Tag Archives: prim-ajutor
Iaşul, gazda celei de-a IX-a ediţii a Competiţiei naţionale de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat
În perioada 4 – 6 septembrie, municipiul Iași este gazda celei de-a IX-a ediții a Competiţiei naţionale de descarcerare şi de acordare a primului ajutor calificat. Concursul reuneşte 18 echipe la start, dintre care 13 din cadrul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă (Alba, Bacău, Bihor, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sibiu, Vâlcea) și cel al municipiului Bucureşti – Ilfov, precum şi...
Primăria a reactivat planul de măsuri pentru diminuarea efectelor caniculei
Având în vedere avertizarea cod portocaliu de temperaturi ridicate şi disconfort termic pentru judeţul Iaşi, valabilă luni, 28 august, şi marţi, 29 august, autorităţile locale au reactivat planul de măsuri pentru diminuarea efectelor negative provocate de vremea caniculară asupra populaţiei.
Astfel, primarul Mihai Chirica a dispus în această dimineaţă Comitetului Local pentru Situații de Urgență să aplice imediat măsurile de protecţie asupra...
Primăria a reactivat planul de măsuri pentru diminuarea efectelor cauzate de caniculă
Primarul Mihai Chirica a dispus Comitetului Local pentru Situații de Urgență (CLSU) aplicarea imediată a planului de măsuri pentru diminuarea efectelor negative provocate de vremea caniculară.
În plus, în urma încheierii de către municipalitate a protocolului de colaborare cu filiala locală a Crucii Roşii, în cele cinci centre de cartier din municipiu (Păcurari, Nicolina, Tătărași, Alexandru cel Bun și Frumoasa) au fost amenajate puncte de prim-ajutor...
Cursuri gratuite de acordare a primului ajutor, organizate de Crucea Roşie şi Direcţia de Sănătate Publică
Crucea Roşie – filiala Iași în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași anunţă organizarea de cursuri gratuite de acordare a primului ajutor de bază, care includ, printre altele, şi prezentarea de tehnici pentru utilizarea defibrilatorului extern semiautomat.
Cursul, cu o durată de 12 ore, este destinat asistenților medicali comunitari și mediatorilor sanitari din comunele județului Iași și se desfășoară în două zile a câte...
Punct de prim ajutor anti-caniculă, amenajat în Gara Iași
Din cauza temperaturilor ridicate din ultimele zile, Serviciul Voluntar de Ambulanță (SVA), în colaborare cu Regionala CFR Iași, a amenajat un punct de prim ajutor premedical în cadrul Centrului de Informare și Tranzit pentru Refugiați de la Gară.
Aici, călătorii beneficiază de următoarele servicii și produse: acordarea primului ajutor premedical călătorilor, apă rece/temperatura camerei, fructe, dulciuri.
“Serviciul Voluntar de Ambulanță este în...
Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași recrutează voluntari
Având în vedere interesul cetățenilor pentru proiectul „Salvator din pasiune”, începând cu data de 19 martie, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Sturdza” al judeţului Iaşi (ISUJ) va demara un nou ciclu de pregătire destinat voluntarilor.
“Campania Salvator din pasiune își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă...
Proiectul #PREƧENT continuă în trei centre de servicii sociale
O sută de copii din trei centre de servicii sociale din județul Iași sunt beneficiarii celui de-al doilea modul al proiectului #PREƧENT.
Dezvoltat de Asociația Industrii Creative și Kaufland România, proiectul educațional #PREƧENT promovează egalitatea de șanse și asigură accesul la educaţie alternativă și nonformală copiilor din medii defavorizate. Prin parteneriatul cu DGASPC Iași, proiectul se extinde în trei centre: Centrul de Servicii Sociale...
Corturi anti-caniculă, amplasate de Primărie în principalele cartiere
Întrucât municipiul Iași se află în zilele de 12 şi 13 august sub avertizare meteorologică cod galben de caniculă, primarul Mihai Chirica a dispus astăzi Comitetului Local pentru Situații de Urgență să reactualizeze și să aplice planul de măsuri pentru diminuarea efectelor negative provocate de vremea caniculară asupra populaţiei. Totodată, edilul a cerut direcțiilor și societăților comerciale subordonate să completeze acest plan cu unele măsuri...
Elevii Liceului Tehnologic Economic de Turism învaţă să acorde primul ajutor
Liceul Tehnologic Economic de Turism a organizat în luna noiembrie, 2018 o serie de activităţi în cadrul proiectului ISJ, Şcoala pentru valori autentice, a cărui temă este Sănătate şi mişcare. Una dintre activităţile desfăşurate în perioada 20-22 noiembrie 2018, în parteneriat cu Serviciul Voluntar de Ambulanţă, Iaşi a constat într-o lecţie de prim ajutor cu elevii.
Tehnicile de prim-ajutor pot salva foarte multe vieţi. Cunoştinţele...
Proiectul educaţional ”Biblioteca de prim-ajutor”
Proiectul educational Biblioteca de prim-ajutor a fost inițiat de Biblioteca Judeţeană ,,Gh. Asachi”, filiala ,,Ion Creangă”, în parteneriat cu Serviciul Voluntar de Ambulanță Iaşi și cu Colegiul Tehnic ,,Dimitrie Leonida” Iasi. Prin intermediul acestui proiect, elevii au fost informaţi asupra modalităţilor prin care pot acorda corect primul ajutor persoanelor rănite, pentru a le salva viaţa. Elevii clasei a IX-a C, coordonaţi de cei doi voluntari,...