Author Archives: admin_

De nerecunoscut: CSMS Iași – CFR Cluj 0-3 (0-1)

Fotbaliștii ieșeni au dat cu piciorul, sâmbătă, în meciul disputat pe Stadionul ”Emil Alexandrescu”, împotriva formației CFR Cluj, unei șanse uriașe de a se clasa, la finalul acestui campionat, pe un loc care să-i permită participarea, în premieră, într-o cupă europeană. Din păcate pentru fotbaliștii lui Nicolo Napoli, aceștia au făcut sâmbătă cel mai slab joc din retur, pierzând fără drept de apel, scor 0-3 (0-1), în fața unei formații...

Zeci de mii de oameni au cerut, la Chișinău, Unirea cu România

Câteva zeci de mii de oameni au mărșăluit, sâmbătă, la Chișinău, cerând Unirea cu România, în cadrul unei unei acțiuni organizate de forțele unioniste din această țară. În fața ambasadei României, manifestanții au solicitat președintelui Klaus Iohannis și clasei politice de la București să urgenteze demersurile pentru apropierea decisivă a celor două state românești. Participanții la manifestația de amploare au lansat un apel și către...

Concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere în învățământul preuniversitar ieșean

În cursul acestei săptămâni, la sediul Ministerului Educației și Cercetării Științifice (MECS) s-a desfășurat concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Iași și de director al Casei Corpului Didactic (CCD) Iași. Pentru postul de inspector școlar general adjunct al IȘJ Iași s-au prezentat doi concurenți, prof. Bogdan Bârzoi, de la Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu”...

Acțiuni de marcare a Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hipertensiunii

Presiunea arterială crescută este principalul factor de risc pentru deces şi disabilitate la scară globală, conform unui raport comun al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi Societăţii Internaţionale de Hipertensiune (SIH). Potrivit documentului, presiunea arterială crescută a fost responsabilă pentru 9,4 milioane de decese şi 162 milioane ani de viaţă pierduţi în 2010, 50% dintre bolile cardiace, accidentele vasculare cerebrale şi insuficienţa...

Favoriți la promovare: Bucovina Rădăuți – Știința Miroslava 1-5 (0-2)

Știința Miroslava a făcut un pas foarte important, vineri după amiază, în cursa pe care o duce alături de Bucovina Pojorâta, pentru a urca, în premieră, în Liga a II-a. Profitând de faptul că principala sa contracandidată la promovare nu a punctat în clasament, ca urmare a retragerii din campionat a formației FC Popăuți, elevii antrenorului Daniel Ungureanu au mărit la patru distanța de puncte care-i desparte de suceveni, după ce, în etapa a 24-a,...

Dan Cârlan: ”Suspendarea din funcție a primarului și a președintelui CJ se poate face abia după primirea hotărârii instanței”

La exact o săptămână de arestarea la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, a primarului Gheorghe Nichita, și la numai câteva ore după ce judecătorii au dispus măsura similară în cazul președintelui Consiliului Județean (CJ), Cristian Adomniței, prefectul județului Iași, Dan Cârlan, a adus primele clarificări în legătură cu aceste spețe, subliniind condițiile în care, potrivit legii, cei doi demnitari ar putea fi suspendați din funcțiile...

Cu prilejul ”Nopții Muzeelor”, RATP prelungește programul mijloacelor de transport în comun

Pentru a facilita accesul ieşenilor la evenimentele organizate în municipiu, cu ocazia ,”Nopţii Muzeelor”, în noaptea de 16/17 mai, RATP va prelungi programul de circulaţie al mijloacelor de transport public până la ora 02.00. Traseele vizate sunt: cursa specială: Tătăraşi Nord – Tătărasi Sud – Dancu, traseul 3: Gară – Piaţa Unirii – Târgu Cucu – Tătăraşi Nord, traseul 6: Rond Dacia – Gară – Billa – Piaţa Unirii – Târgu Cucu...

Primarul Gheorghe Nichita a intrat în concediu de odihnă

Primarul Gheorghe Nichita a anunțat că începând de luni, 18 mai, și până pe 5 iunie 2015, inclusiv, se va afla în concediu de odihnă. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei municipiului Iași, în această perioadă, atribuțiile de serviciu vor fi delegate, conform legii, viceprimarului Mihai Chirica. Reamintim că primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita, se află începând cu data de 8 mai 2015 în arest la domiciliu, pentru o...

Propunerea de înființare a comisiei speciale de analiză și verificare a activității Poliției Locale Iași, respinsă de plenul CLM

Întrunit vineri, 15 mai, în ședință extraordinară, plenul Consiliului Local Municipal (CLM) Iași a respins propunerea de înființare a unei comisii speciale de analiză și verificare a activității Poliției Locale, înaintată de grupul consilierilor liberali. În favoarea propunerii s-au exprimat doar consilierii liberali, în timp ce reprezentanții PSD au votat împotriva acestei inițiative. Viceprimarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a argumentat...

La Iași a debutat cea de-a VI-a ediție a Concursului Național de Canto ”Achim Stoia”

În perioada 15-17 mai, Colegiul Naţional de Artă ”Octav Băncilă” din Iaşi organizează cea de-a VI-a ediție a Concursul Naţional de Canto ”Achim Stoia”, destinat elevilor care studiază canto în liceele şi colegiile din ţară. Personalitate marcantă a vieţii muzicale ieşene, Achim Stoia a desfăşurat multiple activităţi, cum ar fi cea de folclorist, profesor, compozitor, dirijor de cor şi orchestră, conducător şi organizator de instituţii...
;