Tag Archives: iasi

Au sosit primele cantități de cărbune necesare pentru asigurarea căldurii în iarna 2014-2015

La sfârșitul săptămânii trecute, la CET Holboca a ajuns primul transport cu cantitatea de carbune necesară pentru funcționarea centralei în sezonul rece 2014 – 2015. Potrivit directorului comercial al Dalkia Termo Iași, Ana-Maria Icătoiu, ritmul de livrare a cărbunelui va fi de circa 11.100 tone pe săptămână, respectiv șase navete a câte 1.850 tone fiecare, în așa fel încât ultimele livrări să aibă loc la jumătatea lunii octombrie (cu...

Cea mai complexă etapă din cadrul lucrărilor de realizare a pasajului ”Octav Băncilă”, finalizată cu succes

Lucrările la pasajul rutier ”Octav Băncilă” au depăşit în această săptămână o etapă importantă, cea mai complexă a întregului proiect, odată cu montarea de către constructor a elementului metalic care traversează liniile de tren din zona Ţigarete. Tablierul, cu o lungime de 36 metri şi o greutate de o sută de tone, a fost ridicat deasupra căii ferate cu ajutorul unei macarale speciale. După cum au precizat reprezentanții constructorului,...

Vali Porcișteanu și ”Lămâie” susțin campania privind respectul reciproc între participanții la trafic

În cadrul campaniei “Rebeli cu o cauză”, derulată de Aeroportul Internațional Iași, care are ca scop creșterea gradului de civilizație și respect reciproc între participanții la traficul rutier, vineri, 25 iulie, de la ora 11.00, în parcarea nouă a aeroportului va avea loc un exercițiu de descarcerare ISU-SMURD, urmată de o demonstrație de prim ajutor, adresate atât soferilor pe patru roți, celor care pilotează motociclete, scuterele sau mopedele,...

Candidații din județul Iași susțin examenul de titularizare la un număr de 52 de discipline, în patru centre de concurs

Luni,  21 iulie, candidații din județul Iași au susținut examenul de titularizare la un număr de 52 de discipline, în mai multe centre de concurs, respectiv Colegiul Național de Artă “Octav Băncilă” (501 candidați – discipline de cultură generală), Colegiul Economic Administrativ (293 de candidați – discipline de cultură generală), Colegiul Național ”Mihai Eminescu” (479 de candidați – învățători și învățământ special) și...

Cinci firme interesate de lucrările de reabilitare a plajei din zona Nicolina

La licitația organizată de Primăria municipiului Iași privind asigurarea serviciilor de asistență tehnică – dirigenţie de şantier pentru proiectul ”Amenajarea plajei din zona Nicolina” au depus oferte nu mai puțin de cinci firme, respectiv SC Alco Invest Construct SRL Iași – 37.314 lei, fără TVA, SC Arhivolta SRL Bacău – 48.898 lei, fără TVA, SC Impo Construct SRL Suceava – 59.847 lei, fără TVA, SC Arcada Invest SRL Iași –...

Tabără Naţională pentru Proiecte de Mediu, organizată la Muncel

În perioada 15-20 iulie 2014, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iași, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, organizează în Tabăra de la Muncel cea de-a XVI-a ediţie a Concursului Naţional al Proiectelor de Mediu, activitate cuprinsă în Calendarul Naţional al Activităţilor Educative M.E.N. La eveniment participă peste 150 de elevi din toate judeţele ţării, însoţiţi de profesori, reprezentând cele două echipaje – de gimnaziu şi liceu – câştigătoare...

Numărul salariaților din județul Iași, în scădere

Efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi, la data de 31.V.2014, a fost de 146.705 persoane, în scădere cu 929 persoane (-0,6%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2013 şi în creştere cu 234 persoane comparativ cu sfârşitul lunii aprilie 2014. În luna mai 2014, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Iaşi a fost de 2120 lei (+3,7% faţă de luna mai 2013), iar cel mediu net de 1535 lei (+3,4%); comparativ cu luna aprilie 2014 s-a înregistrat...

Rata șomajului în județul Iași, în scădere

Rata șomajului în județul Iași, la data de 30 iunie 2014, era de 5,01%, cu 0,08 puncte procentuale mai mică decît cea înregistrată în luna mai a acestui an. Potrivit directorului executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), Gabriela Vasilache, numărul total de şomeri înregistrați la sfârșitul lunii iunie 2014, în județul Iași, era de 15.169 persoane, din care 2.306 erau șomeri care beneficiau de indemnizație de șomaj...

ONG-urile primesc mult mai puțin decât oferă!

ONG-urilor din Regiunea Nord Estle-a fost facuta cunoscuta infiintarea Federatiei Organizatiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS,  de catre Fundatia “Alaturi de Voi” Romania, Asociatia Alternative Sociale, Asociatia Salvati Copiii Iasi, Centrul de Dezvoltare Sociala, Centrul Diecezan Caritas, Fundatia COTE, Fundatia Iosif, Fundatia Serviciilor Sociale Bethany, Fundatia Star of Hope si Fundatia World Vision Romania, in cadrul unei intalniri. Noua...

Week-end sportiv la Iași

Asociaţia ”Arcadia Medical” a organizat sâmbătă, 12 iulie, un tur ciclist în centrul municipiului Iași. Astfel, peste 500 de bicicliști au pedalat între orele 11.00 şi 15.00 pe traseul Palatul Culturii – Str. Anastasie Panu – Str. Sf. Lazăr – Podu Roş – Splai Bahlui dreapta – Bd. Tudor Vladimirescu – Str. Elena Doamna – Str. Anastasie Panu – Palatul Culturii. Turul ciclist, care s-a desfășurat sub titulatura de ”Arcadia BikeVibe”,...
;