Tag Archives: concurs
Ediția a X-a a Festivalului Poeziei Ruse se desfășoară la Iași
Sub egida Ministerului Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Iași și Comunitatea Rușilor Lipoveni din România (CRLR), cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice (DRI) din cadrul Guvernului României, al Fundației „Russkyi mir” și al Catedrei de Slavistică „Petru Caraman” de la Universitatea „A.I. Cuza” Iași, organizează cea de a X-a ediţie a concursului școlar național „Festivalul Poeziei Ruse”, în perioada...
Prezenţă de 85,92% la examenul de titularizare, în judeţul Iaşi
La proba scrisă a concursului naţional de titularizare, desfăşurată miercuri, 12 iulie, în judeţul Iaşi, prezenţa a fost de 85,92%, din cei 1.243 de candidaţi înscrişi prezentându-se la examen 1.068. În afara celor 114 candidaţi absenţi, din concurs s-au mai retras alţi 60, pe motive medicale şi personale, informează reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Un candidat a fost eliminat din concurs, examenul desfăşurându-se în condiţii...
Sorin Babliuc, noul director interimar al Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi
Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii județeni ieşeni au aprobat joi, 6 iunie, încetarea raporturilor de serviciu ale lui Daniel Achiței, director executiv al Direcției Judeţene de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași și delegarea atribuțiilor funcției de director executiv al acestei instituţii către Sorin Babliuc. Acesta va îndeplini funcţia de director executiv al DJADP Iaşi timp de două luni, perioada în care urmează...
Concursul Național „Cu viața mea, apăr viața”
În ziua de 23 iunie 2017, la Stadionul Municipal “Emil Alexandrescu” din Iași s-a desfășurat etapa interjudețeană a Concursului naţional pe tematica protecţiei civile „Cu viața mea, apăr viața”, competiţie organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în parteneriat cu Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” şi Serviciul de Ambulanţă Iaşi.
În competiție au intrat 6 echipaje câștigătoare ale etapei județene...
Elevii ieşeni, pe primul loc la Concursul naţional pe teme de protecţia consumatorului “Alege! Este dreptul tău!”
În perioada 18-23 iunie, Ministerul Educației Naționale, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Asociația pentru Protecția Consumatorilor InfoCons, a organizat cea de-a XV-a ediție a Concursului național pe teme de protecția consumatorilor „Alege! Este dreptul tău”, competiție devenită tradiție, care are ca scop educarea și conștientizarea tinerilor asupra drepturilor pe care le au în calitate de consumatori....
Iaşul, gazda etapei interjudeţene a concursului „Cu Viaţa Mea, Apăr Viaţa”
În organizarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Județului (ISUJ) Iași, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ), vineri, 23 iunie, la Iaşi este programată etapa interjudețeană a concursului „Cu Viaţa Mea, Apăr Viaţa”. Competiția, la care participă echipajele câștigătoare ale etapelor județene din Iași, Botoșani și Suceava, se va desfășura pe Stadionul „Tineretului” din Tătărași, începând cu ora 11.00....
Salonul proiectelor de antreprenoriat
Pe 9 iunie 2017 s-a desfășurat, la Palatul Copiilor, cea de-a VI-a ediție a Salonului proiectelor de antreprenoriat, un concurs inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Iași și organizat de Colegul Tehnic ”Dimitrie Leonida” Iași.
Concursul are ca scop valorificarea cunoștințelor teoretice obținute la școală, în cadrul orelor de curs și utilizarea lor într-un proiect de afaceri. Prin intermediul acestei competiții elevii exersează inițierea unei...
Începe etapa judeţeană a concursurilor Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă
La fel ca în fiecare an, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al Judeţului (ISUJ) Iaşi, cu sprijinul Consiliului Judeţean Iaşi, organizează etapa judeţeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situaţii de Urgenţă, competiţie ce are ca principal obiectiv perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor necesare intervenţiilor în situaţii de urgenţă. Concursurile se vor desfăşura...
Rezultat deosebit obținut de elevii păşcăneni la Concursul internaţional NASA ESA Cassini
Un echipaj format din patru elevi ai Colegiului Tehnic de Căi Ferate “Unirea” din Pașcani, format din Lorena Chihaia, Raluca Poiană Raluca, Ilinca Ungureanu şi Bianca Bordea Bianca, coordonat de profesoara de geografie Crina-Aurelia Elefteriu, a obținut mențiune la Concursul Internațional NASA ESA Cassini – Om de știință pentru o zi (Cassini – Scientist for a Day). Concursul de eseuri, destinat elevilor din clasele V-XII, a presupus o documentare...