Tag Archives: iasi

Lucrările la interiorul Pasajului de la Fundație vor fi finalizate în prima decadă a lunii august

Lucrările la interiorul pasajului de la Fundație vor fi finalizate în prima decadă a lunii august, după care se va trece la efectuarea manoperei care ţine de aspectul arhitectural al obiectivului. Afirmația aparține viceprimarului Mihai Chirica, care a precizat că faza finală a lucrărilor de interior a fost atinsă, constructorul urmând să părăsească pasajul imediat după ce termină operaţiunile de betonare. Locul constructorilor va fi luat de cei...

Un nou șantier va fi deschis la Iași în luna august

Începând din luna august, la Iași va fi deschis un nou șantier, în cadrul proiectului european care prevede regenerarea urbană a axei culturale a municipiului. Astfel, lucrările au în vedere reabilitarea și modernizarea străzii Lăpuşneanu, parcului ”Mitocul Maicii Domnului”, esplanada dintre strada Independenţei şi Piaţa Unirii, dar şi pasajul pietonal subteran din zonă. După cum a declarat vicepriamrul Mihai Chirica, cele mai importante lucrări...

Iașul găzduiește Campionatul Național Școlar de Canotaj

Conform calendarului competiţiilor sportive școlare, elaborat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) pentru anul şcolar 2013-2014, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Iaşi organizează în perioada 11-13 august etapa finală a Campionatului Național Școlar de Canotaj, competiţie adresată elevilor-sportivi legitimaţi la unităţile de învăţământ cu program sportiv integrat şi suplimentar. La concurs sunt aşteptaţi 190 de sportivi şi antrenori de...

Patru elevi ieșeni, calificați la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori

Patru elevi ieșeni, respectiv Tudor Cristian Cozma, din clasa a VIII-a, și de Cristiana Dana Diaconu, de la ambii în clasa a IX-a la Colegiul Național “Emil Racoviță” din Iași, alături de Irina Mădălina Strugaru și Dragoș Mihai Olteanu, ambii în clasa a VIII-a la Colegiul Național Iași vor concura în intervalul 3-7 august 2014, la Târgoviște, la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori, la disciplinele chimie, fizică și biologie....

„Tata are copilot”. Întreceri cu mașini teleghidate la Iulius Mall

Iulius Mall Iaşi îi invită pe copii şi pe părinţi să se distreze împreună, demonstrându-şi, totodată, măiestria în curse cu maşini teleghidate. Ineditul concurs „Tata are copilot” va începe pe 3 august 2014, la ora 11.00, şi va avea loc în fiecare duminică a lunii lui Gustar. Finala, la care vor participa cele mai bune trei echipe ale fiecărei etape, este programată pe 24 august. Doritorii se pot înscrie la Centrul Info Iulius Mall, echipele...

Iașul găzduiește Conferința Internațională despre Structuri Conceptuale

Iașul găzduiește una dintre cele mai importante întruniri mondiale a specialiștilor în analiza și reprezentarea conceptuală, cu aplicații în inteligența artificială și tehnologia informației. În perioada 27-30 iulie 2014, Corpul R al Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași găzduiește a 21-a Conferință Internațională despre Structuri Conceptuale, ICCS 2014 (Internațional Conference on Conceptual Structres). În cadrul acestui eveniment,...

Târg de antichități și picnic pentru copii în limbi străine, la Palas, în week-end

De vineri, colecţionari din toată ţara vor fi prezenţi timp de trei zile, în Atriumul Palas Mall, la o nouă întâlnire cu iubitorii obiectelor înnobilate de trecerea timpului. Târgul de Artă şi Antichităţi va avea loc în perioada 25 – 27 iulie 2014 şi îi va încânta pe clienţi cu piese din argint, numismatică, filatelie, tablouri,statuete, bijuterii, mic mobilier, cărţi, ceasuri de colecţie, porţelanuri şi multe alte articole...

”Caravana Filmelor TIFF” ajunge în luna august la Iași

Proiecţiile de film în aer liber revin la Iaşi la începutul lunii august, odată cu ”Caravana Filmelor TIFF”, manifestare aflată în acest an la cea de-a V-a ediţie. Evenimentul se va întinde pe parcursul a două zile, respectiv 5 şi 6 august, şi propune spre vizionare 13 pelicule, dintre care șase producţii româneşti. Filmele vor putea fi vizionate la Palas Mall, în fiecare din cele două zile, începând cu ora 21.00. Organizată împreună cu Festivalurile...

Avansări în grad cu prilejul ”Zilei Poliției Române de Frontieră”

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi au participat joi, 24 iulie, la manifestările ocazionate de aniversarea a 150 de ani de existenţă instituţională a acestei arme, organizate la sediile structurilor din cele cinci judeţe componente, respectiv Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi Brăila. Evenimentul a debutat cu transmiterea mesajelor de felicitare adresate poliţiştilor de frontieră şi...

Week-end aparte la Iulius Mall: parada canină, tatuaje pe haine cu vopsea fotosensibilă și premii la Cinema City

Iulius Mall Iaşi a pregătit pentru acest final de săptămână evenimente inedite, pentru toţi membrii familiei. O paradă canină şi concursuri amuzante cu patrupezi îi vor încânta pe părinţi şi pe copii deopotrivă, în vreme ce tinerii şi nu numai vor putea să îşi tatueze piesele din garderobă cu vopseaua Lumi, prima din lume care se imprimă la lumina soarelui. În plus, clienţii food court-ului Almondo pot câştiga unul dintre cele 700 de bilete...
;