Archive: Educație Subscribe to Educație
Peste 8.800 de elevi și preșcolari ieșeni au participat la campania de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate
Peste 8.800 de elevi şi preşcolari din judeţul Iaşi au fost antrenaţi timp de o săptămână într-o campanie care a avut ca scop sprijinirea persoanelor aflate în dificultate Potrivit inițiatorilor campaniei, față de anul trecut, numărul elevilor şi al profesorilor voluntari a crescut cu un procent de peste 50%. Astfel, în perioada 17 – 21 noiembrie, în 70 de unităţi de învăţământ din judeţ (peste o treime din totalul unităților...
Numărul de locuri pentru învățământul profesional, stabilit în baza solicitărilor agenților economici
Fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru anul şcolar 2015-2016 în învăţământului profesional de stat cu durata de trei ani, în județul Iași, se va realiza pe baza solicitărilor operatorilor economici privind şcolarizarea pentru calificările necesare. În acest sens, potrivit prof. Rodica Dimitru, inspector pentru discipline tehnice în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Iași, operatorii economici pot solicita şcolarizarea pentru calificările...
Şcoala şi Gimnaziul “Varlam” au fost prezentate de către părinţii elevilor
Cea de-a doua ediţie a Zilei Porţilor Deschise organizată de Şcoala “Varlaam Mitropolitul”, aflată sub patronajul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a adunat mulţi ieşeni în sălile de clasă, dornici să afle cum arată atât Şcoala Primară, cât şi Gimnaziul. Evenimentul a fost inedit prin organizare, gazde fiind chiar părinţii copiilor care învaţă deja la şcoala din dealul Copoului. Încă de la prima ediţie, ideea a aparţinut Clubului Părinţilor,...
Iașul, gazda Conferinței naționale a elevilor
În acest an, Iașul va fi gazda Conferinței naționale a elevilor, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean și susținut de Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, care va reuni peste 400 de elevi, părinți, profesori, consilieri, psihologi și specialiști în educație nonformală. Titlul conferinței din acest an, a cărei deschidere oficială va avea loc marți, 25 noiembrie, începând cu ora 10.00, în Aula ”Mihai Eminescu” a Universității...
Grant în valoare de 18.000 de euro, obținut de Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” din Hârlău
Colegiul Național “Ștefan cel Mare” din Hârlău este beneficiarul unui grant în valoare de 18.000 de euro, acordat în urma câștigării unui proiectul internațional Erasmus +, care se va derula în perioada 2014-2016, având ca parteneri școli din Polonia, Lituania, Turcia, Estonia și Slovenia. Tema proiectului – “The science lab in the kitchen” – presupune activități practice demonstrative, schimburi de experiență,...
Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară ”Vasile Adamachi” din Iași a câștigat un proiect în valoare de 97.500 de lei
Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară ”Vasile Adamachi” din Iași a participat la Concursul ”Meserii pentru România”, organizat de Junior Achievement România, ai cărui câștigători vor fi sponsorizați de către Compania Heineken. În urma evaluării propunerilor de proiect a celor 101 școli înscrise în competiție, Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară ”Vasile Adamachi” a câștigat o finanțare de 97.500 lei pentru proiectul ”Modernizarea...
11 profesori din Bulgaria, Italia, Polonia și Turcia, în vizită la Școala Gimnazială ”Otilia Cazimir” din Iași
În perioada 24-28 noiembrie 2014, Şcoala Gimnazială “Otilia Cazimir” din Iaşi va fi gazda unei reuniuni de proiect, la care vor participa 11 profesori din Bulgaria, Italia, Polonia şi Turcia. Sub titlul ”EURopes în School Education – Imaginative Lessons across the Curriculum”, cadrele didactice din ţările partenere, împreună cu cadrele şi elevii şcolii ieșene, vor derula activităţi specifice proiectului, aflat în primul an de desfăşurare....
Un nou program de burse, destinat tinerilor cu performanțe academice deosebite
Telekom România continuă inițiativele de susținere a tinerilor cu perfomanțe academice deosebite, prin lansarea programul ”Bursele Telekom”. Programul, prin care vor fi acordate zece burse de excelenţă, prin intermediul unui concurs naţional, se adresează studenţilor din anul I, absolvenţi ai clasei a XII-a din anul în curs sau din 2013, care au fost admişi într-o instituţie de învăţământ superior de stat din România, categoria “fără plată”,...
Veste bună pentru elevii ieșeni: vin bursele!
Începând de luni, 17 noiembrie, elevii ieșeni vor intra în posesia burselor pentru lunile septembrie, octombrie și noiembrie 2014. După cum a declarat prof. Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școalr Județean (IȘJ) Iași, este vorba despre 5.982 de elevi beneficiari ai bursei ”Bani de liceu”, peste 3.500 de elevi beneficiari ai ”Bursei profesionale”, 499 de elevi din Republica Moldova, beneficiari ai unei burse de 65 euro, și nouă...
O nouă ediție a campaniei sociale ”Săptămâna legumelor și fructelor donate”
Elevii şi profesorii voluntari ai ”Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară” vor participa în perioada 17 – 21 noiembrie la campania socială naţională de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, intitulată ”Săptămâna legumelor şi fructelor donate”- ediţia a VI-a. În urma succesului înregistrat de campaniile naţionale ,”Săptămâna cartofului donat” (2009), ”Săptămâna legumelor donate” (2010), ”Săptămâna...


