5:14 pm - Sunday April 29, 3528

Tag Archives: Uniunea Europeana

Modernizarea Aeroportului Internațional Iași va fi realizată cu bani de la Uniunea Europeană

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat joi, 25 iulie, într-o conferință de presă susținută la Iași, că Uniunea Europeană va aloca în perioada următoare între 70 și 80 de milioane de euro pentru modernizarea Aeroportului Internațional Iași, inclusiv pentru construcția noii piste în lungime de 2.400 de metri. Potrivit fostului ministru al Transporturilor, banii urmează să fie alocați de Uniunea Europeană autorităților locale,...

În cadrul UPA din Iași va fi deschisă Galeria de Artă ”Amfiteatru”

Miercuri, 24 aprilie, la ora 17.00, va avea loc inaugurarea Galeriei de Artă „Amfiteatru” a Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi.  Noua instituţie este amplasată în sediul central al universităţii ieşene, constituind o premieră în învăţământul superior din România. La realizarea galeriei au contribuit publicaţiile ”Top Business” şi ”Piaţa de Artă”, care îşi propun integrarea manifestărilor din Iaşi în seria de saloane „9...

Până în 2015, toate cablurile de pe străzile unde Primăria derulează proiecte din fondurile europene vor fi îngropate

Toate rețelele de utilități din municipiul Iași se vor regăsi în subteran. Consiliul Local Municipal (CLM) Iași a aprobat, încă din 2011, hotărârea care vine în spiritul normelor Uniunii Europene și a Hotărârii de Guvern 525 / 1996, cu anexa 1 modificată în ședința de guvern din 11 mai 2011. Decizia municipalității a fost atacată în instanță de către E.ON, însă procesul a fost câștigat irevocabil de către Primăria Iași. În prezent,...

Beneficiarii ajutoarelor alimentare de la UE, așteptați să-și ridice produsele

Începând de luni, 4 martie, Primăria municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC) va începe redistribuirea produselor alimentare pentru beneficiarii stabiliţi prin H.G. nr.950/2012, înregistraţi pe listele iniţiale transmise de Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi. Potrivit reprezentanților muniicpalității, redistribuirea se va face de la sediul din Şos. Naţională nr.43, zilnic, de luni până vineri, între orele 08.00-15.00, pe două...

11 februarie – Ziua Europeană a Numărului Unic 112

La nivel european, doar unul din patru cetățeni ai UE cunoaşte faptul că 112 este  numărul  de urgență pe care îl poate apela în toate ţările Uniunii Europene. Mai mult decât atât, această cifră  stagnează de ani de zile și variază semnificativ în țările europene. Astfel, începând cu 2009, în mai mult de 25 de țări din Europa sunt organizate activități de sensibilizare a populaţiei cu ocazia celebrării Zilei Europene 112 care are loc...

Începe acțiunea de distribuire a ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană

Începând de joi, 1 noiembrie, Primăria municipiului Iași demarează acțiunea de distribuire a ajutoarelor alimentare, puse la dispoziție de Uniunea Europeană prin Programul PEAD, destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate. Distribuția alimentelor se va face, în conformitate cu revederile H.G. nr.950/2012, prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Comunitară (DAC) Iași. Potrivit directorului executive al DAC Iași, Luminița Munteanu, ridicarea...

Uniunea Europeană a lansat Campania pentru informarea consumatorilor “E dreptul tău! Acționează”!

Comisarul european pentru Sănătate și Consumatori, John Dalli, a lansat astăzi Campania Uniunii Europene pentru informarea consumatorilor – “E dreptul tău! Acționează!”, pentru a informa consumatorii din România cu privire la drepturile lor în țară, și în alte state membre.  “Legislația comunitară stabilește drepturi pentru consumatori, dar crearea cadrului legal este doar primul pas spre împuternicirea consumatorilor” – a declarat...
;