Archive: Administrație Subscribe to Administrație

Amenzi în valoare de 9.200 de lei aplicate firmelor care au ca activitate organizarea jocurilor de noroc

Poliția Locală a început verificarea societăţilor comerciale care au ca obiect de activitate practicarea jocurilor de noroc. În urma controalelor au fost depistate 78 de societăţi care prezentau nereguli în ceea ce priveşte comercializarea de băuturi alcoolice și produse alimentare, pentru care nu aveau autorizație în condițiile legii. Alte societăți comerciale nu au putut face dovada că au anunțat autoritatea locală cu privire la organizarea activităților...

Exerciţiu de alarmare publică miercuri, la Iaşi. Sirenele vor suna în tot oraşul între orele 10 şi 11

Miercuri, 1 martie,  între orele 10.00 – 11.00, la nivelul întregii ţări va avea loc exercițiul “Miercurea alarmelor”, pentru verificarea funcționării sirenelor pe întreg teritoriul național, simulările vizând atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat, dar și a celor cu acționare locală. Cu acest prilej, sirenele electronice vor fi verificate și prin transmiterea către populație a unor mesaje vocale privind...

Proiectul privind aprobarea bugetului CTP, scos de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local

Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat luni o parte dintre bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 şi estimările pentru anii 2024 şi 2025 ale societăţilor aflate în administrarea Primăriei. Au fost aprobate cu unanimitate de voturi bugetele SC Servicii Publice SA şi SC Salubris SA, în timp ce bugetul SC Tehnopolis SRL a fost respins cu 12 voturi pentru, 11 abţineri şi 4 voturi împotrivă. La limită au fost aprobate...

Preşedintele CJ, Costel Alexe, s-a întâlnit cu consulul general al Republicii Moldova la Iaşi, Alexei Ţurcan

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iaşi, Costel Alexe, a primit luni, la sediul instituţiei, vizita consulului general al Republicii Moldova la Iași, Alexei Țurcan. La întâlnire a luat parte și directorul general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iași, Ion Florin, informează, într-un comunicat, Biroul de comunicare al CJ Iaşi. “Vom dezvolta și mai mult relațiile de cooperare, în special în domeniile...

Prefectul Bogdan Cojocaru, o nouă vizită pe şantierul Autostrăzii A8

Prefectul Bogdan Cojocaru a efectuat luni o vizită de lucru pe şantierul viitoarei autostrăzi A8 (Autostrada Unirii). Alături de reprezentantul Guvernului în teritoriu, pe şantier au fost prezenţi reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cei ai firmei Geostud – care realizează studiile geotehnice, precum şi cei ai Agenției pentru Protecția Mediului (APM) şi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Iaşi. “Împreună...

Aprobarea bugetelor societăţilor aflate în administrarea Primăriei, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local

Consilierii locali ieşeni se vor întruni luni, 27 februarie, începând cu ora 10.00, în cadrul şedinţei ordinare din această lună a Consiliului Local al Municipiului Iaşi, pe a cărei ordine de zi sunt înscrise nu mai puţin de 53 de proiecte de hotărâre. Printre cele mai importante se numără rectificarea bugetului general al Municipiului Iaşi pe anul 2023, aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 şi estimările pentru anii 2024 şi...

Mesajul primarului Mihai Chirica la împlinirea unui an de la invazia Federaţiei Ruse în Ucraina

La împlinirea unui an de la invazia trupelor Federaţiei Ruse în Ucraina, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a postat un mesaj pe pagina proprie de socializare, în care îşi exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean, mulţumindu-le totodată ieşenilor pentru sprijinul acordat refugiaţilor din ţara vecină. De asemenea, şeful municipalităţii subliniază că ieşenii, ca de altfel toţi românii, vor rămâne, în continuare, solidari cu poporul ucrainean...

Lucrări de refacere a infrastructurii rutiere, executate de SC Citadin SA în week-end

Profitând de încălzirea vremii, municipalitatea a reluat în aceste zile lucrările de plombare şi asfaltare a carosabilului, în vederea fluidizării traficului auto din municipiu. Astfel, sâmbătă, 25 februarie, echipele SC Citadin SA vor executa lucrări de îmbunătățire a infrastructurii rutiere în mai multe zone din oraş, după cum urmează: reparaţii cu asfalt pe Şoseaua Bucium, Hotel Nicolina, bulevardul Socola nr. 2-6, strada Basarabi nr. 5 (parcare),...

Târguri de mărţişor pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi în Piaţa Unirii

Primăria Municipiului Iaşi, în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari din Moldova, organizează în perioada 24 februarie – 1 martie, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, „Festivalul Mărțișorului”. Un târg asemănător va fi organizat în perioada 25 februarie – 1 martie şi în Piaţa Unirii, evenimentul fiind organizat de Primăria Municipiului Iaşi, în parteneriat cu Asociația „ART- Meșteșugurile Prutului”. În cadrul...

Campanie de colectare a deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice, demarată de SC Salubris SA

Sub genericul “Orașe Curate – Iași”, în perioada 1 martie – 26 martie, în municipiul Iaşi se va desfăşura campania de informare și colectare a echipamentelor electrice, electronice și electrocasnice (DEEE), acţiune organizată de SC Salubris SA în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Asociația ECOTIC. Potrivit organizatorilor, programul de colectare a DEEA se va desfășura după următorul calendar: colectare: 01.03.2023 – 26.03.2023,...
;