Tag Archives: concurs national

Concursul naţional de interpretare “Piano ArtIs”, la cea de-a X-a ediție

Colegiul Naţional de Artă “Octav Băncilă” din Iaşi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iași, Universitatea Naţională de Arte George Enescu Iași şi Asociaţia Dream is anunță organizarea în perioada 25 – 27 martie a celei de-a X-a ediţie a Concursului “Piano ArtIs”. Pe fondul crizei sanitare, tot mai multe evenimente culturale şi-au  transferat activitatea în mediul virtual. După doi ani de absenţă de pe scena artistică,...

Rată de promovabilitate de 81,34% la examenul naţional de titularizare, în judeţul Iaşi

Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2021 (înainte de înregistrarea contestațiilor) au fost publicate astăzi, 27 iulie, ora 10:00, pe pagina web dedicată, titularizare.edu.ro. La nivelul județului Iași, procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 46,5% ,...

Iaşul, gazda etapei regionale a Concursului Naţional GEOmondIS

În perioada 24-25 aprilie, la Iaşi s-a desfășurat etapa regională a Concursului Național GEOmondIS, eveniment organizat în parteneriat de Liga studenților geografi, Inspectoratul Școlar Județean Iași și Facultatea de Geografie și Geologie din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași. Concursul, care este destinat elevilor de liceu, a ajuns în acest an la cea de-a XIV-a ediție, fiind singurul concurs de geografie de echipă, școlile participante...

Premii pentru elevii Liceului Special „Moldova” la Concursul Naţional de TIC

Un număr de 12 elevi cu deficiențe de vedere de la Liceul Special ”Moldova” din Târgu Frumos au participat în perioada 23 – 29 noiembrie la cea de-a VIII-a ediţie a Concursului Naţional de TIC pentru elevi cu deficiențe de vedere, intitulat “Lumea virtuala prin IRIS”. Concursul a fost organizat de Liceul Teoretic Special „Iris”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Consiliul Județean Timiș, prin Agenda Culturală,...

57,64% – rata de promovare a concursului național de titularizare în judeţul Iaşi

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2020 (înainte de înregistrarea contestațiilor). Potrivit documentului, procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă, la nivelul județului Iași,...

S-a dat startul înscrierilor la cea de-a XXVIII-a ediţie a Concursului Naţional “Ion Creangă” de creaţie literară – Poveşti

Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iaşi dă startul înscrierilor în cadrul Concursului Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – Povești. Termenul limită de trimitere a lucrărilor pentru ediția a XXVIII-a este 31 martie 2020. “La concurs pot participa români de pretutindeni, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor (inclusiv din Republica Moldova și Ucraina). Manuscrisele (maximum 15 pagini), dactilografiate la două rânduri,...

Premii obținute de elevii ieșeni la Sesiunea națională de comunicări și referate ale elevilor, la Istorie

În perioada 25-28 iulie 2019, la Turnu Măgurele a fost organizată etapa națională a Concursului de referate şi comunicări ştiinţifice ale elevilor din învăţământul liceal, pentru disciplina Istorie, de către Ministerul Educației Naționale. Județul Iași a fost reprezentat de către elevele Cocor Raluca (clasa a IX-a) și Gheorghian Alexandra Viviana (clasa a XI-a) de la Colegiul Național, care s-au clasat pe primele locuri la etapa județeană...

Comunități implicate, activități de impact și recompense pe măsură

Școala Gimnazială Nr. 1  Costeşti,  în calitate de partener, alături de Primăria Comunei Costeşti și Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din comuna Costeşti (în calitate de coordonatori), au participat la concursul național lansat de Organizaţia Salvaţi Copiii, intitulat „Ora de net”. În urma jurizării, echipa ATOR Costești, alături de partenerii săi (școala și Primăria Costeşti), coordonată de prof. Muraru Elena, vicepreşedinte  al...

Premiul I la Concursul Național “Alege! Este dreptul tău”

În perioada 16-21 iunie 2019,  Centrul de agrement New Paradise din Eforie Sud a fost gazda celei de a XVII-a ediții  a etapei naționale a  concursului pe teme de protecția consumatorilor “Alege! Este dreptul tău!”. Cu acest prilej, 88 de elevi din clasele IX-XI, câte doi din fiecare județ și 6 din București, au intrat în competiție. Tema concursului – „Informarea completă, corectă și precisă a consumatorilor”,  a fost una generoasă,...

Concursul național „Cultură și civilizație în România”- o nouă competiție de succes organizată la Iași

În perioada 2-5 iunie 2019 a avut loc, prin implicarea directă a Inspectoratului Școlar Județean Iași, Concursul național „Cultură și civilizație în România”, eveniment educațional de anvergură ce s-a intersectat cu vibrațiile istorice și spirituale ale orașului Iași. Competiția transdisciplinară a reunit la Iași 141 de elevi din toate județele țării, 42 profesori însoțitori și 6 profesori membri ai Comisiei Centrale. Timp de două zile...
;