Daily Archives: 18:30

„Ziua NATO în România”, marcată la Iași

Cu ocazia aniversării „Zilei NATO în România”, pe platoul din fața Prefecturii a avut loc duminică o ceremonie militară și religioasă, la care au participat, alături de cetățeni, reprezentanți ai administrației publice locale și ai Garnizoanei Iași. După intonarea Imnului de Stat, subprefectul județului Iași, Adina Gârjan, a dat citire mesajului premierului Marcel Ciolacu cu ocazia aniversării Zilei NATO în România. „România sărbătorește...

Campanie de plantare de arbori în Campusul Studențesc „Tudor Vladimirescu”

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a demarat un amplu program de stimulare a reciclării deșeurilor menajere în rândul studenților și de ecologizare a Campusului „Tudor Vladimirescu”. Primul pas în acest sens a fost făcut sâmbătă, 6 aprilie, prin lansarea proiectului „Tudorul, campionul reciclării”, în cadrul căruia studenții au plantat, alături de primarul Mihai Chirica, 150 de arbori în spațiile verzi din...

Primăria pune gratuit la dispoziția ieșenilor unelte pentru curățenia de primăvară

Primăria Municipiului Iași (PMI) vine în sprijinul asociaţiilor de proprietari, persoanelor fizice, agenţilor economici și a instituțiilor publice în vederea bunei desfășurări a curățeniei de primăvară, punându-le la dispoziție acestora, gratuit, uneltele necesare. În acest scop, primarul Mihai Chirica a dispus Servicii Publice SA achiziționarea unui număr de 3.000 de greble care să fie împărțite cetățenilor care doresc să se implice...

Peste 2.500 de ieșeni au trimis propuneri pentru transformarea depoului de la Gară în parc

Peste 2.500 de ieșeni au trimis propuneri și sugestii pe adresa municipalității în legătură cu proiectul de regenerare urbană a zonei în care se află Depoul CTP de la Gară, obiectiv care urmează să fie dezafectat odată cu construcția noului depou din Dacia. Pe lângă propunerile venite de la cetățeni prin intermediul chestionarelor puse la dispoziție de centrele de cartier, reprezentanții Primăriei au organizat și trei runde de dezbateri publice...

Furnizarea apei potabile, întreruptă în mai multe localități ieșene

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Strunga, de 500 mc capacitate, luni, 8 aprilie, în intervalul orar estimat 07.00 –  22.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din localitățile Strunga, Hăbășești, Brătulești, Fedeleșeni, Fărcășeni și Cucova, din comuna Strunga (județul Iași), anunță ApaVital într-un comunicat. De asemenea, se mai arată în document, în scopul igienizării rezervorului...
;