Tag Archives: CSM Iasi

CSM Iaşi 2020 a transferat o jucătoare din Liga Florilor

Formaţia feminină de handbal CSM Iaşi 2020 continuă să se întărească în vederea debutului în noul sezon al Diviziei A, în care are ca obiectiv promovarea în Liga Florilor. Astfel, după ce a reuşit instalarea în funcţia de antrenor principal a lui Marius Dănuleţ, fostul selecţioner al naţionalei de junioare a României, oficialii de la CSM au demarat o campanie intensă de aducere la Iaşi a unor jucătoare cu experienţă, cu ajutorul cărora să...

CSM Iaşi – Ştiinţa Bacău 41-15. Ieşencele, la o singură victorie de calificarea la turneul de promovare

Handbalistele de la CSM Iaşi 2020 au învins sâmbătă, în Sala Liceului cu Program Sportiv, pe Ştiinţa Bacău cu scorul de 41-15 (22-7), în etapa a XVII-a (penultima) a Diviziei A (Seria B). Gazdele nu au avut nicio emoţie în a-şi asigura victoria în faţa lanternei roşii a clasamentului. Echipa oaspete, care în urmă cu trei decenii făcea legea atât în campionatul României cât şi în competiţiile europene, au venit la Iaşi cu doar şase jucătoare...

CSM Bacău – CSM Iaşi 25-24. Înfrângere dramatică a ieşencelor pe malurile Bistriţei

Handbalistele de la CSM Iaşi 2020 au pierdut dramatic întâlnirea susţinută vineri după amiază, în deplasare, cu CSM Bacău, scor 24-25 (12-11), după un meci în care cu un minut înainte de final au avut dublă superioritate numerică, însă nu au reuşit să înscrie golul egalării, ratând prin Iulia Biţă şi o lovitură de la 7 metri. În aceste condiţii, lupta pentru accederea la turneul de promovare se complică pentru elevele antrenorilor Gheorghe...

CSM Iaşi – HC Harghita Odorhei 36-22. Ieşencele şi-au consolidat poziţia în clasament

Handbalistele de la CSM Iaşi 2020 au învins miercuri după amiază, în Sala Liceului cu Program Sportiv (LPS), pe HC Harghita Odorheiul Secuiesc cu scorul de 36-22 (19-10), într-un meci disputat în devans, contând pentru etapa a XV-a a Diviziei A (seria B). În urma acestui rezultat, ieşencele şi-au consolidat locul 3 în clasament, egalând la puncte echipa Centrului Naţional de Excelenţă de la Sfântu Gheorghe, departajarea dintre cele două formaţii făcându-se...

CSM Făgăraş – CSM Iaşi 21-33. Ieşencele continuă lupta pentru promovare în Liga Florilor

Handbalistele de la CSM Iaşi 2020 au trecut repede peste duşul rece administrat la sfârşitul săptămânii trecute de liderul seriei, Corona Braşov, reuşind să învingă joi, la prânz, în deplasare, pe CSM Făgăraş, scor 33-21 (18-11), într-un meci contând pentru etapa a XIV-a a Diviziei A. În urma acestui succes, ieşencele şi-au consolidat locul III în clasament, care le asigură calificarea la turneul de promovare în Liga Naţională.

CSM Iaşi – Corona Braşov 24-40. Galop de sănătate al liderului în “derby-ul” campionatului

Handbalistele de la CSM Iaşi 2020 au pierdut cu scorul de 24-30 (11-18) întâlnirea disputată sâmbătă, la amiază, în Sala Liceului cu Program Sportiv (LPS) în faţa celor de la Corona Braşov, contând pentru etapa a XIII-a a Diviziei A (Seria B). Aşa zisul “derby”, în care ocupanta locului III în clasament (CSM Iaşi) întâlnea liderul seriei (Corona Braşov) a fost un simplu “galop de sănătate” pentru ardelecene, care au condus...

CNE Sfântu Gheorghe – CSM Iaşi 23-34. Ieşencele, la cea de-a treia victorie consecutivă din acest an!

Handbalistele de la CSM Iaşi 2020 au învins sâmbătă, în deplasare, echipa Centrului Naţional de Execelenţă cu scorul de 34-23 (18-12), ajungând astfel la cel de-al treilea succes consectiv în acest an! În urma victoriei obţinute în Sala “Szabo Kati” din Sfântu Gheorghe, elevele antrenorilor Daniel Bura şi Macrina Tomuleac s-au apropiat la numai trei puncte de locul doi în clasament, ocupat în acest moment chiar de covăsnence. În celelalte...

CSM II Galaţi – CSM Iaşi 24-28. Ieşencele, în grafic pentru calificarea la turneul de promovare

Handbalistele de la CSM Iaşi 2020 au mai făcut un pas important pentru calificarea la turneul final de promovare în Liga Florilor, după ce au învins sâmbătă, în deplasare, scor 28-24 (14-12), pe CSM II Galaţi. La fel ca și în meciul anterior, de săptămâna trecută, din Sala Liceului cu Program Sportiv, din prima etapă a returului Diviziei A, ieșencele au început ezitant, permițând adversarelor să conducă chiar şi cu patru holuri pe tabela de marcaj:...

CSM Iaşi – CSM Roman 24-22. Ieşencele încheie turul pe podium

CSM Iaşi 2020 a învins sâmbătă, în Sala Liceului cu Program Sportiv, pe CSM Roman cu scorul de 24 – 22 (12-12) în ultima etapă a turului sezonului regulat al Diviziei A (Seria B). În urma acestui rezultat, ieşencele încheie turul sezonului regulat pe locul 3 în clasament şi având în vedere că ocupanta locul secund, formaţia Centrului Naţional de Excelenţă din Sfântu Gheorghe nu are drept de promovare, CSM Iaşi este în acest moment calificată...
;