Tag Archives: Primăria Iaşi

Programul manifestărilor cu caracter religios, incluse în cadrul ”Sărbătorilor Iașului” din acest an

Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB) a făcut public programul manifestărilor cu caracter religios, incluse în cadrul ”Sărbătorilor Iașului” din acest an. Pe lângă Liturghia prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioasa Parascheva, Ocrotitoarea Iașului și a Întregii Moldove, care va avea loc marți, 14 octombrie, între orele 9.00 – 13.00, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, alte manifestări importante, incluse în program, sunt resfințirea Bisericii...

Prima atestare documentară a municipiului Iași, celebrată de Primărie

Luni, 6 octombrie, în Sala Mare a Primăriei municipiului Iași, începând cu ora 17.00, va avea loc o ceremonia prilejuită de sărbătorirea primei atestări documentare a orașului Iași. Evenimentul, intitulat “Capsula Timpului – Povestea ta este şi povestea Iaşului!”, reprezintă o ocazie de rememorare și celebrare a unei bogate tradiții de istorie, artă și spiritualitate a unui oraș care și-a câștigat în timp marca-simbol de capitală culturală...

Oportunitățile de dezvoltare ale municipiului Iași, prezentate la ediția din acest an a ”City Invest”

În organizarea Institutului pentru Politici Publice (IPP), la București s-a desfășurat săptămâna trecută cea de-a II-a ediție a ”City Invest”, un concept original de eveniment dedicat discuţiilor interactive dintre edilii marilor orașe şi cei ai mediului diplomatic, respectiv sectorului de business, interesaţi de oportunităţile de dezvoltare metropolitană în marile centre urbane din România. La eveniment, care a avut loc la  Sala Rondă a Hotelului...

Elevii ieșeni, încurajați să folosească mersul pe jos și transportul în comun

La inițiativa Primăriei, elevii ieșeni au fost încurajaţi să folosească mai mult mersul pe jos şi transportul public, pentru a se deplasa la şcoală. Acest lucru a fost posibil prin intermediul proiectului ”Oscar – şarpele hoinar”, desfășurat în cadrul ”Săptămânii mobilității” în mai multe unități de învățământ din municipiul Iași. Împreună cu elevi din 13 oraşe din România şi alte zeci de centre urbane din 18 ţări europene,...

”Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”, sărbătorită la Iași

Cu ocazia ”Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice”, care se aniversează în fiecare an, în întreaga lume, pe data de 1 octombrie, Primăria municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC) organizează miercuri, în cadrul Centrului pentru persoane vârstnice ”Vovidenia”, cu sediul în str. Vovideniei nr. 5, un eveniment dedicat celebrării persoanelor aflate la vârsta amintirilor. Evenimentul, programat începând cu ora 11.00,...

Primăra a stabilit locurile de afișaj electoral pentru alegerile prezidențiale din 2 și 16 noiembrie

Primăria a stabilit locurile speciale pentru afişajul electoral pe teritoriul municipiului Iaşi, pentru alegerea Preşedintelui României din data de 2 noiembrie 2014, respectiv 16 noiembrie 2014, în cazul organizării unui al doilea tur de scrutin. Acestea sunt: Rond Agronomie, Bld. Carol I –Parcul Expoziţiei – intrare principal, Bld. Carol I – Grădina Copou – (pe gard de la intrarea principală în sus), Bld. Carol I – Universitate Staţie de taxi,...

Un nou centru social, inaugurat la Iași

În prezența primarul Gheorghe Nichita și a ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Familiilor Vârstnice, Rovana Plumb, la Iași a fost inaugurat vineri, 26 septembrie, Centrul Social cu Destinaţie Multifuncţională ”Bucuria”. Situat pe str. prof. Anton Șesan nr. 3 A, Centrul rezidenţial ”Bucuria” este destinat tinerilor proveniţi din centrele de plasament din Iaşi şi oferă servicii de consiliere, informare, suport, evaluare şi monitorizare....

Vice-ambasadorul Marii Britanii în România, încântat de relaţia Iaşului cu oraşele Chişinău şi Cernăuţi

Primarul Gheorghe Nichita s-a întâlnit, în cursul zilei de miercuri, 24 septembrie, cu Excelența Sa domnul Adam Sambrook, Vice-ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii (Însărcinat cu Afaceri), la sediul Primăriei Municipiului Iași. La întrevedere a participat şi prefectul judeţului Iaşi, Dan Cârlan. Discuțiile avute cu edilul-șef s-au axat atât pe teme economice și culturale, dar și pe tema legăturilor strânse pe care le are Iașul atât cu Chișinăul,...

30 septembrie, ultima zi pentru plata taxelor și impozitelor locale pentru anul în curs

Primăria municipiului Iaşi aduce la cunoştinţa publicului faptul că marţi, 30 septembrie 2014, este scadenţa termenului de plată a celei de a doua tranşe pe anul curent a impozitelor şi taxelor locale. Programul de încasare, în numerar, cât și cu cardul, este zilnic între orele 8.30 – 16.30, cu excepţia zilei de joi, când acesta este între orele 8.30 – 18.30. Încasarea se realizează la casieriile de la sediul central  din  bd. Ştefan cel Mare...

Ieșenii, invitați la Sala Polivalentă, la un ”regal” de grație și eleganță

La Sala Polivalentă din Iași debutează sâmbătă, 20 septembrie, întrecerile celei de-a X-a ediții a Turneului internațional de gimnastică ritmică ”Memorialul Gineta Stoenescu”, manifestare la care și-au anunțat prezența sportivi de la cluburile de profil din România, Republica Moldova și Ucraina. Evenimentul, organizat de Clubul Sportiv Şcolar  (CSȘ) “Anghel Saligny” Iaşi, în parteneriat cu Primăria municipiului Iaşi, Fundaţia Sportului...
;