5:30 pm - Sunday November 1, 7198

Archive: Administrație Subscribe to Administrație

Restricţii de circulaţie în perioada Festivalului INIMO

În perioada 18 – 20 august, în zona Stadionului „Emil Alexandrescu” vor fi impuse o serie de restricții de circulație cauzate de organizarea Festivalului INIMO. Astfel, în perioada 17 – 20 august, circulația va fi închisă între orele 9.00 – 22.00 pe strada Gen. Toma Dumitrescu, pe sectorul de drum cuprins între aleea de acces către Casa Vânătorului și aleea Grigore Ghica Vodă; De asemenea, circulația rutieră va fi închisă /...

Autorizaţii de construire emise pentru trei proiecte de infrastructură urbană şi şcolară

Primarul Mihai Chirica a semnat vineri autorizațiile de construire necesare lucrărilor de extindere a rețelelor electrice în zona Galata, a construirii unei săli de festivități la Colegiul Național „Mihail Eminescu” și al reabilitării energetice a căminului Liceului Tehnologic de Transporturi și Construcții, ultimul obiectiv urmând a fi realizat cu fonduri din Planul de Redresare şi Rezilienţă. Primul proiect vizează etapa a doua a extinderii...

Peste 200 de poliţişti şi 140 de pompieri, mobilizaţi pe perioada mini-vacanţei de Sfânta Maria

Pe perioada mini-vacanţei prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, peste 200 de poliţişti ieşeni se vor afla la datorie, în vederea prevenirii producerii actelor anti-sociale şi pentru păstrarea ordinii şi liniştii publice în preajma lăcaşurilor de cult şi a zonelor de agrement din oraş. De asemenea, în perioada 11 – 15 septembrie, câteva zeci de poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere vor fi pe teren, pentru a asigura fluidizarea...

Trafic restricţionat pe strada Sergent Grigore Ioan

În perioada 9 – 16 august, traficul autovehiculelor pe str. Sergent Grigore Ioan nr. 7 vs fi restricţionat ca urmare a efectuării unor lucrări de demolare, informează Biroul de presă al Primăriei Municipiului Iaşi. Măsura, aprobată de Comisia de Circulaţie a Municipiului Iaşi, cu aprobarea Poliţiei Municipiului Iaşi – Biroul Rutier, va intra în vigoare odată cu marcarea zonei cu bariere semnalizatoare în intervalul 7.00 – 21.00, dirijarea traficului...

O nouă investiţie realizată în municipiul Iaşi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a aprobat realizarea unui sistem de semnalizare automatizat aferent proiectului de modernizare a depoului de tramvaie care urmează să fie construit în zona Dacia din municipiul Iaşi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Mai concret, au anunţat reprezentanţii municipalităţii ieşene, este vorba despre semnalizarea automatizată pentru zona de acces la viitorul depou,...

Consiliul Județean investește 7,5 milioane de lei pentru dezvoltarea și modernizarea comunităților din mediul rural

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a semnat marţi, 8 august, contractele de finanțare a proiectelor declarate câștigătoare în cadrul sesiunii din anul 2023 a Programului Județean de Dezvoltare Economico-Socială Iași pentru perioada 2021-2024. Valoarea totală a cererilor de finanţare declarate câștigătoare este de 7.438.331,04 de lei, cu 50% mai mult față de alocarea bugetară a aceluiași program pentru anul 2022. „Programul...

A început turnarea asfaltului pe drumul care face legătura între Botoşani şi Târgu Frumos

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi anunţă că lucrările de modernizare a DJ 288 Botoşani – Târgu Frumos se desfăşoară conform graficului, în prezent având loc turnarea stratului de uzură pe ambele sensuri de circulaţie, pe tronsonul cuprins între localităţile Copalău şi Zăiceşti, aflate pe teritoriul judeţului Botoşani. Lucrările, care au debutat săptămâna trecută, urmează să fie finalizate până la sfârşitul...

Modernizarea pasajului “Socola”, pe lista contractelor finanţate prin Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat marţi, 8 august, lista celor mai recente contracte de finanțare înaintate de autorităţile locale, semnate prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Printre obiectivele de investiţii incluse în listă se numără şi cel privind lucrările de consolidare şi reabilitare a pasajului suprateran “Socola” din municipiul Iaşi. Proiectul „Reparaţii...

Un nou pas în vederea amenajării de insule ecologice digitalizate în municipiul Iaşi

Întruniţi în şedinţă extraordinară de îndată, consilierii locali ieşeni aprobat marţi, 8 august, proiectul de hotărâre privind modificarea  art. 5 al Hotărârii Consiliului Local (HCL) nr. 193/04.05.2023 privind aprobarea implementării proiectului: ”Construirea de insule ecologice digitalizate, în Municipiul Iași” etapa a II-a , în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C3/S/I.1.B. Actul legislativ prevede „necesitatea, oportunitatea și potențialul...

Investiţie importantă anunţată de UNICEF la Iaşi

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iaşi, Costel Alexe, a primit, astăzi, vizita unei delegații a Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), conduse de Tetyana Nikitina, specialist Planificare, Monitorizare și Evaluare, Galina Ambrono, Emergency Coordinator Iași și Vaslui, Laura Fragiacomo, specialist Protecția Copilului, și Ioana Florea, specialist Protecția Copilului. La întâlnire au fost prezenţi, de asemenea,  Florin Ion, directorul general...
;