5:14 pm - Tuesday April 30, 9129

Tag Archives: servicii medicale

Terenul pentru Spitalul Regional de Urgențe va fi transferat Ministerului Sănătății

Întrunit vineri, 25 noiembrie, în şedinţă extraordinară, plenul Consiliului Local Municipal (CLM) a aprobat, cu majoritate de voturi, transmiterea din patrimoniul public al Primăriei municipiului Iaşi în cel al statului român a suprafeţei de 12 ha din zona Moara de Vânt, reprezentând amplasamentul pe care va fi construit viitorul Spital Regional de Urgență de la Iaşi. Pentru construirea acestui obiectiv în zona respectivă a fost obținut și avizul...

Noi tehnici ecocardiografice, la Arcadia

Rețeaua de sănătate Arcadia menține promisiunea de a le oferi pacienților săi acces la servicii medicale de înalt nivel, cu sprijinul celor mai avansate tehnici și tehnologii de pe piață. Astfel, începând din luna iunie 2016, pacienții Arcadia pot beneficia de 3 noi tipuri de ecocardiografii: ecocardiografie tridimensională în timp real, ecocardiografie de stres cu analiză tridimensională și prin speckle tracking și ecocardiografie de contrast.   Ecocardiografia...

Campanie medicală gratuită

Începând de luni, 7 decembrie, și până sâmbătă, 12 decembrie, Organizația Femeilor Liberale (OFL) Iași desfășoară campania medicală oftalmologică gratuită ”PNL are grijă de sănătatea ta”. Acțiunea, organizată în parteneriat de PNL Iași și firma Lent Optik, se desfășoară în fiecare zi între orele 9.30 – 17.00 atât în municipiul Iași, cât și în județ. ”Să faci politică înseamnă să construiești și să derulezi programe...

Platformă online destinată furnizorilor de servicii medicale

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași sprijină lansarea unei platforme de unificare a furnizorilor de servicii medicale, având ca scop creșterea gradului de informare și accesul pacientului în sistemul medical. Site-ul www.medicalportal.ro oferă soluții inovatoare de comunicare între diferiții participanți la actul medical, protejand în același timp dreptul pacientului la confidențialitate. ”Datorită actualizării în timp real a informațiilor...

Dumitru Oprea critică ineficiența cardului de sănătate

Senatorul PDL de Iași Dumitru Oprea semnalează Ministerului Sănătății (MS)  imposibilitatea utilizării eficiente de către pacienți a cardului de sănătate. Astfel, într-o întrebare adresată ministrului Nicolae Bănicioiu de la tribuna Senatului, parlamentarul ieșean a arătat că una dintre problemele cardului de sănătate o constituie lipsa de integrare a informațiilor înregistrate pe acesta cu sistemul informatic unic din sănătate. ”În sistemul...

Servicii psiho-socio-medicale pentru copiii și tinerii cu dizabilități

În perioada noiembrie 2013 – octombrie 2014, Asociația Națională a pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR) – filiala Iași, în parteneriat cu Fundația Serviciilor Sociale Bethany – biroul zonal Iași, a implementat proiectul “Creșterea capacității organizațiilor neguvernamentale din județul Iași în furnizarea de servicii sociale pentru copii și tineri cu dizabilități”, adresat copiilor și tinerilor cu dizabilități din...

Arcadia a deschis noul său Centru de Medicina Muncii

La începutul acestei toamne, Arcadia a inaugurat noul său Centru de Medicina Muncii, spațiul fiind amplasat la parterul policlinicii din str. Sărărie nr. 38. Modern, elegant și complet echipat, centrul dispune de 2 cabinete de consultații, punct de recoltă, cabinet de explorări funcționale, cabinet psihologic și recepție, adică are toate resursele necesare pentru ca serviciile de medicina muncii să fie oferite în mod complet, eficient și prompt. Centrul...

O nouă ediție a ”Festivalului Sănătății”, organizată la Iași

Cea de-a II-a ediție a ”Festivalului Sănătății” va reuni în perioada 16-19 octombrie, în zona Atrium de la Palas Mall Iasi, zeci de furnizori de servicii medicale. Timp de patru zile, toți cei interesați de un mod de viață frumos și sănătos pot lua parte la eveniment. ”Festivalul Sănătății” va aduce la scenă deschisă principalii reprezentanți ai sănătății din Iași. Expozanții au pregătit pentru public prezentări moderate de specialiști,...

Seminar privind accesul migranților la serviciile medicale, organizat de UMF Iași

Facultatea de Medicină, Departamentul de Medicină Preventivă şi Interdisciplinaritate – Disciplinele ”Limbi Moderne” şi ”Limba Română ca Limbă Străină” din cadrul Universității de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” Iaşi, organizează joi, 3 iulie, între orele 11.00 – 18.00, în Aula Magna “George Emil Palade” a UMF Seminarul internațional de valorizare ”Comunitatea medicală în contexte multilingvistice și multiculturale”....

MedLife inaugurează la Iași a doua hyperclinică din zona Moldovei

MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, își extinde prezența în țară și inaugurează la Iași a doua hyperclinică din zona Moldovei. Astfel, compania ajunge la un număr de 11 clinici de mari dimensiuni în București și în țară și plănuiește alte două noi deschideri până la finalul acestui an. Desfășurată pe o suprafață de 1.200 metri pătrați, Hyperclinica MedLife Iași pune la dispoziția pacienților servicii integrate...
;