Archive: Educație Subscribe to Educație

”Caravana copilăriei” ajunge pe 1 iunie în cartierele Iașului

Sâmbătă, 1 iunie, între orele 14.00-19.00, ”Caravana Copilariei” va aduce buna dispoziție tuturor copiilor din cartierele Iașilor, micuții urmând a se întâlni cu 30 dintre cele mai îndrăgite personaje din desenele animate. Copiii vor dansa alături de personajele îndragite (Printese, Printi, Pirati, Roboti, Personaje Fantastice, Spiderman, Superman, Mascote, Clovni, etc), vor fi pictați pe față, vor primi forme din baloane, vor face fotografii, vor...

”Zilele Casei Corpului Didactic” Iași, la cea de-a V-a ediție

Sub egida ”O paradigmă, două sisteme de formare: anglo-saxon şi românesc”, în perioada 29-30 mai, la Iași se desfășoară cea de-a V-a ediție a „Zilelor Casei Corpului Didactic” Iaşi. La eveniment participă, în calitate de invitat special, expertul britanic Peter McNutt, care va conferenţia pe tema referitoare la formarea continuă a cadrelor didactice, specifică diferitelor modele europene. Potrivit organizatorilor, pe agenda ediției din acest...

Festivalul ”Piticul de ciocolată” a ajuns la cea de-a XIII-a ediție

Peste 1.500 de copii, cu vârsta între patru şi șapte ani, preşcolari de la grădiniţele ieşene şi din ţară, se vor întrece în muzică şi dans, la IULIUS MALL, în cadrul Festivalului „Piticul de ciocolată”. Evenimentul, ajuns la cea de-a XIII-a ediţie, debutează marţi, 28 mai 2013, la ora 10.00, la parterul mall-ului, în zona Carrefour Market. În prima zi, cei mici vor demonstra audienţei – părinţi, bunici şi educatori –...

Participanții proiectului COMENIUS se reunesc la Liceul Teoretic ”Miron Costin”

Liceul Teoretic “Miron Costin” din Iași va fi, în perioada 28 mai-2 iunie, gazda celei de-a VI-a reuniuni a proiectului Comenius ”TOLERANCE as a Key to Social Integration Into European Dimension for Young Citizens”, finanţat cu sprijinul Comisiei Europene şi având un buget alocat de 24.000 euro. ”Proiectul promovează una dintre cele mai importante valori europene, prin intermediul unor schimburi de experiență în cadrul cărora, printr-o abordare...

”Salonul ofertelor educaţionale” – ediția 2013

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Iaşi (C.J.R.A.E.), organizează astăzi, în Sala paşilor pierduţi din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Salonul ofertelor educaţionale pentru învăţământul preuniversitar teoretic, vocaţional şi tehnologic. Programul din acest an cuprinde, pe lângă prezentarea ofertelor educaţionale ale colegiilor şi liceelor din judeţul...

Campanie de informare şi recrutare privind înscrierea la instituţiile de învăţământ care formează angajaţi pentru sistemul penitenciar

În perioada 25 martie – 05 aprilie 2013, angajaţii Penitenciarului Iaşi vor desfăşura o campanie de informare şi recrutare a candidaţilor pentru concursul de admitere la instituţiile de învăţământ superior şi postliceal ce şcolarizează personal pentru sistemul administraţiei penitenciare. ”Campania de informare este adresată tinerilor aflaţi în ultimul an de liceu şi vizează creşterea interesului acestora pentru o carieră profesională de...

Cinema City lansează concursul ”Salvează tu însuți planeta!”

Cinema City, liderul pieței din România și cel mai mare operator de cinematografe din Europa Centrală și de Sud Est, organizează în perioada 20 mai – 3 iunie concursul național “Salvează tu însuți planeta!“, care se adresează tuturor elevilor și studenților din instituțiile de învățământ din întreaga țară. Concursul are tematică ecologică și vizează conștientizarea epuizării resurselor naturale și a necesității de a recicla și...

Conferință privind rolul religiei în prăbușirea comunismului, susținută la Iași de reverendul Michael Bourdeaux

Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului (CSCP), în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Fundaţia Konrad Adenauer și Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, organizează vineri, 24 mai 2013, la ora 17.00, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în Corpul H (Casa Catargi), Sala H1, Bd. Carol I, nr. 11 Iaşi, conferinţa ”Rolul...

S-au pus în vânzare biletele la spectacolele FIE

Biletele pentru evenimentele din cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE), ce se va desfăşura la Iaşi în perioada 14 – 23 iunie, pot fi achiziţionate online pe site-ul www.eventim.ro, sau din magazinele partenere (Domo, Germanos, Orange Shop, Vodafone Store, Librariile Cărturești, Librăriile Humanitas) din toate oraşele, prin Call Center 1951, la care se adaugă Agenția Teatrală a Teatrului Național Iași (str. Ștefan cel Mare nr. 4, lângă...

Festudis începe la Iulius Mall cu un concert Alternosfera

În acest an, Iulius Mall găzduieşte deschiderea oficială a celui mai important eveniment dedicat studenţilor ieşeni, iar ansamblul Palas va fi locul unde se vor desfăşura manifestările aparte din cadrul FESTUDIS. Tinerii vor participa la un concert al trupei Alternosfera, ateliere tematice, spectacole de artă urbană,concurs de frumuseţe şi competiţie de talente. Astfel, marţi, 14 mai 2013, de la ora 20.00, Iulius Mall îi aşteaptă pe...
;