Tag Archives: cerc metodic

Activitate de impact organizată de ISJ Iași

În ziua de 26 februarie 2019, Inspectoratul Școlar Județean Iași organizează cercul metodic al profesorilor coordonatori ai comisiei de prevenire și reducere a violenței din unitățile de învățământ ale județului nostru, la Colegiul „Richard Wurmbrand” din Iași. Peste 200 de profesori, reprezentanți ai școlilor din mediul urban și rural vor participa la evenimentul anual, aflat la cea de-a IV-a ediție, unde vor fi analizate aspecte referitoare...

Încă 11 profesori ieşeni au promovat examenul de definitivat după soluţionarea contestaţiilor

După soluţionarea contestaţiilor, încă 11 profesori ieşeni au depăşit pragul mediei 8 şi au promovat examenul de Definitivat susţinut în data de 18 iulie.  Astfel, un total de 328 de cadre didactice, reprezentând 79,42% din totalul celor 413 candidaţi din judeţul Iaşi care au avut lucrări transmise spre evaluare, au obţinut definitivarea în învăţământ, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. La nivelul ţării,...

Cercul metodic al profesorilor coordonatori ai Comisiei diriginţilor din unităţile de învăţământul preuniversitar din judeţul Iaşi

Marți, 20 martie, începând cu ora 13.30, Inspectoratul Școlar Județean Iași organizează la Colegiul Național „C. Negruzzi” din Iași, cercul metodic al profesorilor coordonatori ai Comisiilor diriginților din unitățile de învățământ ale județului cu tema Reconfigurări ale rolului profesorului diriginte în aplicarea curriculumului la clasa a V-a Consiliere și dezvoltare personală, la care participă 230 de reprezentanți din toate școlile...

Cercul metodic al reprezentanților comisiei de prevenire a violenței

În ziua de 20 februarie 2018, Inspectoratul Școar Județean Iași organizează Cercul metodic al profesorilor coordonatori ai comisiei de prevenire și reducere a violenței din unitățile de învățământ ale județului Iași, la Liceul Teoretic „Miron Costin” Iași. Peste 200 de profesori, reprezentanți ai școlilor din mediul urban și rural vor participa la evenimentul anual, aflat la cea de-a treia ediție, la care vor fi puse în discuție aspecte referitoare...

Cercul metodic al profesorilor diriginți din unitățile de învățământ din județ

Marți, 28 martie, Inspectoratul Școlar Județean Iași a organizat la Colegiul Național din Iași Cercul metodic al profesorilor coordonatori ai comisiilor diriginților din unitățile de învățământ ale județului, cu tema Formarea competențelor elevilor pentru cultura democrației. Siguranța pe internet, la care au participat 220 de reprezentanți ai școlilor. La eveniment au fost invitați reprezentanți ai instituțiilor partenere: lect. univ. dr. Elena...
;