Archive: Cultură Subscribe to Cultură

Biserica “Sfântul Spiridon” va fi consolidată şi reabilitată

Una dintre cele mai vechi biserici din Iaşi va fi consolidată şi reabilitată de autorităţile locale. Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat luni, cu unanimitate de voturi, Documentației de Avizare a Lucrărilor de Investiții (DALI), indicatorii tehnico – economici şi devizul general pentru reabilitarea Bisericii “Sfântul Spiridon” din Iași, valoarea totală a investiției fiind estimată la aproape 10...

“Scrisori către Epoca de Aur”, expoziţie inedită deschisă la Casa Muzeelor

La iniţiativa Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), 15 poeți și prozatori români au primit provocarea de a compune câte o scrisoare către ei înșiși, cei care au copilărit în Epoca de Aur, respectiv în deceniile ʼ70-ʼ80. Textele, alături de fotografiile scriitorilor din vremea când aceştia erau elevi, pionieri sau șoimi ai patriei, manuscrise din anii de școală, desenele sau chiar jucăriile din acea epocă au fost strânse la un loc în...

Peste 1 milion de spectatori, 1.000 de artiști, 100 de evenimente, 300 de voluntari, la Romanian Creative Week, evenimentul care adună la un loc cel mai mare număr de industrii creative la nivel european. Mare parte dintre evenimente au avut loc la Palas

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, care s-a desfășurat la Iași în perioada 19-28 mai 2023, a bătut anul acesta, la cea de-a treia ediție, mai multe recorduri, între care peste 1 milion de spectatori, și a înregistrat o premieră europeană. O parte dintre evenimente, precum și Romanian Fashion Week s-au desfășurat la Palas.   Conform Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală...

Despre „Paganini și capriciile magice”, la Atelierele de lectură „Povești muzicale”

Atelierele de lectură pentru copii „Povești muzicale”, animate de dr. Daniela Mihaela Ciocoiu, profesor de canto la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, continuă cu o nouă ediție, sâmbătă, 27 mai, începând cu ora 16.00, în  Sala de Educație Muzeală de la Palatul Culturii.   Copiii vor putea asculta povești din volumul „Paganini și capriciile magice”, semnat de Cristina Andone și apărut în colecția „Povești din Pădurea...

Festivalul Național de Folclor „Constantin Arvinte”, la cea de-a IV-a ediţie

Peste o sută de instrumentiști, 120 de dansatori și numeroși soliști vocali şi-au anunţat participarea la cea de_a IV-a ediţie a Festivalului Național de Folclor „Constantin Arvinte”, care va avea loc la Iași în zilele de 23, 24 și 25 mai, pe scena Sălii Unirii de la Cinematograf Victoria. Nume mari ale muzicii populare românești vor fi prezente la Iași, locul în care folclorul este la el acasă – Gelu Voicu, Traian Frâncu, Ciprian Roman,...

Concert extraordinar de jazz, suţinut de trupa germană The Jakob Manz Project

Centrul Cultural German (CCG) Iași împreună cu The Trumpets și Jazz Club Emil Bâzgă invită iubitorii muzicii de jazz la un concert extraordinar de jazz, susţinut de trupa germană The Jakob Manz Project, joi, 25 mai, începând cu ora 20:00, la The Trumpets. The Jakob Manz Project este una dintre cele mai de succes trupe tinere de jazz din Germania, care aduce un suflu proaspăt prin stilul său muzical original și captivant. Albumul său de debut, “Natural...

Evenimente Romanian Creative Week, la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), organizează în perioada 19 – 28 mai, la Palatul Culturii, o amplă serie de evenimente, incluzând expoziții de artă, workshop-uri și proiecții de film, în cadrul celei de a III-a ediții Romanian Creative Week (RCW). „Heritage Re: coded 2.0” Organizată în cadrul secțiunii Innovation & Digital, expoziția „Heritage Re:...

Simpozionul Național „Istorie și patrimoniu ecleziastic” – ediţia a II-a

Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași este partener în derularea celei de-a II-a ediții a Simpozionului Național „Istorie și patrimoniu ecleziastic”, organizat în perioada 19 – 20 mai de Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Arhiepiscopia Iașilor şi Mănăstirea Pângăraţi  din judeţul Neamț La evenimentul de deschidere, care va avea loc vineri, 19 mai, de la ora 11.00, vor fi prezenţi arhimandritul...

Bookfest deschide sărbătoarea cărților bune, pe 24 mai

Cea de-a XVIa ediție a  Salonului Internațional de Carte Bookfest, cel mai așteptat eveniment expozițional dedicat cărții, începe pe 24 mai, la ora 10. Bookfest are loc, așa cum și-a obișnuit vizitatorii, în pavilionul B2 al Complexului Romexpo, intrarea publicului fiind liberă, ca la toate edițiile anterioare. Peste 200 de expozanți din întreaga țară și din Republica Moldova, alături de institute culturale cu reprezentanțe la București, sunt prezenți...

Recital „Vissi d’Arte”, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, invită publicul la Recitalul „Vissi d’Arte”, sustinut de tineri artiști ieșeni, joi, 18 mai, de la ora 15.00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”. Evenimentul muzical, organizat sub egida Zilei Internaționale a Muzeelor, va fi susținut de Cosmina Elena Băluță-Spînu, Claudia Nastor, Mara Sterian, Cătălin Apostol...
;