Archive: Administrație Subscribe to Administrație

Iluminatul arhitectural din municipiu va fi întrerupt după miezul nopții

Mai multe clădiri publice din municipiul Iași nu vor mai beneficia de iluminatul arhitectural după miezul nopții, deconectarea de la rețeaua de energie electrică urmând să se fie făcută automat. Decizia, anunțată de primarul Mihai Chirica, face parte dintr-o serie de măsuri pe care autoritățile locale urmează să le ia în vederea reducerii consumului de energie electrică, ca urmare a crizei energetice cu care se confruntă în această perioadă țara...

Programul “Rabla local”, aplicat și la Iași. 3.000 de lei în schimbul casării autovehicului mai vechi de 15 ani

Primăria Municipiului Iași va adera la Programul privind casarea autovehiculelor uzate (cunoscut ca „Rabla local”), lansat de Ministerul Mediului, Apelor Și Pădurilor prin  Administrația Fondului Pentru Mediu (AFM). Anunțul a fost făcut de primarul Mihai Chirica, care a precizat că în cadrul acestui program, în schimbul casării unui autovehicul mai vechi de 15 ani, persoana fizică urmează să primească un stimulent financiar în valoare de 3.000...

30 septembrie, termenul limită pentru plata fără penalizări a taxelor și impozitelor locale pe anul în curs

Pentru a evita penalizările, contribuabilii ieșeni pot plăti cea de-a doua tranșă din anul 2022 pentru principalele impozite și taxe locale (impozit pe clădiri, impozit pe teren, impozit pe mijloacele de transport etc.) până pe data de 30 septembrie 2022. Neplata până la scadență a impozitelor și taxelor locale atrage după sine majorări de întârziere de 1% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului...

Peste 54.000 de ieșeni și-au actualizat în acest an actele de identitate

De la începutul acestui an, Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Iaşi (SEPI) a înregistrat un număr de 54.115 de cereri de eliberare a actelor de identitate, din care  49.048  pentru cărţi de identitate, 1.215 pentru cărţi de identitate provizorii şi 3.892 pentru vize de reşedinţă. Principalele motive în baza cărora s-au eliberat noi acte de identitate au fost: expirarea termenului de valabilitate (26.670), schimbarea domiciliului (17.203), împlinirea...

Exercițiu de simulare a stingerii unui incendiu izbucnit la Terminalul T2 de la Aeroport

Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași și Aeroportul Iași au organizat luni, 12 septembrie, un exercițiu cu forțe și mijloace în teren, având ca temă “Managementul integrat al intervenției serviciilor profesioniste, în cooperare cu alte forțe, pentru gestionarea situațiilor de urgență în cazul producerii unui incendiu la banda transportoare într-un terminal, soldat și cu victime”. Obiectivele exercițiului au fost: evaluarea...

Furtuna a făcut prăpăd în oraș. Străzi inundate, copaci prăbușiți peste mașini și circulația autovehiculelor blocată

Furtuna care s-a abătut sâmbătă seara asupra municipiului Iași a făcut prăpăd, mai multe străzi și bulevarde importante din oraș fiind inundate, iar circulația autovehiculelor blocată. Ploaia torențială, care a durat mai puțin de o oră, a făcut ca sistemul de scurgere să nu mai poate face față volumului mare de apă, iar capacele gurilor de canalizare să fie pur și simplu aruncate în aer, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în intersecția...

Iașul, prezent la Târgul de turism de la Salonic

Municipiul Iași este prezent în aceste zile la cea de-a 86-a ediție a Thessaloniki International Fair, unul dintre cele mai importante târguri internaționale de turism. În cadrul târgului, vizitatorii pot participa la expoziții și prezentări făcute de instituții și promotori de turism din toată Europa, dar și din Indonezia, Emiratele Arabe Unite, Bangladesh, Georgia, etc., care se desfășoară la Centrul expozițional Helexpo, cel mai mare organizator...

Primarul Chirica, la moartea Reginei Elisabeta a II-a: Vestea decesului Majestății Sale ne-a așternut tristețe în suflete

Primarul Mihai Chirica a postat un mesaj de condoleanțe pe pagina proprie de socializare în urma decesului Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care își exprimă regretul cu privire la trecerea în neființă a “unuia dintre cei mai longevivi și îndrăgiți suverani ai lumii”. “Vestea decesului Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ne-a așternut tristețe în suflete,...

Un nou pas pentru construcția Sălii Polivalente de la Iași

Primarul Mihai Chirica a depus vineri, 9 septembrie, la Compania Națională de Investiții (CNI) Planul Urbanistic Zonal pentru Moara de Vânt – Podgoria Copou și certificatul de urbanism necesar pentru construirea Sălii Polivalente „Regina Maria”, documente esențiale pentru realizarea acestui obiectiv atât de important. “Contăm pe sprijinul guvernamental pentru acest proiect încă de anul trecut, după ce, în urma solicitărilor noastre, Compania Națională...

Casa Călăului, concesionată în vederea reabilitării și reintroducerii în circuitul cultural

Consiliul Județean (CJ) Iași a predat în concesiune vineri, 9 septembrie, imobilul situat în Șoseaua Manta Roșie nr.17 din municipiul Iași, cunoscut drept “Casa Călăului”. “Concesionarea a fost atribuită prin licitație, potrivit hotărârii luate de plenul Consiliului Județean în ședința din 29 martie 2022. Câștigătorului îi revine obligația ca, în termen de 5 ani, să reabiliteze monumentul istoric și să-l pună în valoare, la finalul...
;