Tag Archives: iasi

CTP ar putea achiziţiona încă 20 de tramvaie

Compania de Transport Public (CTP) Iaşi ar putea achiziţiona în acest an un număr de 20 de tramvaie second-hand din Germania, cu care să-şi completeze parcul auto. Întruniţi, miercuri, 31 mai, în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind mandatarea CTP de a negocia în perioada următoare achiziţionarea celor 20 de tramvaie second-hand. Potrivit proiectului de hotărâre, tramvaiele au ca an de fabricaţie...

Taxele și impozitele locale plătite de ieșeni rămân neschimbate

În legătură cu proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale și a altor sume care se fac venit al bugetului local pentru anul 2018, proiect adoptat în ședința de astăzi a Consiliului Local, conducerea Primăriei Municipiului Iași dorește să facă o serie de precizări importante pentru opinia publică ieșeană. Astfel, după cum primarul Mihai Chirica a explicat în numeroase rânduri, inclusiv în timpul ședinței Consiliului...

Restricții de circulație pe Şoseaua Națională

Începând de joi, 1 iunie, de la ora 18.00, şi până vineri, 2 iunie, la ora 7.00, Veolia Energie Iași SA va executa lucrări de remediere a unei avarii apărute la magistrala 1, DN 500 mm, pe șos. Națională nr. 21, în zona spălătoriei auto K9. Ca urmare, municipalitatea a decis ca traficul rutier să fie închis pe șos. Națională, între Podul Cantemir și Podul de Piatră, în intervalul menționat, circulația urmând să fie deviată pe străzile adiacente....

Recital al Corului de Copii “Juniorii Operei”, cu ocazia Zilei de 1 Iunie

Opera Națională Română Iași (O.N.R.I.) marchează şi în acest an ziua de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului,  prin participarea la o acțiune inedită. Astfel, vineri, 2 iunie, de la ora 18.00, Corul de Copii “Juniorii Operei” va susține un recital la Muzeul Literaturii Române Iași, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a  manifestării „Şotron. Târg de cărţi, jocuri şi distracţii”, eveniment care reprezintă un adevărat tur...

Vizita Ambasadorului Japoniei în municipiul Iași

Excelența Sa Kisaburo Ishii, Ambasadorul Japoniei la București, a făcut o vizită de două zile în municipiul Iași, însoțit de doamna Sachiko Ishii și de Ryohei Tobibayashi, consilier I pe probleme politice. Delegația japoneză a vizitat mai multe obiective din oraș și a avut întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale și ai instituțiilor de cultură, economice și de învățământ. Prima întâlnire a delegaților oficialilor japonezi a fost...

Primul magazin din estul țării al brandului american Kiehl’s s-a deschis la Palas

Ieri, 30 mai 2017, în oferta de shopping a ansamblului Palas s-a adăugat Kiehl’s, farmacia și compania creatoare de produse de calitate superioară de îngrijire a pielii și a părului din New York. Magazinul de la parterul Atriumului Palas este primul deschis în regiunea de est a țării și cel de-al doilea din afara Capitalei, după ce brandul a inaugurat recent o locație în Iulius Mall Cluj. Brandul Kiehl`s are la bază o moștenire de peste 165 de ani...

Eveniment special pentru copii, organizat de jandarmii ieşeni

De 1 iunie, jandarmii ieșeni doresc să ofere copiilor o zi specială. Pentru aceasta, în colaborare Primăria Iași, Ateneul Tătăraşi, Carrefour Felicia și Palatul Copiilor, joi, 1 iunie, între orele 11.00 – 13.00, în Parcul Expoziţiei va fi organizat un eveniment special, din care nu vor lipsi exercițiile demonstrative cu câinii de intervenție, dansurile, cântecele, concursurile, prezentarea tehnicii și materialelor cu care jandarmii își desfășoară...

Vara culturală debutează la Ateneul Tătăraşi cu evenimente interesante și încărcate de semnificații

Joi, 1 iunie, de la ora 17.00 (intrarea spectatorilor gratuită), este programat vernisajul expoziției de fotografie „Regele Mihai. O copilărie fericită”, curator dr. Beatrice Todireanu. Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, Asociația „România Culturală” și Ateneul din Iași, organizează tot joi, 1 iunie, de la ora 17.00, la Galeria Reaglă de Artă, recent inaugurată, vernisajul expoziției de fotografie, intitulată „Regele Mihai –...

Spectacole de muzică, demonstrații de navomodele și ateliere de gătit, printre surprizele de 1 Iunie pregătite de Ansamblul Palas pentru copii

Pe 31 mai, ansamblul Palas aniversează cinci ani de la inaugurare, prilej de a sărbători alături de clienți, prin patru zile cu numeroase evenimente, pentru întreaga familie. Startul distracție va fi joi, 1 iunie, o zi dedicată în întregime copiilor. Marți, 31 mai 2017, în avans de Ziua Copilului, cei mici și cei mari sunt invitați la gala de premiere a Festivalului „Piticul de ciocolată”, cel mai amplu eveniment din estul României dedicat copiilor...

Invitație pentru copii şi părinţi în lumea secretă a plantelor și animalelor

Copiii și nu numai sunt invitați să își petreacă ziua de 1 iunie ca „detectivi de plante și animale” în Grădina Botanică. Din programul zilei vor face parte expediții de recunoaștere a broscuțelor, șerpilor sau tritonilor, trasee de interceptare a fluturilor, cărăbușilor și albinelor, căutare activă de păsări prin Grădina precum și câteva lecții de limbaj al ciripiturilor de dragoste și război. Acestora li se adaugă experimente interactive,...
;