5:30 pm - Wednesday November 1, 5234

Archive: Administrație Subscribe to Administrație

Luni, 31 iulie, încep înscrierile în Programul “Rabla Local”

Începând de luni, 31 iulie 2023, de la ora 10.00, persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local. Înscrierea se realizează prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție de către Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), până pe 31 august 2023, la ora 16.30 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT). „Sunt 500 de primării...

Consilierii locali se întrunesc luni într-o nouă şedinţă ordinară

Consilierii locali ieşeni se vor întruni luni, 31 iulie, de la ora 10.00, în Sala Mare a Primăriei, într-o nouă şedinţă ordinară, pe a cărei ordine de zi sunt înscrise aproape 50 de proiecte de hotărâre. Printre cele mai importante dintre acestea se numără rectificarea bugetului general al Municipiului Iaşi pe anul 2023, aprobarea Strategiei de Dezvoltare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare la nivelul ariei delegării, pentru...

Iaşul, sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică până luni dimineaţă

În intervalul 30 iulie, ora 12:00 – 31 iulie, ora 10:00, judeţul Iaşi se va afla sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, aceasta se va manifesta prin perioade cu intensificări de vânt de scurtă durată, rafale cu viteze între 60…70 km/h, vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor fi de 20…25...

Ziua Imnului Naţional, sărbătorită la Iaşi

Ziua Imnului Național a fost sărbătorită sâmbătă, 29 iulie, la Iaşi, printr-o ceremonie militară şi religioasă care s-a desfăşurat începând cu ora 10.00 în Piața Tricolorului. La manifesări au fost prezenţi, alături de reprezentanţii autorităţilor locale (prefectul Bogdan Cojocaru, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marius Dangă, administratorul public al municipiului Iaşi, Petru Movilă), șeful de stat major al Brigăzii 15 Mecanizată...

Centrul rezidențial “Ion Holban” a primit licența de funcționare provizorie

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi a anunţat că în urma solicitării înaintate Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), începând cu data de 28.07.2023,   Centrul de Servicii Sociale “Ion Holban”, din strada Pantelimon Halipa nr. 16, a primit licenţa de funcţionare provizorie, măsură care permite celor 62 de copii cu nevoi speciale internaţi în cadrul acestei...

A fost demarată procedura pentru organizarea licitației pentru proiectarea și execuția noului pod de la Ungheni

Ministerul Transporturilor a trimis spre validare vineri, 28 iulie, Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) documentația de atribuire pentru construcţia primului pod la nivel de autostradă care urmează să fie construit peste râul Prut, între comuna Ungheni din judeţul Iaşi şi oraşul Ungheni din Republica Moldova, investiţie care face parte din proiectul Autostrăzii A8 (Autostrada Unirii) și care va avea și punct de trecere a frontierei. Durata...

Festivalul „Bucuria tradițiilor în Unire – întâlnirea generațiilor”, duminică, la Miroslava

Duminică, 30 iulie, începând cu ora 17.00, pe terenul de sport din Balciu va avea loc Festivalul “Bucuria tradiţiilor în Unire – întâlnirea generaţiilor”, eveniment organizat în cadrul proiectului QR4ALL, de către Asociația GAL “Stejarii Argintii“, în colaborare cu Primăria comunei Miroslava. Organizatorii dau asigurări că atmosfera va fiuna  plină de bucurie și învățare, fiind un moment de celebrare a cooperării...

Introducerea semaforizării pe DN 28 va conduce la creşterea siguranţei în trafic atât pentru şoferi cât şi, mai ales, pentru pietoni

În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate joi la Prefectura Iaşi au fost prezentate rezultatele celor trei zile de testări (14, 16 și 17 iulie) în vederea implementării unui sistem de semaforizare pe DN 28, în localitatea Podu Iloaiei, pentru fluidizarea traficului auto şi pietonal şi pentru reducerea riscului d eproducere a accidentelor. La întâlnire au fost prezenţi prefectul Petru Bogdan Cojocaru, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi...

78 de staţíi de reîncărcare pentru autovehicule, amenajate la Iaşi prin intermediul Administraţiei Fondului pentru Mediu

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat joi lista proiectelor aprobate în cadrul Programului „Stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice în localități”. În urma analizării dosarelor depuse, pentru județul Iași au fost acceptate 27 de proiecte în vederea instalării unui număr de 78 de stații de reîncărcare. Valoarea cumulată a proiectelor declarate eligibile este de 14.9493.023,16 de lei. Unitatea Administrativ Teritorială...

Teren de minifotbal dotat cu instalaţie de nocturnă la Horpaz

Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii județeni ieşeni au aprobat miercuri, 26 iulie, finanțarea proiectului de construire a unui teren de minifotbal în satul Horpaz din comuna Miroslava, proiect inclus în lista înaintată spre aprobare de către comunităților locale declarate câştigătoare în cadrul sesiunii din anul 2023 a Programului Județean de Dezvoltare Economico-Socială pentru perioada 2021-2024. Valoarea totală a proiectului este de...
;