Tag Archives: iasi

Școlile și liceele din Iași, participante la ”Săptămâna Mișcării”

În luna octombrie, la Iași a avut loc evenimentul de talie internațională, intitulat ”Move Week” (Săptămâna Mișcării), în cadrul căruia s-au desfășurat acțiuni și competiții sportive la atletism, fotbal, baschet, orientare turistică, cicloturism, handbal, etc., la care au fost invitați să participe tineri cu vârsta cuprinsă între 8 și 25 de ani. De asemenea, în cadrul acestui eveniment au fost derulate activități specifice pentru persoanele...

A început montarea liniilor de tramvai pe tronsonul Podu Roș – CUG

Înlocuirea căii de rulare a tramvaielor de pe tronsonul Podu Roș – CUG, inclusă în cadrul proiectului de reabilitare a infrastructurii de transport public (parte a proiectului general privind dezvoltarea și reabilitarea arterei funcționale sud a municipiului Iași), decurge potrivit graficului, în prezent lucrându-se la montarea șinelor și la executarea primelor suduri între segmentele de linie. Potrivit reprezentanților municipalității, până...

Aproape 300 de reparații efectuate în luna octombrie de angajații de la Termo-Service

Angajaţii Termo-Service SA, cea mai mare firmă de administrare a imobilelor din municipiul Iași, au efectuat, de la începutul lunii octombrie, 293 lucrări de reparaţii. Astfel, în urma solicitărilor venite de la locatari, echipele societăţii au remediat defecţiunile apărute la instalaţiile sanitare, electrice şi la cele de încălzire. ”Din numărul total, 74 reparaţii au avut în vedere instalaţiile de energie termică. 11 s-au desfăşurat pe timp...

Programul FILIT – duminică, 27 octombrie

Programul FILIT – duminică, 27 octombrie • 12.00-14.00, Casa FILIT Focus Republica Moldova, lecturi publice și dezbatere Participă: Arcadie Suceveanu (preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova), Ana Bantos (critic literar), Iulian Ciocan (scriitor, critic literar, jurnalist), Nicolae Spătaru (poet), Lucreţia Bârlădeanu (poetă, prozatoare) Moderator: Arcadie Suceveanu Organizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova. •...

Programul ”Bookfest Iași” – duminică, 27 octombrie

Programul ”Bookfest Iași” – duminică, 27 octombrie • ora 11:00 Clasicii repovestiţi: Atelier de lectură pentru copii isteţi. Alături de echipa Teatrului de Buzunar, copiii vor citi din Cocoşatul de la Notre Dame. Repovestire după romanul lui Victor Hugo, volum apărut în cadrul colecţiei Cărţile Copilăriei (Curtea Veche Publishing). • ora 12:30 Lansarea audio-book-ului Ştefan Bănulescu. O voce pentru Fonoteca de Aur (Editura Doxologia). Invitaţi:...

Evenimentele din week-end, de la Palas Mall

Palas Mall vine în întâmpinarea pasionaţilor de modă, pe care îi va ajuta să îşi descopere stilul propriu sub îndrumarea lui Alin Gălăţescu. Din acest week-end, ieşenii şi nu numai sunt aşteptaţi în Fashion Corner-ul din Atriumul Palas Mall, unde vor primi sugestii pentru coafuri perfecte, un machiaj de excepţie şi o ţinută vestimentară impecabilă. Sâmbătă şi duminică, 26 – 27 octombrie 2013, între orele 17.00 – 20.00,...

Programul FILIT – sâmbătă, 26 octombrie

Programul FILIT – sâmbătă, 26 octombrie • 10.00-12.00, Casa FILIT „Mişcări, expresii şi fetişuri în scriitura ieşeană”, dezbatere Participă: Călin Ciobotari, Marius Chelaru, Ioana Petcu, Livia Iacob, Bogdan Moisa, Emanuela Ilie, Ana Săndulescu, Ioan Răducea Moderatori: Marius Sidoriuc, Paul Gorban Organizat de Salonului de literatură Zero • 11.00-13.00, Ateneul Tătăraşi (sala mare) „Literatura la Ateneu”, lectură și Q&A Participă:...

Programul ”Bookfest Iași” – sâmbătă, 26 octombrie

Programul ”Bookfest Iași” – sâmbătă, 26 octombrie • ora 11:00 Lansare de carte și sesiune de autografe: Capcanele istoriei, ediție de colecție, de Lucian Boia (Editura Humanitas). Prezintă, alături de autor, Alexandru-Florin Platon. • ora 12:00 Lansare de carte și sesiune de autografe: Viața începe vineri, ediția 2013, de Ioana Pârvulescu (Editura Humanitas). Invitați: Ioana Pârvulescu, Denisa Comănescu, Andreea Răsuceanu şi Doris Mironescu •...

Centric IT Solutions a ales Iaşul pentru extinderea afacerilor

Centric IT Solutions, furnizor mondial de soluţii software, a inaugurat joi, 24 octombrie, în clădirea United Business Center nr. 4 din ansamblul Palas, un nou birou cu o suprafață de 1.100 de metri pătrați. În acest fel, compania olandeză, prezentă la Iași încă din anul 2010, și-a extins suprafața în care-și desfășoară activitatea în capitala Moldovei la 1.500 de metri pătrați, lucru care va permite angajarea, în  perioada următoare, a unui...

Programul FILIT – vineri, 25 octombrie

Programul FILIT – vineri, 25 octombrie * 09.30-11.00, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iași „Întâlnire cu liceenii”, lectură și Q&A Participă: François Garde Moderatoare: Raluca Vârlan Organizat de Institutul Francez Iași, în cadrul proiectului Festivalul Primului Roman * 10.00, Parcul Științific şi Tehnologic „Tehnopolis” Iaşi, Holul şi sălile de seminarii Expoziție cu vânzare de carte tehnică; Seminar cu editurile participante;...
;