Tag Archives: unire

Primarul Mihai Chirica, de Ziua Naţională a României: Să nu ne fie frică să vorbim despre idealurile noastre, despre naţiune şi patrie!

Peste 10.000 de ieşeni au participat vineri, 1 Decembrie, la manifestările organizate în Piaţa Palatului Culturii, prilejuite de Ziua Naţională a României. Acestea au debutat la ora 10.00 cu un concert de muzică populară desfăşurat sub genericul „Noi suntem români”, urmat la ora 11.00 la un Te Deum oficiat de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi alocuţiunile autorităţilor locale. În discursul său,...

Limba română, sărbătorită la Chişinău de Ziua Unirii Basarabiei cu Ţara

Pe 27 martie, la Chișinău va fi sărbătorită limba și literatura română, în cadrul unei dezbateri organizate de Asociația Editorilor din România (AER), împreună cu personalități marcante ale vieții culturale din România și Republica Moldova. Astfel, la Centrul Mediacor din cadrul Universității de Stat din Moldova, de la ora 16.00, vor dezbate situația literaturii române scriitori, editori și jurnaliști, în contextul sărbătoririi Zilei Unirii...

Unioniştii din stânga şi dreapta Prutului îşi dau întâlnire pe 24 ianuarie la Iaşi

Unioniștii din România și Republica Moldova își dau întâlnire pe 24 ianuarie, la Iaşi de Ziua Unirii Principatelor Române. Membrii Platformei Unioniste „Acţiunea 2012” vor sărbători Mica Unire începând cu ora 10.00, în cadrul manifestărilor oficiale dedicate acestui eveniment, care se vor desfăşura în Piața Unirii, urmând ca la ora 16.00, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iaşi să participe la Adunarea Generală a asociaţiei. Steagurile...

Act și spirit din vremea Unirii – proiect aniversar al Consiliului Județean al Elevilor Iași

Marți, 22 ianuarie 2019, Consiliul Județean al Elevilor Iași sărbătorește 160 de ani de la înfăptuirea Unirii de la Iași (24 ianuarie 1959) prin  proiectului “Act și spirit din vremea Unirii”, inițiat de liderii elevilor ieșeni în urmă cu 10 ani. Proiectul, la care vor participa peste 40 de președinți ai consiliilor școlare ale elevilor din liceele și colegiile din județul Iași, dar și reprezentanți ai elevilor din Bacău, Botoșani și Chișinău,...

Primarul Mihai Chirica i-a conferit Ordinul „Centenar” unui copil născut pe 1 Decembrie, la Iaşi

Ultima şedinţă din acest an a Consiliului Local a fost marcată de un moment deosebit, primarul Mihai Chirica oferind Ordinul „Centenar” unui copil născut pe data de 1 Decembrie la Iaşi. „În An Centenar, am reușit să organizăm multe evenimente dedicate efortului pe care românii timp de o sută de ani l-au făcut ca să rămână împreună. În acest context am vrut să marcăm ultima ședință a Consiliului Local al Municipiului Iași din anul 2018...

„Poveștile colorate ale Unirii”, la Școala Gimnazială “Profesor Mihai Dumitriu” Valea Lupului

Proiectul Fundației OUTSIDER ART „Poveștile colorate ale Unirii”, marchează cei 100 de ani ai României Mari prin creațiile pictorului Laurențiu Dimiscă, într-un fel inedit și surprinzător, concret și palpabil, prin crearea de obiecte de artă care vor aparține  comunităților selectate. Proiectul este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin programul CENTENAR și  traduce într-un limbaj artistic accesibil și atrăgător...

Moment de comemorare a Unirii Bucovinei cu Patria Mamă

În contextul celebrării Centenarului Marii Uniri sunt evidenţiate, prin momente liturgice şi culturale, anumite evenimente care s-au înscris în Cartea de Aur a neamului românesc. Unul dintre acestea îl constituie împlinirea a o sută de ani de la momentul providenţial al Unirii Bucovinei cu Regatul României, act împlinit în data de 28 noiembrie 1918. Pentru a-i cinsti cum se cuvine pe făuritorii acestui moment istoric, miercuri, 28 noiembrie, începând...

Rezultat de excepție la Sesiunea națională de referate și comunicări științifice la Istorie

În perioada 26-28 iulie 2018, s-a desfășurat Sesiunea națională de referate și comunicări științifice ale elevilor din învățământul liceal, la disciplina Istorie (la  Colegiul Național „Moise Nicoară“ din Arad). Colegiul Național Iași a fost reprezentat de eleva Tamara Bivol (coordonată de doamna prof. dr. Adriana Radu), care a impresionat juriul prin prezentare și argumentare științifică, obținând locul I pe țară (din cele 48 de lucrări...

Monument dedicat celor trei Uniri, amplasat în faţa sediului administrativ al judeţului

În faţa sediului administrativ al judeţului Iaşi, respectiv în faţa clădirii cunoscută de ieşeni sub numele de “Casa Pătrată”, va fi amplasat, în perioada următoare, un monument dedicat Celor Trei Uniri. Monumentul, având ca tematică „Iaşi – Capitala celor trei Uniri”, va fi amplasat pe latura dinspre strada Anastasie Panu a clădirii, pe o suprafaţă de circa o sută de metri pătraţi. Proeictul, venit la solicitarea conducerii Consiliului...

Primarul Iașului, prezent la Chișinău, la manifestările prilejuite de aniversarea a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

La sfârşitul acestei săptămâni, primarul interimar Mihai Chirica va participa, la Chişinău, la manifestările dedicate împlinirii a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. La eveniment sunt aşteptaţi să participe zeci de mii de moldoveni, de pe ambele maluri ale Prutului. Conform organizatorilor, pentru a rememora actul istoric din 1918, 1.700 de delegaţi din toate localităţile Republicii Moldova vor forma un al doilea Sfat al Ţării, for care...
;