Daily Archives: 18:28

„Zeciștii” ieșeni de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, premiați de Primărie

Cei 7 elevi din județul Iași care au reuşit să obţină nota maximă la Evaluarea Naţională și cei 3 absolvenţi de liceu cu media 10 la Bacalaureat vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi care va avea loc joi, 18 iulie, începând cu ora 9, la Primăria Municipiului Iași, în cadrul unei festivități organizate în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean. „A devenit deja o frumoasă și obligatorie tradiție ca Primăria Municipiului Iași,...

Furnizarea apei potabile, restricționată pentru consumatorii din Bârnova și Ciurea

Pe fondul lipsei precipitațiilor și al secetei prelungite cu care județul Iași se confruntă în ultima perioadă, care au condus la scăderea debitului din puțuri, drenuri și acumulările specifice și implicit la scăderea volumului de apă din rezervoare, începând cu data de 18 iulie, până pe 31 iulie inclusiv, pentru  refacerea rezervelor de apă potabilă, furnizarea apei potabile către utilizatorii din localitățile Hlincea, Vișan, Bârnova (parțial),...

Spectacolul multimedia, „Gustav Klimt”, cu proiecții 360, ajunge la MINA Pop Up Iași din Palas Campus, pe 29 iulie

Spectacolul imersiv „Gustav Klimt” va fi prezentat la Palas Campus Iași, de pe 29 iulie până pe 10 septembrie, în cadrul MINA Pop Up, ediția itinerantă a muzeului imersiv al noilor arte, MINA, prezentată de George. Inovație BCR.   Show-ul imersiv „Gustav Klimt” este o producție multimedia care cuprinde 60 dintre lucrările pictorului simbolist, un arc în timp prin „Epoca de Aur”, inspirată de stilul Art Nouveau și simbolurile bizantine. În...

Peste 300 de copii vor beneficia de activități gratuite în cadrul programului Vacanța (re)Creativă

În această săptămână s-a dat startul programului de vară pentru copii „Vacanța (re)Creativă”, la Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească. Programul este organizat de Ateneul Național din Iași în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași (PMI), cursurile fiind gratuite.  Programul pentru copii „Vacanța (re)Creativă” se desfășoară în perioada 15 iulie – 31 august și conține activități specifice etapelor de dezvoltare...

Căminele sociale ale Primăriei, reabilitate energetic cu fonduri din PNRR

Primarul Mihai Chirica a anunțat că lucrările de renovare energetică a blocului de locuințe sociale (cămine) din bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 79A, construit în anul 1980, se desfășoară conform graficului, în ciuda condițiilor extreme de temperatură cauzate de valul de caniculă. „Lucrările vor fi executate cel târziu până la 13 ianuarie 2025 de SC Prauco AMV Craft SRL pentru o sumă de 5.058.092,18 lei cu TVA (circa 1,02 milioane de euro),...

Proiect de prevenire a abandonului școlar pentru 60 de copii aflați în situații de risc

60 de copii din cartierul Dacia, cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani, vor beneficia de câte o masă caldă pe zi și suport educațional în vederea reducerii riscului de abandon școlar în cadrul unui proiect inițiat de Asociația Salvați Copiii – filiala Iași și Fundația Orange. Sub genericul „Soluții gustoase pentru rezultate fructoase”, proiectul are ca scop prevenirea abandonului școlar prin oferirea unui pachet integrat de servicii, respectiv...

„Satul în bucate” – eveniment de promovare a produselor locale tradiționale

În organizarea Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ), în colaborare cu Primăria Municipiului Iași (PMI), EcoPiața SA, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Servicii Publice SA, Asociația Producătorilor Locali – Produs în Iași și Academia Română – filiala Iași,  duminică 21 iulie va avea loc evenimentul „Satul în bucate”, manifestare care are ca scop  promovarea produselor locale tradiționale....

O ieșeancă, finalistă a Galei Profesorilor Excepționali

Ioana Diaconu, profesoară de limba și literatura română la Școala Profesională de Industrie Alimentară din Țibana, județul Iași, este finalista ediției din acest an a campaniei „Liga Profesorilor Excepționali”, desfășurată la nivel național de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Festivitatea de premiere a „Galei Profesorilor Excepționali” va avea loc joi, 18 iulie, de la ora 17, la Teatrul Metropolis din București. Cu o experiență...

Măsuri luate de CTP pentru protecția angajaților și călătorilor

Ca urmare a codului roșu de caniculă și temperaturi extreme, Compania de Transport Public Iași (CTP) a luat o serie de măsuri de protecție atât pentru proprii angajați cât și pentru călători. Printre acestea, introducerea unui program de lucru special pentru vatmani și șoferi, reducerea programului de lucru al angajaților de la tonete și amplasarea de dozatoare de apă pentru călători în stațiile mijloacelor de transport în comun. „Încă din...

Programul de internship oferit de Universitatea de Științele Vieții, la mare căutare în rândul studenților

La Universitatea de Științe Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV), internship-urile s-au dovedit a fi la mare căutare în rândul tinerilor care preferă să rămână peste vară să-și consolideze cunoștințele teoretice în locațiile instituției de învățământ superior. La cel mai recent apelu lansat de către universitate în acest sens au fost depuse 65 dosare pentru 34 de posturi disponibile, studenții selectați pentru internship fiind...
;