Tag Archives: Dalkia

Se întâmplă la Iași: cei mai mulți dintre administratorii asociațiilor de proprietari nu cunosc legislația

Dalkia Termo Iași a organizat în perioada 2 iulie – 30 septembrie 2014, cu sprijinul Primăriei, un număr de șapte audiențe publice, în principalele cartiere ale municipiului, pentru a veni cât mai aproape de clienții săi, a afla problemele cu care aceștia se confruntă în legătură cu furnizarea apei calde și a căldurii, și nu numai. Potrivit reprezentanților societății, în urma întâlnirilor cu cetățenii, la care au participat peste...

Ieșenii pot depune dosarele pentru primirea ajutoarelor de încălzire, pentru sezonul rece 2014-2015

Începând din luna octombrie, ieșenii cu venituri reduse, care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale sau lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri pot depune dosarele pentru primirea ajutoarelor de încălzire pentru sezonul rece 2014-2015. Potrivit legii, ajutorul se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire şi anume cel principal. Dosarele pentru acordarea ajutoarelor pentru...

Dalkia Termo Iași a început furnizarea căldurii către asociațiile de proprietari fără datorii

Ieșenii racordați la sistemul centralizat de termoficare, care nu înregistrează datorii la plata agentului termic, vor beneficia, începând din noaptea de 6/7 octombrie de căldură în apartamente, odată cu lansarea de către Dalkia Termo Iași a sezonului de încălzire 2014-2015, în urma îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în acest sens, respectiv articolul 117 din Hotărarea de Guvern (HG) nr. 425/1994 și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului...

Un alt hotel din Iași se va rebranșa la sistemul centralizat de termoficare

Seria racordărilor unor instituții publice sau agenți economici la sistemul centralizat de termoficare continuă în municipiul Iași. După ce, în urmă cu câteva zile, reprezentanții Dalkia Termo Iași anunțau racordarea Hotelului ”Unirea” la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic, acum a venit rândul unui alt hotel din Iași să se alăture acestei liste. ”Conducerea Hotelului Ramada a decis rebranșarea după 17 ani a unității la sistemul...

Dalkia Termo Iași, pregătită pentru sezonul rece 2014 – 2015

Dalkia Termo Iași este pregătită pentru a face față sezonului rece 2014-2015, atât în ceea ce privește asigurarea necesarului de combustibil, cât și în privința siguranței instalațiilor de producere, transport și distribuție a agentului termic către consumatori. Pentru realizarea acestui lucru, echipele Dalkia Termo Iași au luat măsurile necesare pe tot parcursul anului, astfel încât debutul sezonului rece să fie pregătit așa cum trebuie. ”Încă...

Dalkia readuce Hotelul ”Unirea” în sistemul centralizat de termoficare

”Unirea”, unul dintre hotelurile emblematice ale Iașului, revine la termoficarea centralizata dupa 17 ani. Conducerea hotelului a decis, în urma consultărilor cu echipa Dalkia Termo Iași, să ia această hotărâre, avantajoasă din punct de vedere economic, al siguranței și al confortului. Consumul estimat anual al noului client al Dalkia Termo Iași se ridică la 1.430 gigacalorii/an, echivalentul a zece blocuri cu câte patru etaje. ”Racordarea Hotelului...

Dalkia continuă audiențele cu ieșenii din cartierele Tătărași și Alexandru cel Bun

Până la debutul sezonului de încălzire 2014 – 2015, specialiştii Dalkia Termo Iaşi vor mai organiza alte două audienţe publice în cartierele din municpiu, prima dintre acestea fiind programată pentru miercuri, 17 septembrie, în Centrul de Cartier al Primăriei din Tătăraşi, urmând ca pe 30 septembrie, reprezentanţii societăţii să se întâlnească cu locatarii şi președinții de asociaţii în Centrul de Cartier din Alexandru cel Bun. ”Până...

Au fost finalizate lucrările de reabilitare a magistralei 2 de termoficare

În această săptămână, Dalkia a finalizat lucrările de reabilitare a magistralei 2 de termoficare din municipiul Iași, constând în înlocuirea a 11 kilometri de conducte. După cum a declarat primarul Gheorghe Nichita, lucrările au fost finalizate înainte de termenul stabilit inițial. Astfel, începând din cursul zilei de ieri, în întreg orașul a fost reluată furnizarea apei calde către beneficiarii sistemului centralizat de termoficare. Valoarea totală...

Cursuri gratuite privind calculul corect al costurilor cu încălzirea, organizate de ANRSC și Dalkia

În organizarea Autorității de Reglementare pentru Serviciile Publice (ANRSC) și Dalkia Termo Iași, în luna septembrie va fi organizat un training având ca scop explicarea modalității de aplicare a legii în ceea ce privește administrarea condominiilor. Măsura organizării acestui curs a fost luată ca urmare a numeroaselor reclamații primite de conducerea Dalkia Termo Iași de la locatari, referitoare la împărțirea costurilor la încălzire. Reamintim...

11 kilometri de conducte de pe Magistrala 2 de termoficare, înlocuiți printr-un proiect cu finanțare europeană

Un număr de 11 kilometri din Magistrala 2 de termoficare au fost înlocuiți, într-o amplă lucrare coordonată de Primăria Iași și derulată cu fonduri europene nerambursabile. Investiția totală se ridică la 46,5 milioane lei cu TVA și face parte din proiectul european derulat de municipalitate pentru sistemul centralizat de termoficare. Lucrările se vor încheia în luna septembrie 2014, cu 5 luni înainte de termenul estimat inițial.În zilele următoare,...
;