Monthly Archives: February 2024

Opere de artă contemporană expuse în grădina Palas şi la Palas Campus, cu ocazia „Lunii Sculptorilor Români”

Până pe 19 martie 2024, la Iaşi are loc „Luna Sculptorilor Români”, iar o parte dintre operele de artă pot fi admirate în parcul ansamblului urbanistic Palas şi în Palas Campus. Evenimentul este dedicat Zilei Brâncuşi, sărbătorită în fiecare an pe 19 februarie, data aniversării lui Constantin Brâncuşi. Timp de o lună, Iașul s-a transformat într-un circuit cultural ce reunește maeștri ai artei, alături de creatori tineri, reprezentanți ai...

Poli Iaşi – Rapid 3-1. Ieşenii, la cel mai bun meci din acest sezon!

Poli Iaşi a obţinut o victorie importantă, sâmbătă, în etapa a XXVII-a a Superligii, în partida disputată în Copou în faţa Rapidului, scor 3-1 (0-0), succes care o îndepărtează, cel puţin pentru moment, de locurile direct retrogradabile. Ieşenii au făcut un joc foarte bun din punct de vedere tactic, nelăsându-le oaspeţilor culoare favorabile pentru a înscrie, cei trei atacanţi ai vişiniilor (Burmaz, Rrahani, Krasniqi) fiind anihilaţi excelent...

Întâlnire importantă în cadrul Alianţei Europene INGENIUM, din care face parte şi TUIASI

O delegaţie formată din studenți, profesori și cercetători din cadrul  Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a participat, recent, la două evenimente din seria „10 days of INGENIUM”, organizate de universitățile din Creta (Grecia) şpi Cork (Iralnda, membre ale alianței INGENIUM, din care face parte și TUIASI. Evenimentul „10 days of INGENIUM” este un brand al alianței universităților europene cu același nume și presupune...

Detectoare de fum, donate gratuit de E.ON şi Delgaz Grid unor familii din judeţul Iaşi

Peste 6.600 de incendii la locuințe (în medie 18 pe zi) au avut loc, anul trecut, în România. Potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U), incendiile au afectat 1.125 de persoane, dintre care 268 și-au pierdut viața. Un incendiu descoperit și anunțat din timp are șanse considerabil mai mari să fie localizat și stins mai repede, ceea ce poate însemna nu doar reducerea pagubelor materiale cât mai ales salvarea de...

Artizanii de emoție și frumos aduc creații unicat, la Târgul de Mărțișor din Palas, începând din acest weekend

În aer se simte deja mirosul de primăvară și puține zile ne mai despart până la începutul calendaristic al anotimpului când soarele stă mai mult cu noi, iar natura reînvie. În Palas găsești mărturii ale primăverii, la Târgul de Mărțișor din Atrium, dar și la Atelierul Artistului, unde artiști iscusiți și pasionați de frumos te întâmpină cu cele mai originale piese lucrate cu migală. Alege simbolul primăverii perfect atât pentru tine, cât...

La Iaşi ar putea fi deschis un consulat onorific elen

Aflată în vizită la Iaşi, Excelenţa Sa Lili Evangelia Grammatika, ambasadorul Republicii Elene în România, a fost primită joi, la Palatul Roznovanu, de primarul Mihai Chirica. În cuvăntul său, şeful municipalităţii ieşene a subliniat relațiile istorice deosebit de strânse dintre comunitatea ieșeană și poporul elen, punănd accent pe rolul jucat de oraşul nostru în istoria Greciei, dar și în formarea a numeroși oameni de cultură sau de afaceri,...

Un nou pas către realizarea viitoarei săli polivalente de la Iaşi

Veste bună pentru ieşeni: în şedinţa de joi, Guvernului a aprobat proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții privind construcţia viitoarei săli polivalente de la Iaşi, investiţie care va fi realizată cu fonduri de la bugetul de stat, respectiv  de la Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), prin Compania Națională de Investiții (CNI). Valoarea estimată a lucrărilor este...

Ambasadorul Republicii Elene în România, în vizită la UAIC

Aflată în vizită la Iaşi, Excelența Sa Evangelia Grammatika, ambasadorul  Republicii Elene în România, a fost joi oaspetele Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC). Cu această ocazie, Excelenţa Sa a avut o întrevedere cu rectorul UAIC, prof. univ. dr. Tudorel Toader. În cadrul discuţiilor, prof. univ. dr. Tudorel Toader a evidențiat activitatea lectoratului de neogreacă, care funcționează în cadrul Facultății de Litere a UAIC încă din...

„LA SERENATA” – seară cu cele mai frumoase și mai cunoscute canțonete italiene

Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” invită publicul marți, 27 februarie, de la ora 17.00, la un recital de canțonete italiene în interpretarea bas-baritonului Andrei Yvan, acompaniat la pian de Adina Alupei. Sub genericul „LA SERENATA – O seară cu cele mai frumoase și mai cunoscute canțonete italiene”, evenimentul este primul dintr-o serie de serate muzicale pe care Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din cadrul Complexului Naţional...

Peste 1.500 de cazuri de consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică identificate în 2023

Inspecţia energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a identificat anul trecut un număr de 1.509 de cazuri de consum fraudulos, cu aproape 40% mai multe față de anul 2022, 906 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 603 la energie electrică. Pentru identificarea persoanelor vinovate și recuperarea prejudiciului, au fost întocmite și transmise plângeri penale către instituțiile abilitate. Instalațiile clandestine utilizate, intervențiile...
;