Archive: Educație Subscribe to Educație

Ambasadoarea Norvegiei în România, în vizită la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”

Aflată în vizită la Iaşi, Excelența Sa doamna Siri Beate Barry, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Regatului Norvegiei în România, a fost vineri, 9 iunie, oaspetele Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), ocazie cu care a fost primită de prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul acestei instituţii de învăţământ superior. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al UAIC, în cadrul întâlnirii, prof. univ. dr. Tudorel Toader...

Profesorii, pentru a doua zi consecutiv în stradă. “Nu ne mulţumeşte oferta dumneavoastră, domnule prim ministru!”

Pentru a doua zi consecutiv, angajaţii din învăţământul preuniversitar ieşean au protestat miercuri în faţa sediului Prefecturii, nemulţumiţi de oferta înaintată de Guvern la revendicările acestora elkgate de creşterea salariilor.  “Prezenţa celor 3.000 de oameni care protestează din nou, astăzi, la Iaşi, demonstrează că nemulţumirea este foarte mare. Este al doilea protest consecutiv pe care îl organizăm în această săptămână în...

Număr suplimentar de locuri la admitere, la Universitatea Tehnică

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a primit de la Ministerul Educației mai multe locuri pentru admiterea din această vară, care va avea loc în perioada 3 – 21 iulie 2023. În total, oferta educațională a Politehnicii ieșene va fi de peste 8.500 de locuri la admitere, la toate cele trei cicluri de studii, jumătate dintre ele fiind bugetate, fără taxe pentru studenții care vor să devină ingineri sau arhitecți. Cea mai mare...

Cadrele didactice au protestat din nou, astăzi, în faţa Prefecturii

Aproximativ 2.500 de angajaţi din învăţământul preunversitar, cadre didactice, personal nedidactic şi personal auxiliar, au protestat marţi, timp de două ore, în faţa Prefecturii Iaşi, nemulţumiţi de nivelul de salarizare din sectorul educaţiei. “Solicităm să ni se garanteze de către Guvern, printr-o Ordonanţă de  Urgenţă, salarizarea în învăţământul preuniversitar plecând de la nivelul salariului mediu brut pe economie pe care ar...

Concurs de realizare a produselor alimentare inovative, organizat de Universitatea de Ştiinţele Vieţii

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”(USV) din Iași alături de Asociația Specialiștilor de Industrie Alimentară din România (ASIAR), organizează în perioada 15 – 17 iunie, ediția a IX-a a Concursului Național ECOTROPHELIA România 2023, competiție studențească pentru crearea de produse alimentare inovative. Concursul are drept scop încurajarea creativității studenților în dezvoltarea unor produse alimentare eco-inovative,...

Profesorii ieşeni ies din nou în stradă

Membrii Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) vor protesta din nou marţi, 6 iunie, în intervalul orar 11.00 – 13.00, în faţa Prefecturii Iaşi, în semn de nemulţumire faţă de refuzul Guvernului de majorare a salariilor cadrelor didactice şi a personalului nedidactic şi auxiuliar din domeniul educaţiei. Anunţul a fost făcut de preşedintele USLIP – filiala Iaşi, Laviniu Lăcustă, care a declarat că greva...

Provocare pentru studenţii ieşeni: proiectarea celei mai frumoase zone de relaxare pentru tineri din Europa

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) lansează un nou proiect de regenerare urbană, prin care vrea să transforme spațiile verzi din zona căminelor T5 – T6 și T9 – T10 – T11, aflate în Campusul „Tudor Vladimirescu”, în cel mai mare amfiteatru în aer liber din Iași. Noul centru civic astfel creat va deveni una dintre cele mai frumoase zone de relaxare pentru studenți din toată Europa, iar studenții sunt încurajați să...

Concursul naţional “Literatura română în dimensiune virtuală”, la cea de-a XII-a ediţie

Liceul Teoretic de Informatică ,,Grigore Moisil”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, a organizat în perioada 25-26 mai cea de-a XII-a ediție a Concursului Național ,,Literatura romană în dimensiune virtuală”, competiție inclusă în calendarul Ministerului Educației, la categoria concursurilor școlare fără finanțare (poziția 86).  Evenimentul s-a desfășurat cu participarea indirectă a peste 90 de echipaje din țară și din Republica...

Profesorii au ieşit din nou în stradă. Ei cer Guvernului aplicarea în regim de urgenţă a noii legi a salarizării bugetarilor

Aproximativ 2.000 de salariaţi din învăţământul preuniversitar (cadre didactice, personal nedidactic şi auxiliar) au protestat luni, timp de două ore, în faţa Prefecturii Iaşi, în semn de nemulţumire faţă de refuzul Guvernului, de majorare a salariilor din sectorul educaţiei. Protestatari au afişat pancarte pe care se putea citi “Suntem uniţi! Nu cedăm!”, “Doar educaţia mai salvează naţia!”, “Uniţi, solidari, puternici!”,...

Profesorii ieşeni ies luni din nou în stradă

Membrii Uniunii Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) vor protesta, din nou, luni, 29 mai, începând cu ora 11.00, în faţa sediului Institutţiei Prefectului Judeţului Iaşi, exprimându-şi astfel nemulţumirea faţă de refuzul Guvernului, de majorare a salariilor cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din educaţie. “Luni, de la ora 11.00, vom fi prezenți din nou în fața Prefecturii Iași, iar marți, peste...
;