Handbalistele de la CSM Iaşi 2020 au pierdut dramatic întâlnirea susţinută vineri după amiază, în deplasare, cu CSM Bacău, scor 24-25 (12-11), după un meci în care cu un minut înainte de final au avut dublă superioritate numerică, însă nu au reuşit să înscrie golul egalării, ratând prin Iulia Biţă şi o lovitură de la 7 metri. În aceste condiţii, lupta pentru accederea la turneul de promovare se complică pentru elevele antrenorilor Gheorghe Irimescu, Daniel Bura şi Macrina Tomuleac, acestea având nevoie de un parcurs de excepţie în ultimele două runde ale sezonului regulat pentru a intra în play off.
Revenind la meciul disputat în oraşul de pe malurile Bistriţei, trebuie precizat că ieşencele au făcut, probabil, cel mai slab meci din acest campionat, nefiind în stare să se concentreze în momentele cheie ale jocului şi abundând în greşeli ca în curtea şcolii. Jucătoarele cele mai eficace de la oaspete au fost Bîță (9 goluri), Juverdianu (5), Jolobovici (3), Olaru şi Alexandrescu (fiecare câte două).
În celelalte meciuri din etapa a XVI-a (antepenultima) a Diviziei A (Seria B), disputate sâmbătă, s-au înregistrat rezultatele: CSM 2 Galaţi – CSM Roman 22-22, CSM Făgăraş – Corona Braşov 25-51, CS Handbal Club Harghita – CNE Sfântu Gheorghe 33-25, Ştiinţa Bacău – HCF Piatra Neamţ 21-29.
Clasament: 1. Corona Braşov – 48 p, 2. CNE Sfântu Gheorghe – 36, 3. CSM Iaşi – 33 p, 4. CSM Bacău – 30 p, 5. CSM Roman – 28 p, 6. CSM 2 Galaţi – 19 p, 7. HCF Piatra Neamţ – 19 p, 8. CS Handbal Harghita – 15 p, 9. CSM Făgăraş – 10 p, 10. Ştiinţa Bacău – 0 p.
În ultimele două etape rămase din sezonul regulat, CSM Iaşi 2020 va juca, în ordine, cu Ştiinţa Bacău (sâmbătă, 25 martie) pe teren propriu şi respectiv cu CSM Roman (joi, 20 aprilie) în deplasare.