Tag Archives: proiect

Centru modern de învățare, realizat cu fonduri de la Banca Mondială, inaugurat la Universitatea Tehnică

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași inaugurează joi, 15 noiembrie, de la ora 14.00, Centrul de Învățare REMEDIUM – TUIASI, în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri asigurate de Banca Mondială. Valoarea proiectului este de aproximativ 250.000 de euro, bani cu ajutorul cărora a fost amenajat un spațiu ultra-modern de învățare la parterul căminelor T5-T6 din Campusul „Tudor Vladimirescu”. Acesta este prevăzut cu trei încăperi:...

2800 de copii din județul Iași vor primi Prima Carte pentru acasă

Asociația OvidiuRo continuă parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Județean Iași pentru creșterea calității educației preșcolare în mediile defavorizate prin implementarea, la nivel județean, a programului pilot de lectură în grădinițe „Fiecare copil merită o poveste“. 2800 de copii din mediul rural din județ vor primi, până la finalul acestui an, Prima Carte, iar în grădinițele din cele mai defavorizate comunități din județ vor fi amenajate...

Proiectul de lege privind construcţia autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş a fost aprobat de Parlament

Proiectul de lege privind construcția autostrăzii Iași – Tg. Mureș (Autostrada Unirii), a trecut, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, care în acest caz este cameră decizională, cu 261 de voturi pentru. Iniţiatorul proiectului de lege, deputatul PMP de Iaşi Petru Movilă, salută votul dat în Camera inferioară a Parlamentului, subliniind însă că acesta se datorează în primul rând ieşenilor, care au făcut presiuni asupra actualilor guvernanţi....

Maricel Popa: Procedura prelungirii duratei de implementare a proiectelor europene este un demers uzual

Având în vedere informațiile apărute recent în mass media cu privire la prelungirea cu 15 luni a termenului de implementare a proiectului „Reabilitarea şi modernizarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi”, precum și afirmațiile unor consilieri județeni conform cărora ”documentaţiile de atribuire a unor servicii au fost pline de erori”, reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Iaşi au făcut, marţi, o serie de precizări...

Expoziție de fotografie Marc Schroeder, la Palatul Culturii

Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” și Centrul Cultural German (CCG) Iaşi anunţă organizarea în perioada 9 noiembrie 2018 – 13 ianuarie 2019, a expoziției de fotografie „Speranța moare ultima. Foști deportați în Rusia Sovietică își aduc aminte”, realizată de Marc Schroeder. Vernisajul va avea loc vineri, 9 noiembrie, la ora 17.00, la Palatul Culturii, în prezența artistului fotograf. Realizată în...

Proiect destinat Centenarului Marii Unirii, inițiat de Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”

Vineri, 2 noiembrie 2018, la Teatrul Luceafărul din Iași va avea loc un spectacol de muzică și dans popular dedicat Centenarului. Elevi, profesori, părinți vor avea ocazia să admire frumusețea costumului popular românesc, să trăiască vibrația cântecului popular și să simtă farmecul dansului popular. Acest proiect se înscrie în seria proiectelor pe care Colegiul Național “Garabet Ibrăileanu” Iași le desfășoară în parteneriat cu școli din...

Practică specializată în cadrul unui proiect european pentru studenții de la Textile

220 de studenți de la Facultatea de Textile-Pielărie și Management Industrial de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași vor beneficia de stagii de practică îndrumate în cadrul proiectului „Practică și vei fi competent“, finanțat prin fonduri europene, cu valoare totală de aproximativ 1,95 milioane de lei, circa 420.000 de euro. Proiectul este desfășurat în parteneriat cu Asociația Proiectele Pandorei și cu Asociația Astrico Nord-Est,...

Liceul din Miroslava, printre beneficiarii ediţiei din acest an ai proiectului „Energie în şcolile copilăriei”

„Energie în școlile copilăriei”, programul derulat de compania E.ON România dedicat îmbunătățirii condițiilor de studiu şi eficientizării consumului de energie prin iluminarea bazată pe tehnologie led a sălilor de clasă, a continuat şi în acest an în şcolile şi licee din judeţele Iaşi, Botoşani, Bacău, Vaslui, Sibiu, Harghita, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Timiş şi Hunedoara.  În acest an, din judeţul Iaşi, în cadrul acestui proiect...

IŞJ Iaşi – gazda celei de-a III-a întâlniri transnaţionale a proiectului „LOG ON BACK TO LIFE”

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Iaşi a găzduit în zilele de 25 şi 26 octombrie cea de-a treia întâlnire transnaţională a proiectului Log On Back to Life („Reconectează-te la viaţă”), derulat în perioada 2017-2019 în cadrul Programului Erasmus+ al Comisiei Europene, alături de instituţii partenere din Turcia, Grecia şi Italia. Fundamentat pe studii desfăşurate la nivelul ţărilor implicate în parteneriat, precum şi pe module de formare...

Final de proiect EUROSCOLA dedicat educației pentru pace la Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”

Elevii voluntari ai Clubului de Pace Act+ ce activează în Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” Iaşi au fost implicaţi în perioada 10 septembrie – 24 octombrie 2018 în implementarea proiectului „Lecţii ale trecutului pentru viitor – PACEA”, în cadrul Concursului Naţional Euroscola, ediţia a XI-a (2018-2019). Acest proiect are drept scop promovarea rezultatelor parteneriatului strategic Erasmus+ „Ascultă povestirile trecutului – al Doilea...
;