Tag Archives: Nicolina

Lucrările la șantierul din Nicolina se apropie de final

Lucrările din cadrul proiectului privind dezvoltarea și reabilitarea arterei funcționale sud a municipiului se află într-un stadiul avansat de finalizare, în prezent, constructorul aflându-se la etapa montării cupoanelor de cale de rulare a tramvaielor pe pasajul Nicolina, fiind abordate tronsoane atât pe zona de pantă dinspre Podu Roş, cât şi pe cea spre cartierul Nicolina-CUG. Urmează ca liniile să fie aşezate şi pe zona centrală a pasajului, şinele...

Audiențe ale primarului Gheorghe Nichita în cartierul Nicolina

Primarul Gheorghe Nichita a continuat în această săptămână seria întâlnirilor cu ieșenii, șeful municipalității fiind prezent miercuri, 4 martie, în mijlocul locuitorilor din cartierul Nicolina. O bună parte dintre solicitările cetăţenilor din acest cartier s-au concentrat pe problemele care ţin de confortul citadin. ”Spre exemplu, locuitorii din zonă şi-au exprimat dorinţa ca str. Văleni să fie asfaltată, la fel şi trotuarele de pe str. Petru...

Lucrările de asfaltare de pe Șoseaua Nicolina, finalizate în proporție de 96%

Lucrările de asfaltare și finisare de pe Şoseaua Nicolina, parte a proiectului de reabilitare a Axei sud a municipiului Iași, au fost finalizate în proporţie de 96%, în timp ce trotuarele sunt amenajate în procent de 98%. Coroborând cu stadiul lucrărilor la utilităţi şi pista de biciclişti, realizate şi acestea în proporţii de peste 85%, se poate concluziona că acest sector al proiectului se află în ultima fază de execuţie. La fel, pe strada Nicolina,...

A început turnarea asfaltului pe pasajul ”Nicolina”

Lucrările de consolidare și modernizare a pasajului suprateran ”Nicolina”, incluse în cadrul proiectului de reabilitare și modernizare a infrastructurii pe axa sud a municipiului, se apropie de final, după ce în cursul acestei săptămâni constructorul a reuşit să toarne ambele straturi de asfalt pe carosabilul aferent benzilor de circulaţie dinspre Nicolina către Podu Roş. Straturile de asfalt reprezintă ultima etapă în ceea ce priveşte carosabilul...

Lidl România a inaugurat un nou magazin la Iași

Lidl România a deschis joi, 6 februarie, un nou magazin la Iași. Spațiul, cu o suprafață de vânzare de o mie de metri pătrați, este situat pe Șoseaua Nicolina nr. 2 A și oferă clienților o gamă extinsă de produse alimentare și non-alimentare, la prețuri atractive. ”Inaugurarea noului magazin Lidl de la Iași, situat pe Șoseaua Nicolina nr. 2A, continuă strategia companiei noastre de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate,...

Au fost reluate lucrările la Pasarela Nicolina

Profitând de vremea deosebit de bună din această săptămână, muncitorii firmei care au câștigat licitație pentru proiectul de reabilitare a Axei Sud a municipiului Iași, respectiv pe tronsonul Podu Roș – Nicolina, au reluat lucrările pe şantier. Iniţial, primele lucrări din acest an erau programate la începutul primăverii, însă vremea favorabilă a permis ca noile amenajări să debuteze încă de pe acum. Principalele acţiuni ale constructorilor...

Primăria se pregătește pentru demararea unui nou proiect cu finanțare europeană

Primăria Iaşi a început să pregătească, la propriu, terenul pentru demararea unui nou proiect cu finanţare europeană, care prevede reamenajarea plajei de la Nicolina. Astfel, începând de săptămâna trecută au început lucrările de demolare a construcţiilor existente în incinta Plajei Nicolina, Serviciul de Arhitectură şi Urbanism din cadrul Primăriei eliberând deja autorizaţiile necesare pentru acest demers. După cum au declarat reprezentanții...

Stațiile RATP de pe traseul Podu Roș – CUG vor fi mutate pe centrul străzii

Lucrările de reabilitare a şoselei Podu Roş – CUG vor fi conexate cu cele ale noului sistem de management al traficului. Astfel, şefii oraşului împreună cu constructorii au luat decizia schimbării modului de amplasare a staţiilor RATP pe sectorul de drum Podu Roş – Nicolina – CUG. ”În ideea de a fluidiza traficul rutier, tradiţionalele staţii de aşteptare pentru pasageri vor fi mutate pe linia centrală a şoselei, decizie ce va intra în vigoare...

Începând din această săptămână, șoferii nu mai au voie să parcheze pe șoseaua Nicolina

Pentru fluidizarea traficului pe șoseaua Nicolina, șoferii nu mai au voie să-și parcheze autovehiculele la marginea bordurii, astfel încât circulația să se poată desfășura simultan pe cele două benzi. ”Odată cu începerea anului şcolar, traficul pe această arteră a devenit foarte aglomerat, mai ales că în paralel se execută şi lucrările de modernizare a liniei de tramvai. Astfel, în vederea fluidizării traficului rutier, prin Comisia de Circulaţie...

Circulația autovehiculelor pe pasajul de la Fundație va fi reluată pe 5 septembrie

Începând cu data de 5 septembrie, ieșenii vor putea circula, din nou, cu tramvaiul spre Copou, odată cu finalizarea lucrărilor la pasajul de la Fundație. Anunțul a fost făcut miercuri, 21 august, de primarul Iașilor, Gheorghe Nichita, care a precizat că, de la aceeași dată va fi reluată și circulația autovehiculelor către Păcurari și Bulevardul Independenței. ”În urma unei întrevederi pe care am avut-o cu reprezentantul constructorului am convenit...
;