Tag Archives: cursuri suspendate
Din cauza ninsorii, cursurile au fost suspendate în toate şcolile din judeţ
Întrunit în această seară în şedinţă extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Iași a decis suspendarea începând de marţi, 9 ianuarie, a cursurilor şcolare în toate unităţile de învăţământ preuniversitar atât din municipiul Iaşi cât şi din celelalte localităţi, ca urmare a dificultăţile provocate de ninsoare şi viscol.
”Astăzi (luni, 8 ianuarie – n.r.) au fost probleme mari atât în mediul urban,...
Profesorii din învăţământul preuniversitar se vor afla în grevă generală începând de săptămâna viitoare
„Greva de avertisment de miercuri, 17 mai 2023, la care au participat peste 90% de salariați din învățământul preuniversitar al județului Iași, este primul pas cerut de legislația în vigoare pentru a declanșa greva generală. Precizăm că, la nivelul fiecărei unități de învățământ au fost deja constituite Comitetele de Grevă formate din 2-3 persoane. Din păcate, Guvernul nu înțelege nici în al 12-lea ceas gravitatea momentului și lupta colegilor...
IAŞI: 1.328 de elevi şi 317 profesori, depistaţi pozitiv cu coronavirus
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a actualizat numărul cazurilor de COVID-19 confirmate în unitățile de învățământ de pe raza județului Iași.
Astfel, potrivit raportării DSP, miercuri, 20 octombrie, la nivelul judeţului Iaşi erau înregistrate 84 de cazuri de antepreșcolari/preșcolari confirmați COVID-19, din care patru cazuri de antepreşcolari şi 80 de cazuri de preşcolari.
În ceea ce priveşte numărul elevilor confirmați cu COVID-19,...
1.170 de elevi şi 277 de cadre didactice, infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 la Iaşi
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a dat publicităţii situaţia actualizată a cazurilor de COVID-19 confirmate în unitățile de învățământ de pe raza județului Iași.
Astfel, potrivit raportării DSP, luni, 18 octombrie, la nivelul judeţului Iaşi erau înregistrate 74 de cazuri de antepreșcolari/preșcolari confirmați COVID-19, din care patru cazuri de antepreşcolari şi 70 de cazuri de preşcolari.
În ceea ce priveşte numărul elevilor...
Două unități de învățământ din municipiul Iași îşi suspendă cursurile în format fizic
Conform Ordinului nr. 5.338 al ministrului educației și al ministrului sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, Comitetul Județean Pentru Situații de Urgență (CJSU) Iași a adoptat o hotărâre prin care se suspendă cursurile „față în față” la două unități de învățământ...
Aproape o mie de elevi ieşeni, confirmaţi pozitiv cu COVID-19
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a dat publicităţii situaţia actualizată a cazurilor de COVID-19 confirmate în unitățile de învățământ de pe raza județului Iași.
Astfel, potrivit raportării DSP, miercuri, 13 octombrie, la nivelul judeţului Iaşi erau înregistrate 59 de cazuri de antepreșcolari/preșcolari confirmați COVID-19, din care trei cazuri de antepreşcolari şi 56 de cazuri de preşcolari.
În ceea ce priveşte numărul elevilor...
933 de elevi şi 221 de profesori, infectaţi cu virusul SARS-CoV-2
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a dat publicităţii situaţia actualizată a cazurilor de COVID-19 confirmate în unitățile de învățământ de pe raza județului Iași.
Astfel, potrivit raportării DSP, marţi, 12 octombrie, la nivelul judeţului Iaşi erau înregistrate 57 de cazuri de antepreșcolari/preșcolari confirmați COVID-19, din care trei cazuri de antepreşcolari şi 54 de cazuri de preşcolari.
În ceea ce priveşte numărul elevilor...
882 de elevi şi peste 200 de profesori ieşeni, infectaţi cu virusul SARS-CoV-2
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a dat publicităţii situaţia actualizată a cazurilor de COVID-19 confirmate în unitățile de învățământ de pe raza județului Iași.
Astfel, potrivit raportării DSP, luni, 11 octombrie, la nivelul judeţului Iaşi erau înregistrate 55 de cazuri de antepreșcolari/preșcolari confirmați COVID-19, din care trei cazuri de antepreşcolari şi 52 de cazuri de preşcolari.
În ceea ce priveşte numărul elevilor...
Numărul elevilor şi profesorilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, în creştere la Iaşi
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a dat publicităţii vineri situaţia actualizată a cazurilor de COVID-19 confirmate în unitățile de învățământ de pe raza județului Iași.
Astfel, potrivit raportării DSP, vineri, 8 octombrie, la nivelul judeţului Iaşi erau înregistrate 46 de cazuri de antepreșcolari/preșcolari confirmați COVID-19, din care trei cazuri de antepreşcolari şi 43 de cazuri de preşcolari.
În ceea ce priveşte numărul elevilor...
767 de elevi şi 174 de cadre didactice, confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 la Iaşi
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a dat publicităţii joi situaţia actualizată a cazurilor de COVID-19 confirmate în unitățile de învățământ de pe raza județului Iași.
Astfel, potrivit raportării DSP, joi, 7 octombrie, la nivelul judeţului Iaşi erau înregistrate 45 de cazuri de antepreșcolari/preșcolari confirmați COVID-19, din care trei cazuri de antepreşcolari şi 42 de cazuri de preşcolari.
În ceea ce priveşte numărul elevilor...