Archive: Page 1231

Primul caz de pestă porcină în judeţul Iaşi, înregistrat în comuna Butea

Prezența virusului pestei porcine africane (PPA) a fost confirmată în cazul a doi porci domestici dintr-o gospodărie din satul Butea, comuna Butea, judeţul Iaşi. Potrivit Biroului de presă al Prefecturii judeţului Iaşi, suspiciunea a fost declarată de medicul circumscripției locale sanitar-veterinare în data de 18 septembrie, examenul serologic confirmând în data de 19 septembrie diagnosticul. „Ca urmare a acestei situații a fost convocat în regim...

Veolia continuă probele de presiune la rece în rețeaua de termoficare din municipiu

Veolia Energie Iaşi (VEI) anunță continuarea probelor de presiune la rece demarate la începutul lunii septembrie la instalaţiile de căldură ale blocurilor dotate cu rețele de distribuție centralizată, în vederea pregătirii sezonului de încălzire 2019 – 2020. Astfel, până la data 11 octombrie, de luni pâna vineri, între orele 7:00 – 15:00, se vor acoperi, treptat, toate punctele, modulele şi centralele termice aflate în administrarea Veolia...

Două premii importante în domeniul integrităţii administrative, câştigate de Primaria Municipiului Iaşi

„Reţeaua Campionilor în domeniul integrităţii”, competiţie organizată în premieră de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), şi-a desemnat câştigătorii. Primăria Municipiului Iaşi a obţinut Premiul II, din 27 de participanți, datorită implementării proiectului cu titlul „Iaşi vibrează civic!”, demers întreprins pentru dezvoltarea, promovarea şi utilizarea de instrumente specifice prevenirii corupţiei...

Campanie de punere în legalitate a elevilor şi studenţilor cazaţi în cămine

Începând de luni, 23 septembrie, Serviciul de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași demarează acţiunea de punere în legalitate a elevilor şi studenţilor cazaţi în căminele liceelor şi universităţilor ieşene. Reprezentanții DLEP recomandă elevilor și studenților să aştepte venirea staţiei mobile a direcției la cămin, nefiind necesară prezenţa la sediul instituției. Concret, reprezentanții...

Palas Iași a primit Certificatul de Excelență „Hall of Fame” din partea TripAdvisor®

În 2019, ansamblul mixt Palas Iaşi a primit Certificatul de Excelență „Hall of Fame” din partea TripAdvisor®, cel mai mare website de turism din lume, pentru cei cinci ani consecutivi în care a obținut cele mai înalte calificative din partea vizitatorilor. Ca urmare a recenziilor foarte bune din partea turiștilor, obținute în mod constant, TripAdvisor® a oferit primului ansamblu mixt din România, Palas Iași, distincția „Hall of Fame”.  Acest...

Auchan a deschis porțile Târgului de Vinuri 2019

Auchan Romania organizează în perioada 18 septembrie – 1 octombrie cea de-a XI-a ediție a Târgului de Vinuri în toate cele 33 de hipermarketuri din țară. Mizând pe preferințele românilor, ediția din acest an aduce la raft 300 de sortimente de vinuri, dintre care 246 produse în România. Potrivit companiei, vinurile seci domină în preferințele de consum ale românilor, de aceea, acest tip de vin domină și oferta târgului în proporție de 60%. Clasamentul...

Simpozion internațional „Migrații și identitate: comunități, interferențe, conflicte”

Clubul foștilor bursieri Humboldt din Iași, alături de Centrul Cultural German din Iași, mai multe institute ale Filialei Iași a Academiei Române și Institutul Leibniz de Studii Est și Sud-Est Europene din Regensburg (Germania) organizează în perioada  26 – 28 septembrie, cu sprijinul financiar al Fundației Alexander von Humboldt, un simpozion internațional (Humboldt-Kolleg) cu tema „Migrații și identitate: comunități, interferențe, conflicte”....

Rezervări online la Serile FILIT

Intrarea la toate evenimentele din cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi (FILIT), desfășurat în perioada 2-6 octombrie, este gratuită, anunţă organizatorii, într-un comunicat. Pentru Serile FILIT se va apela la sistemul rezervărilor online, disponibil pe site-ul www.filit-iasi.ro.  Serile FILIT au loc în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, după următorul program: Joi, 3 octombrie 2019, 20.00-22.00 Întâlnire...

De Ziua mondială fîără maşină, ieşenii vor putea călători gratuit cu mijloacele de transport în comun

Duminică, 22 septembrie, în intervalul orar 08.00 – 20.00, municipiul Iaşi Iașul va marca Ziua mondială fără mașină, locuitorii oraşului având cu acest prilej posibilitatea de a călători gratuit cu mijloacele de transport în comun ale Companiei de Transport Public. Sub sloganul „Iașul fără mașini. Mergi cu noi!”, Primăria Municipiului Iași, împreună cu Asociația CIVICA, Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași...

Spectacol de teatru „Pijamale”, al Ateneului Național Iași, la Amfiteatrul Palas

Iubitorii de dramaturgie sunt invitați la ultimul spectacol din această stagiune a Amfiteatrului Palas – o comedie spumoasă, oferită de Ateneul Național Iași. Joi, 19 septembrie 2019, începând cu ora 19.30, buna dispoziție este asigurată cu piesa de teatru „Pijamale”, la Amfiteatrul Palas. Comedia este pusă în scenă de talentații actori ai Ateneului Național din Iași. Cu regia semnată de Andrei Ciobanu, piesa este o țesătură de intrigi, farse,...
;