Tag Archives: acum

Diplome cu dublă acreditare și titluri de doctor, recunoscute în Franța pentru studenţii şi cadrele didactice de la UTI

Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) a încheiat un parteneriat cu Institutul Național de Științe Aplicate (INSA) din Franța, lucru care reprezintă primul pas pentru crearea unui cadru de acordare a diplomelor cu dublă acreditare, în limbile română și franceză, a derulării doctoratelor în co-tutelă, care să fie finalizate cu titluri de doctor recunoscute în România și Franța. Mai mult, parteneriatul include mobilități...

Câinii adăpostiți în padocul de la Tomești sunt în siguranță

Date fiind ninsorile și temperaturile scăzute din ultima săptămână, conducerea Primăriei Municipiului Iași a dispus Salubris SA să ia toate măsurile necesare pentru protecția câinilor fără stăpân adăpostiți în padocul de la Tomești. Potrivit reprezentanților Salubris SA, în cursul acestei săptămâni (9 – 14 ianuarie), 85 de câini comunitari au fost strânși din spațiile publice, numărul celor adăpostiți în prezent în padoc fiind...

Atenție la țurțuri!

Condițiile meteo din următoarele zile sunt de natură să favorizeze apariția țurțurilor, atât pe acoperișul și balcoanele imobilelor, cât și în zona pasajelor rutiere. Biroul de Comunicare al Primăriei Municipiului Iași informează că “SC Servicii Publice SA va interveni în următoarea perioadă în zonele publice pentru înlăturarea acestora și facem apel la asociațiile de proprietari, instituțiile publice și private să intervină de îndată,...

În doi ani Primăria va finaliza modernizarea locurilor de joacă

În următorii doi ani Primăria Municipiului Iași ar putea finaliza modernizarea a 93 de locuri de joacă. În acest scop, pe 23 februarie va fi organizată o licitație pentru execuția lucrărilor. Având în vedere numărul mare de amplasamente propuse, procedura va fi împărţită în două loturi. Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 16.884.396 lei. Primul lot are o valoare de 8.316.360 lei, iar lotul al doilea de 8.568.036 lei, ambele sume fiind...

Noi acțiuni de deszăpezire în municipiu. Programul activităților din weekend

După ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgentă convocată de către primarul Mihai Chirica în seara zilei de miercuri, 11 ianuarie, și odată cu încetarea precipitațiilor, direcțiile și societătile comerciale s-au mobilizat la maxim pentru eliminarea sau minimalizarea efectelor negative ale vremii severe din zilele trecute. Reamintim că primarul Mihai Chirica a dispus că toate instituțiile competente să acționeze cu toate utilajele și resursele...

ESET îşi extinde reţeaua de centre de cercetare şi dezvoltare, prin deschiderea la Iaşi a primul birou din România

Orașele Montreal din Canada și Iași din România vor găzdui două noi birouri de cercetare și dezvoltare, aparținând liderului în securitatea cibernetică, ESET. Potrivit unui comunicat publicat pe pagina de internet a companiei, după deschiderea anul trecut a unui birou de vânzări și de distribuție în Marea Britanie și extinderea în Germania, prin biroul din Munchen, ESET va face acum noi investiții în atragerea de talentele care să suțină eforturile...

CSM Politehnica Iaşi l-a transferat pe Alexandru Răuţă, de la Pandurii Tg. Jiu

CSM Politehnica Iaşi l-a legitimat, vineri, pe mijlocaşul central Alexandru Răuţă, anunţă site-ul formaţiei moldovene. Alexandru Răuţă, în vârstă de 24 de ani, care a devenit jucător liber de contract, după ce în cursul acestei săptămâni s-a despărţit de Pandurii Târgu Jiu, echipă pentru care a evoluat începând din ianuarie 2016, a semnat cu gruparea din Dealul Copoului un contract valabil pe doi ani şi jumătate. În acest tur de campionat, ...

Spectacol dedicat poetului Mihai Eminescu și eveniment multicultural, la Palas

În acest sfârșit de săptămână, ansamblul Palas le propune clienților săi să combine sesiunile de cumpărături de până la 70% cu evenimente variate. Spectacol dedicat poetului Mihai Eminescu, incursiune multiculturală Global Village și demonstrații sportive se află pe agenda următoarelor zile. Sâmbătă, 14 ianuarie 2017, de la ora 12.00, parterul Atriumului Palas Mall îi găzduiește pe pasionații de sport. WorldClass lansează invitația de a testa, simultan...

Începând de joi, municipalitatea a trecut la deszăpezirea străzilor din cartiere

După ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgentă, convocată de primarul Mihai Chirica miercuri seara, direcțiile și societățile comerciale din subordinea municipalității au trecut joi dimineaţa la eliminarea sau minimalizarea efectelor negative ale vremii severe din aceste zile. Primarul Mihai Chirica a dispus că toate instituțiile competențe să acționeze cu toate utilajele și resursele umane disponibile și, de asemenea, acestea să raporteze...

Centrul Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Iaşi aniversează 20 de ani de existenţă

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de activitate, Centrul Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice a judeţului organizează vineri, 13 ianuarie, în parteneriat cu Societatea Română de Diabet, Nutritie şi Boli Metabolice, cursul  Diamond.  Astfel, începând cu ora 17.00, în Sala “Cuza! a Hotelului “Unirea” va avea loc o întâlnire aniversară, urmată, a doua zi, sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 9.00, de un curs despre diabetul zaharat...
;