Archive: Page 267

Dinamo – Poli Iaşi 1-3. Ieşenii, din nou lideri în play off

Poli Iaşi a învins pe Dinamo, scor 3-1 (1-1), marţi seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, în epilogul etapei a V-a (ultima a turului) din play off-ul Ligii 2, rezultat în urma căruia moldovenii au urcat pe primul loc în clasament, la un punct în faţa celor de la CSA Steaua şi patru de Oţelul Galaţi. După trei remize consecutive, dintre care două pe teren propriu, cu Gloria Buzău şi Unirea Dej, elevii lui Leo Grozavu s-au dezlănţuit în...

A fost inaugurat Palas Campus. Iaşul devine unul dintre cele mai mari hub-uri IT din Europa

În prezenţa premierului Nicolae Ciucă şi a amabasadorului SUA în România, Kathleen Kavalec, la Iaşi a avut loc astăzi inaugurarea Palas Campus, investiţie în valaore de peste 120 de milioane de euro, cu o suprafaţă totală construită de 60.000 de metri pătraţi. Cu această ocazie, la Iaşi a fost inaugurat şi sediul Amazon, companie de IT lider la nivel mondial. Odată cu deschiderea biroului de la Iaşi, Iaşul a devenit unul dintre cele mai importante...

Iaşul, capitala Esports-ului

În perioada 24 august – 4 septembrie, Iaşul va fi gazda Campionatul Mondial de Esports în cadrul Digital Throne, eveniment care lansează la nivel internațional strategia Iașului de a deveni o capitală globală a sportului digital, artei, educației și divertismentului. Campionatul Mondial de Esports va fi o competiție de amploare în cadrul căreia peste 700 de jucători din peste 120 de țări vor concura pentru premii totale de 500.000 de euro. „Sunt...

Cele mai noi maşini electrice din România vor fi expuse miercuri, 26 aprilie, în Piaţa Unirii

Cele mai noi mașini electrice din România, finalistele competiției Best Electric Car, vor fi expuse miercuri, 26 aprilie, în Piața Unirii din Iași! Cele șapte modele finaliste care își vor disputa marele premiu Best Electric Car in Romania 2023 sunt Audi Q8 e-tron 50 quattro, BMW i7 xDrive60, Cupra Born, Kia e-Niro, Nissan Aryia, VW ID. Buzz și Toyota BZ4X. Modelele finaliste sunt testate pe traseul București – Iași – București de juriul format...

IULIUS a inaugurat Palas Campus Iaşi, investiţie de peste 120 milioane de euro în cea mai mare clădire de birouri din România

*cea mai mare investiţie privată realizată în Iaşi, în ultimul deceniu * 54.000 mp de birouri clasa A, 6.000 mp de spații dedicate restaurantelor și serviciilor * 13 companii multinaționale, unele cu primul lor birou din regiune * 5.000 de specialişti în IT & automotive * zonă centrală nedezvoltată, transformată într-un hub creativ și de inovație * singura clădire office din ţară aflată în dublu proces de certificare green * în prezent, polul...

Rezultate excelente obţinute de elevii ieşeni la etapa naţională a Olimpiadei de Pregătire Sportivă Teoretică

Elevii ieşeni de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) au obţinut rezultate excelente la etapa naţională a Olimpiadei de Pregătire Sportivă Teoretică, desfăşurată în perioada 19-22 aprilie la Târgoviște. La competiție au particiapt 160 de elevi de la liceele vocaționale și alte unități de învățământ din ţară care au clase cu profil sportiv. LPS Iași a participat cu un lot format din 12 elevi din clasele a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, calificați...

Festivalul de teatru şcolar în limbi străine “Teatru sub castani” – la cea de-a XII ediţie

Începând de joi, 27 aprilie 2023, Iaşul va fi gazda celei de-a XII-a ediţii a Festivalul de teatru școlar în limbi străine “Teatru sub castani”. Organizat de Colegiul Național „Mihai Emineascu” Iași în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean şi Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, evenimentul reunește în acest an 13 trupe din Iași, Cluj-Napoca, Arad, Huedin, Târgu Jiu, Cernavodă şi Cahul (Republica Moldova). Trupele, cu...

Ambasadorul SUA în România, prezent la Iaşi la deschiderea expoziţiei “Noi, Poporul. 25 de ani de Parteneriat Strategic”

Ambasadorul SUA în România, doamna Kathleen Kavalec a participat luni seara, la Iaşi, la evenimentul de deschidere a expoziției fotografice itinerante „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic”, de la Palatul Culturii. Expoziţia este realizată de Ambasada SUA în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, fiind un eseu fotografic, tematic, care explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice...

Premierul Nicolae Ciucă se va afla marţi, 25 aprilie, în vizită de lucru la Iaşi

Premierul Nicolae Ciucă se va afla marţi, 25 aprilie, într-o vizită de lucru în județul Iași. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Guvernului, vizita şefului Executivului va începe la ora 09.30, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria”, după care premierul va participa, la ora 11.00, la inaugurarea Amazon Campus, în Complexul de birouri Palas Campus, ocazie cu care Nicolae Ciucă va avea o întâlnire cu o delegație...

Sindicaliştii din administraţia publică locală vor picheta Prefectura Iaşi

O delegaţie a Sindicatului Naţional SCOR, al salariaţilor din comunele şi oraşele din România, va picheta marţi, 25 aprilie, între orele 12.00 – 16.00, sediul Prefecturii Iaşi, în semn de protest faţă de intenţia Executivului, de promovare a unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului (OUG) privind îngheţarea nivelului salarizării personalului din administraţia locală. “Sindicatul Național SCOR, luând cunoștință cu consternare de faptul...
;