Tag Archives: acum
Începând de luni, 2 octombrie, ieşenii pot depune la Primărie documentele necesare pentru primirea ajutorului de căldură
Începând de luni, 2 octombrie, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială (DAS), primește solicitări pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei și a suplimentelor pentru energie pentru sezonul rece noiembrie 2023 – martie 2024, conform prevederilor Legii nr. 226 / 2021 a consumatorului vulnerabil.
Potrivit legii, categoriile de beneficiari pentru care se acordă aceste ajutoare sunt solicitanţii care utilizează pentru...
Observatorul Astronomic din Copou a fost redeschis publicului (GALERIE FOTO)
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a inaugurat vineri, 29 septembrie, Observatorul Astronomic, situat pe Aleea Mihail Sadoveanu nr. 5-7.
La eveniment au participat, printre alţii, prof. univ. dr. Tudorel Toaer, rectorul UAIC, Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, şi Mirel Bîrlan, directorul Institutului Astronomic al Academiei Române.
Inaugurarea a început cu o rugăciune de binecuvântare, rostită de Preasfințitul Părinte Episcop...
Echipa feminină de şah CSM Iaşi 2020 a devenit campioană naţională!
Echipa feminină de şah a CSM Iaşi 2020, formată din Irina Bulmaga (foto 1), Melia Salome, Andreea Navrotescu (foto 2), Miruna Lehaci și Ema Obadă (foto 3), este noua campioană a României, titlu câştigat în urma întrecerilor din Superliga Națională, desfăşurată în perioada 23 – 29 septembrie la Eforie Nord.
La întrecerile din Superliga feminină au participat şate echipe: ACS Arnia Chess IT, CS Stud Medicina Timișoara, CS U.V.Timișoara, CSM...
A fost aprobat studiul de fezabilitate pentru secţiunea montană din Autostrada Unirii
Consiliul Interministerial care funcționează pe lângă Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a avizat favorabil, vineri, 29 septembrie, documentația pentru secțiunea montană din Autostrada A8 (Autostrada Unirii), pe tronsonul cuprins între Miercurea Nirajului (judeţul Mureş) şi Leghin (judeţul Neamţ), în lungime de 159,2 kilometri.
Avizul dat în unanimitate de către membrii comisiei interministeriale închide, practic,...
Festin culinar dedicat fructelor de mare și dulciurilor turcești, la ,,Festivalul Mediteraneean” de la Iulius Mall
Vrei să te bucuri de gustul preparatelor autentice de pe tărâmurile Mediteranei și să afli poveștile unor delicii culinare atât de apreciate în toată lumea? Vino la ,,Festivalul Mediteraneean” de la Iulius Mall Iași, evenimentul culinar dedicat fructelor de mare și dulciurilor turcești!
Celebrează savoarea culinară a Mediteranei și află secrete ale bucătăriei din Spania, Italia, Turcia sau Grecia, odată cu ediția din această toamnă a ,,Festivalului...
Politehnica Iaşi – CSM Ştiinţa Baia Mare 3-85. Ieşenii, învinşi categoric de campioana en-titre
Campioana en-titre a României, CSM Ştiinţa Baia Mare, a învins vineri după amiază, pe Stadionul “Tepro” din Dealul Abatorului, pe Politehnica Iaşi cu scorul de 85-3 (42-0), într-o partidă contând pentru etapa a VII-a a Ligii Naţionale de Rugby (Grupa A).
Întâlnirea nu a avut, practic, istoric, superioritea netă a oaspeţilor fiind mai mult decât evidentă. Singurele puncte au fost reuşite de ieşeni în urma unei lovituri de pedeapsă transformată...
Un ieşean, câştigător al “Olimpiadei Tehnice” Delgaz Grid 2023
Ieşeanul Eugen Filip a câştigat premiul I la secţiunea Sudură a Olimpiadei Tehnice Delgaz Grid 2023, a cărei finală s-a desfăşurat joi, 23 septembrie, la Mediaş, la care au participat 50 dintre cei mai buni specialişti în aria de gaze naturale din cadrul companiei. Participanţii la etapa finală a concursului profesional Olimpiada Tehnică Delgaz Grid, aflat în acest an la cea de-a X-a ediție, s-au calificat în urma etapelor zonele, la care s-au înscris...
Traseele de autobuz 23 şi 501 îşi schimbă capătul de linie din Podu Roş
Începând de luni, 2 octombrie, capătul de linie al traseelor de autobuz 23 și 501 va fi stația Podu Roș, situată pe Bulevardul Regele Mihai I al României (fost Splai Mal Drept Bahlui), în spatele sediului PNL. Astfel, autobuzele de pe traseele mai sus menționate vor circula din Podu Roș pe Bulevardul Regele Ferdinand I al României (fost Splai Mal Stâng Bahlui), vor staționa la Biserica Lipovenească, după care vor întoarce pe Podul Cantemir, spre noul...
Comunicat conferință de închidere a proiectului “ART-DENTIFY YOURSELF – Integrare Unitară prin Bariere Identitare Rome Eliminate în Regiunea Nord-Est”
Vineri, 29 septembrie 2023, a avut loc conferința de închidere a proiectului “ART-DENTIFY YOURSELF – Integrare Unitară prin Bariere Identitare Rome Eliminate în Regiunea Nord-Est, cod proiect CALL07-13”, proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, APEL 7 – Sprijinirea inițiativelor culturale despre minoritatea romă.
În cadrul conferinței au luat cuvântul și au prezentat activitățile ce au fost realizate...
Primăria se va împrumuta cu 200 de milioane de lei pentru a asigura căldura în apartamentele ieşenilor la iarnă
Consilierii locali ieşeni au aprobat vineri contractarea de către municipalitate a unui credit intern în valoare de 200 de milioane de lei (40 milioane de euro) pentru achiziţia necesarului de combustibil pentru furnizarea agentului termic către populaţie în iarna 2023/2024.
După aproape o oră de discuţii pro şi contra, proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 14 voturi pentru şi 10 abţineri, în favoarea documentului pronunţându-se consilierii PNL şi...