Tag Archives: produse alimentare

“Bunătăţi din gospodăria noastră” – târg de produse alimentare şi agroalimentare

Primăria comunei Miroslava, cu sprijinul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Iași, anunţă organizarea în perioada 1-2 iulie a primei ediţii a Târgului de produse alimentare și agroalimentare „Bunătăți din gospodăria noastră”. Evenimentul, la care vor participa producători din comuna Miroslava și localitățile învecinate, se va desfășura pe terenul de sport din Balciu, în zilele de sâmbătă, 1 iulie, și duminică, 2 iulie, începând...

Nereguli privind comercializarea produselor specifice Sărbătorilor Pascale, descoperite în piețele ieșene

În perioada 12-15 aprilie, Comisia mixtă constituită prin ordin al prefectului județului Iași, Bogdan Cojocaru, pentru verificarea produselor specifice Sărbătorilor Pascale a efectuat un număr de 66 de controale în piețe, în urma cărora au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 31.400 lei și au fost date 18 avertismente. La verificări au participat reprezentanți ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Iași,...

Teme inedite pentru lucrările de diplomă, propuse de studenții Universității de Științele Vieții

La Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV), studenții Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, de la domeniul industriei alimentare, au ales pentru lucrările de diplomă teme de interes, dintre care amintim cele mai potrivite variante de frăgezire cu diferite cantități de saramură și adăugarea unor antioxidanți naturali, urmărind comportamentul produselor în timp. Pastrama de vită frăgezită prin injectare...

Exemplu de solidaritate. Ieșenii donează masiv pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina

Ieșenii s-au mobilizat exemplar, în număr mare, într-un exercițiu de solidaritate impresionant, pentru a ajuta refugiații din Ucraina! Astfel, în cursul zilei de joi, 24 februarie, primarul Mihai Chirica a decis ca Primăria Municipiului Iași să organizeze campania umanitară „Ajutoare pentru refugiații din Ucraina”. Punctele de colectare a ajutoarelor, care funcționează zilnic, în intervalul orar 9.00 – 15.00, au fost amenajate vineri, 25 februarie,...

Puncte de colectare a ajutoarelor pentru refugiații din Ucraina, deschise la Iași

Primăria Municipiului Iași va organiza o campanie umanitară pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina. Potrivit primarului Mihai Chirica, aceasta va consta în amenajarea unor puncte de colectare a ajutoarelor pentru cetățenii ucraineni care și-au părăsit țara din cauza războiului declanșat de armata rusă. Punctele de colectare a ajutoarelor vor funcționa zilnic, în intervalul orar 9.00 – 15.00, urmând a fi amenajate până la finalul acestei săptămâni...

Kaufland a deschis un nou magazin la Iași

Kaufland a inaugurat miercuri, 23 februarie, un nou magazin în municipiul Iași, cel de-al 151-lea la nivel național și al cincilea deschis până acum în capitala Moldovei. Odată cu inaugurarea celui mai recent magazin din Iași, Kaufland își continuă expansiunea pe piața de profil din România, prin crearea a peste o sută de noi locuri de muncă, venind astfel în sprijinul economiei locale. Situat pe strada Aurel Vlaicu Nr. 54 A din Iași, noul magazin...

A fost distribuită o nouă tranşă de pachete cu ajutoare de la Uniunea Europeană

Municipalitatea ieșeană continuă distribuirea pachetelor alimentare și de igienă primite de la Uniunea Europeană. Astfel, în zilele de 26 ianuarie, respectiv 2 februarie, au fost livrate 1.385 de pachete cu produse de igienă (tranșa a III-a), respectiv 1.385 de pachete cu produse alimentare (tranșa a II-a). Acestea au fost distribuite de către reprezentanții Direcției de Asistență Socială (DAS) Iași beneficiarilor din grupul țintă, conform prevederilor...

Noi tranşe de produse alimentare şi de igienă de la Uniunea Europeană

Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) din cadrul Primăriei Municipiului Iași continuă distribuirea pachetelor alimentare și de igienă provenite ca ajutor din partea Uniunii Europene. Pe 26 ianuarie, asistenții sociali au distribuit 1.385 de pachete cu produse de igienă (tranșa a treia), aceeași cantitate de produse, de data aceasta alimentare, fiind împărțite pe 2 februarie 2021 (tranșa a doua). Acțiunea face parte din Programul Operațional Ajutorarea...

Peste 58.000 de pachete cu produse alimentare, destinate persoanelor vulnerabile din judeţul Iaşi

Marţi, 2 februarie, au început livrările celei de-a doua tranşe de pachete cu produse alimentare POAD la nivelul unităților administrativ teritoriale din județul Iași, care se vor încheia, conform graficelor trimise de către furnizor, la data de 24.02.2021 (un total de 58.687 pachete repartizate județului Iași). Grupul de lucru POAD, coordonat de Instituţia Prefectului – Judeţ Iaşi, va superviza aceste recepții, dar și procesul de distribuție a pachetelor...

Şedinţă extraordinară a CJSU. Care sunt măsurile luate de autorităţi pentru prevenirea răspândirii pandemiei în judeţ

Întruniţi în şedinţă extraordinară la convocarea prefectului Marian Grigoraş, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Iaşi au aprobat joi o hotărâre care cuprinde măsuri privind funcţionarea agenţilor economici (restaurante, baruri, cafenele), cinematografelor, teatrelor şi celorlalte instituţii de spectacole şi cultură, operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, precum şi în privinţa organizării de evenimente...
;