Fonduri suplimentare alocate pentru combaterea epidemiei cu noul coronavirus

Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat marţi, 31 martie, cu unanimitate de voturi, un proiect de hotărâre care cuprinse o serie de măsuri de primă urgență pentru combaterea pandemiei cu noul coronavirus. Astfel, aleşii localu au aprobat alocarea de la bugetul local a sumei de 3.800.000 de lei pentru susținerea programului de dezinfecție pe raza municipiului Iași. Din această sumă,  500.000 de lei vor fi dirijați către serviciile de salubritate, 500.000 de lei pentru subvenționarea transportului în comun, iar 100.000 de lei vor reveni Poliției Locale. De asemenea, 500.000 de lei vor fi rezervați pentru bunuri și servicii ce țin de ordinea publică și siguranța națională, în timp ce 2.000.000 de lei sunt destinaţi  cheltuielilor cu asistența socială (cheltuieli pentru carantină și alte măsuri în domeniul sănătății). Proeictul prevede, de asemenea, ca suma de 500.000 de lei de la bugetul local pentru întreținerea grădinilor publice, parcurilor, zonelor verzi, bazelor sportive și de agrement, să fie dirijată către susținerea acțiunilor de combatere a răspândirii coronavirusului pe raza municipiului Iași. Tot în cadrul măsurilor de prevenție și protecție se prevede ca voluntarii cuprinși în sistemul public de voluntariat, care sunt implicați în gestionarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, să beneficieze de transport gratuit pe mijloacele de transport public, în baza unei legitimații vizate de Primăria Municipiului Iași, precum și de materiale de protecție (mănuși de protecție, măști de protecție). În afara măsurilor conținute în proiectul de hotărâre, plenul a aprobat și o serie de amendamente aduse textului inițial. Astfel, la propunerea organizațiilor FONTISS, Asociația Civica și Fundația Comunitară, înregistrarea voluntarilor participanți la acțiunile de sprijinire a combaterii efectelor pandemiei de coronavirus se va face în baza unui protocol de colaborare. Pentru susținerea activității economice locale, pe perioada stării de urgență se va lua măsura reducerii cu 50% a taxelor prevăzute la anexa 7.3 literele A si B din H.C.L. nr.179/24.04.2019 (taxe de transport persoane / bunuri / mărfuri în regim de taxi sau regim de închiriere, precum și taxele ce vizează acordarea autorizațiilor de transport public local). De asemenea, comercianții de produse tradiționale vor beneficia de restituirea taxei achitate sau după caz scutire de la plata acesteia. Mai mult, comercianții care își desfășoară activitatea în module, chioșcuri, porticuri, rulote, terase sezoniere, comercianți de flori naturale, automate, alte structuri de vânzare, frigete/frigidere/lăzi frigorifice sezoniere vor beneficia de scutirea sau reducerea taxelor prevăzute în Anexa nr.4.2, punctul 2 din H.C.L. nr.179/2019 (taxe pentru eliberarea autorizațiilor de funcționare și viza anuală), datorate la bugetul local. Reducerea va fi de 50% din taxele datorate în cazul în care aceștia și-au întrerupt parțial activitatea datorită stării de urgență și de 100% din taxele datorate în cazul în care aceștia și-au întrerupt total activitatea pe perioada stării de urgență. Persoanele juridice care desfășoară activitatea de servire şi consum al produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spaţiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locaţiei, cei care desfășoară activităţi culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear şi de îngrijire personală, realizate în spaţii închise, beneficiază pe perioada stării de urgență, de scutirea la plata taxelor prevăzute în Anexa nr.4.1.2, punctele 2,3 (taxe vizând eliberarea autorizațiilor sanitare și taxele pentru emiterea sau vizarea anuală a autorizației privind desfășurarea activităților de alimentație publică) și Anexa nr.4.2, punctul 2 din H.C.L. nr.179/2019 (taxe pentru eliberarea autorizațiilor de funcționare și viza anuală), datorate la bugetul local. Taxa se va recalcula proporțional cu perioada de inactivitate datorată instituirii stării de urgență. În același set de măsuri economice este inclusă și amânarea la plată a taxei de licențiere datorată de societățile de publicitate care au încheiate contracte de asociere, ca urmare a lipsei adresabilității reclamelor afișate pe panourile publicitare amplasate pe domeniul public sau privat al UAT Iași, pe perioada stării de urgență. Recuperarea sumelor amânate la plată se va face în șase tranșe egale care decurg după trei luni de la finalizarea stării de urgență. Persoanele juridice vor beneficia de amânarea la plata chiriei pentru imobilul cu destinaţie de sediu social şi de sedii secundare, pe perioada stării de urgenţă decretate. Recuperarea sumelor amânate la plată se va face în șase tranșe egale ce decurg după trei luni de la finalizarea stării de urgență.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;