Tag Archives: Sfanta Cuvioasa Parascheva

Peste 11.000 de pelerini s-au închinat până sâmbătă, la prânz, la racla cu moaştele Sfintei Parascheva

Până sâmbătă, la prânz, la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva trecuseră să se închine peste 11.000 de credincioşi, în timp ce pe trotuarul din spatele Catedralei Mitropolitane aşteptau la rând alte aproximativ 1.300 de persoane, potrivit estimărilor organizatorilor. Deşi nu au fost înregistrate incidente majore în privinţa liniştii şi ordinii publice în rândul pelerinilor, în noaptea de 8 spre 9 octombrie, echipajele Brigăzii Mobile...

Măsuri de ordine la Iași, cu ocazia pelerinajului la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Asigurarea liniştii şi ordinii publice pe durata Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva şi a evenimentelor desfăşurate în cadrul „Sărbătorilor Iaşului”, care vor avea loc în perioada 8 – 15 octombrie, va fi asigurată de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” din Bacău împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași, Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Judeţean Iași și Poliția...

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă în această dimineaţă în curtea Mitropoliei

În această dimineaţă, în prezenţa unui sobor de preoţi în frunte cu Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost scoase din Catedrala Mitropolitană şi aşezate pe baldachinul special amenajat în faţa bisericii. Procesiunea s-a desfăşurat în prezenţa a câtorva mii de pelerini care aşteptau la rând pentru a se putea închina la moaştele Sfintei. În acest an,...

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană vineri dimineaţă

Anul acesta, pe 13 iunie, s-au împlinit 380 de ani de când, prin străduinţa binecredinciosului Domn Vasile Lupu al Moldovei, Iaşul este binecuvântat de prezenţa şi ocrotirea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva. Venind în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a participa la sărbătoarea din 14 octombrie și ținând cont de contextul epidemiologic în care ne aflăm, Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB) anunță şi anul...

Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva ar putea fi scoase din Mitropolie mai devreme

Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva ar putea fi scoase din Mitropolie mai devreme decât era prevăzut în programul iniţial, pentru a se evita aglomeraţia în rândul pelerinilor şi pentru reducerea riscului de infectare cu virusul SARS-CoV-2. „Este una dintre măsurile pe care Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a avansat-o ca posibilitate de a mai disipa din aglomeraţie pe o perioadă mai lungă de timp, iar în acest fel să evităm contactele multiple”...

380 de ani de la aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva

În zilele de 12 şi 13 iunie 2021, ȋn Arhiepiscopia Iaşilor se vor aniversa 380 de ani de la aducerea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva de la Constantinopol la Iaşi. Sfintele odoare au reprezentat un dar al Patriarhiei Ecumenice pentru domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, fiind aşezate cu multă cinste în frumoasa biserică, atunci zidită, a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”. Cu acest prilej, anul acesta, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi la...

Cuvântul ÎPS Teofan cu ocazia Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva

Dreptmăritori creştini, Excelenţa Voastre, Iubiţi fraţi preoţi, Distinse autorităţi, Dragi copii, Iubiţi pelerini, Suntem, cu mila Domnului, în interiorul Sfintei Liturghii de sărbătoarea Sfintei Parascheva. În esenţa ei, Sfânta Liturghie este taină a Crucii şi a Învierii. Este taină a morţii temporare şi a vieţii veşnice, taină a durerii din Ghetsimani şi a Taborului plin de Dumnezeu. Această sfântă taină a lacrimii biruitoare şi a bucuriei...

În acest an, doar ieşenii vor avea posibilitatea de a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Întrunit în regim de urgenţă, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Iaşi a aprobat marţi după amiază măsurile specifice privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și asigurarea ordinii și siguranței publice în perioada 08.10.2020 – 15.10.2020, respectiv pe perioada desfășurării sărbătorii religioase ocazionate de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva în municipiul Iași. Printre cele mai importante măsuri...

Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon, cinstită de credincioşi cu ocazia Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva

Încă din anul 1641, prin străduința binecredinciosului Domn Vasile Lupu al Moldovei, Iașul este binecuvântat de prezența și ocrotirea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, la care vin să se închine pelerini de prin toate colțurile țării și chiar de peste hotare.  “A devenit o tradiție ca, prilejuit de sărbătoarea din 14 octombrie, Iașul să se bucure și de prezența altor sfinte moaște sau a unor relicve sfinte. Anul acesta, pelerinii vor putea...
;