate în toate garnizoanele, precum şi în cimitirile unde sunt îngropaţi soldaţii români căzuţi la datorie. La Iaşi, Ziua Armatei a fost marcată la sediul comandamentul Brigăzii 15 Mecanizată “Podu Înalt”, în cadrul unei ceremonii oficiale, la care au fost prezenţi reprezentanții autorităților locale, alături de şefii Armatei.
“Astăzi nu este vorba doar despre noi, este vorba despre România, este vorba despre Armata României și este vorba de noi, de toți cei care astăzi îmbrăcăm uniformă militară, de cei care au îmbrăcat uniforma militară înaintea noastră și este vorba de eroii noștri. Avem o armată puternică, avem o armată pregătită, iar Brigada 15, cu sediul comandamentului aici în Iași, face parte din această armată pregătită. Vrem să transmitem tuturor ieșenilor, vrem să transmitem românilor mesajul cel mai important, Armata României este gata, este pregătită, este la datorie și aveți încredere în noi că vom fi alături de România și de poporul nostru”,...
Lecţie de educaţie civică organizată de Serviciul de evidenţă a persoanelor Iaşi
90 de elevi cu vârsta între 13 şi 4 ani vor fi prezenți, joi, 26 octombrie, şi vineri, 29 octombrie, la sediul Serviciului de evidență a persoanelor Iași. din Iulius Mall, în cadrul unei acţiuni care are ca scop cunoașterea modalităţii de obţinere a primului act de identitate.
Activitatea, numită generic “PRIMUL MEU ACT DE IDENTITATE”, este inclusă în cadrul programului naţional “Şcoala altfel” şi reprezintă o inițiativă...
Regatul Țărilor de Jos îşi va deschide un consultat onorific la Iaşi
Joi, 26 octombrie, va avea loc ceremonia oficială de deschidere a consultatului onorifc al Ţărilor de Jos la Iaşi. La eveniment, care va ava loc în Sala Mare a Primăriei, va fi prezent Excelența Sa Willemijn van Haaften, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, alături de primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, reprezentanţi ai administraţiei publice locale din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, şi oameni de afaceri olandezi și români.
Consultatul...
Beneficiarii venitului minim garantat trebuie să se înregistreze în sistem pentru a putea beneficia în continuare de ajutor
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Iași a organizat miercuri, 24 octombrie, o reuniune oficială cu toți cei implicați în implementarea aplicării Legii nr. 196/2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI).
La întâlnire, desfăşurată la sediul Instituţiei Prefectului, au participat reprezentanții unităților administrativ teritoriale din județ (primari și reprezentanți ai serviciului public de asistență socială),...
Municipalitatea continuă lucrările de reabilitare și consolidare a Casei “General Henri Berthelot”
Intervențiile au început în anul 2019, dar pe parcursul execuției lucrărilor s-au constatat mai multe probleme ale structurii de rezistență a clădirii, cât și la elementele decorative și detaliile de arhitectură. În consecință, valoarea totală a obiectivului de investiții a fost actualizată anul trecut la 10,2 milioane de lei.
Consolidarea și reabilitarea Casei Berthelot se află pe lista celor șapte proiecte incluse în Programul Centenar al Primăriei...
Exercițiu de simulare a unui accident aviatic pe Aeroportul Iași
Aeroportul Internațional Iași a organizat luni, 23 octombrie, un exercițiu de intervenție cu forțe în teren, pornind de la scenariul producerii unui accident de aviație civilă în perimetrul aeroportuar, la o distanță de până la o mie de metri de capătul pistei de decolare-aterizare. Evenimentul s-a realizat cu sprijinul personalului aeroportuar și al autorităților, respectiv Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Serviciul de Ambulanță Județean,...


