Tag Archives: poezie
Spectacol de muzică şi poezie cu ocazia împlinirii a 79 de ani de la naşterea poetului Mihai Ursachi
La aniversarea a 79 de ani de la nașterea scriitorului Mihai Ursachi, la Casa de Cultură a Municipiului, care poartă numele maestrului, din Parcul Copou, a avut loc luni, 17 februarie, un spectacol de muzică şi poezie dedicat acestui eveniment. La manifestare, moderată de poetul şi jurnalistul Adi Cristi, directorul Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului, au fost prezenţi scriitorii Cassian Maria Spiridon, Ioan Holban, Daniel Corbu, Valentin Talpalaru,...
Poetul Grigore Vieru, omagiat la Iaşi
În organizarea Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, în Parcul Copou au debutat miercuri, 12 februarie, manifestările incluse în cadrul celei de-a XII-a ediţii a evenimentului intitulat „In memoriam Grigore Vieru”. În deschiderea manifestărior, după un Te Deum în memoria marelui dispărut, oficiat de un sobor de preoţi din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, au fost depuse coroane de flori la bustul poetului din partea Instituţiei...
Mihai Eminescu, omagiat la aniversarea a 170 de ani de la naştere
Cu prilejul aniversării a 170 de ani de la nașterea poetului național şi a Zilei Culturii Naţionale, în organizarea Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului, la Iaşi au avut loc marţi, 14 ianuarie, şi miercuri, 15 ianuarie, o serie de manifestări dedicate acestor evenimente. Astfel, sub genericul “Eminescu 170”, marţi, 14 ianuarie, începând cu ora 13.00, mai mulţi scriitori din România şi Republica Moldova au susţinut recitaluri de poezie...
Prelegere „Mihai Eminescu – Om universal”
Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Asociația „Noua Acropolă” din România – Filiala Iași, organizează o nouă prelegere din seria evenimentelor desfășurate sub genericul „Filosofi și idei care au schimbat lumea”: „Mihai Eminescu – Om universal”. La împlinirea a 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, publicul este invitat la acest eveniment,...
Evenimente culturale în cadrul proiectului „Toamnă Româno-Italiană”
Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi-România, în parteneriat cu Federaţia Organizaţiilor Româneşti din Italia (F.O.R.I.), cu patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, organizează duminică, 20 octombrie 2019, ora 15, la „Medina Roma Arte”, Via Angelo Poliziano, 32-34-36, Roma, lansarea:
– volumului „Acorduri lirice româneşti/ Accordi lirici rumeni”, coordonator Marioara Vişan – antologie de poezie, bilingvă, româno-italiană,...
Festival Internațional de Literatură Satirico-Umoristică, la Vama
În data de 7 septembrie 2019, ora 11.00, se desfăşoară la Căminul Cultural din localitatea Vama-Bucovina, a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură satirico-umoristică „UMOR FĂRĂ FRONTIERE ÎN ȚARA DE SUS”, organizat de Cenaclul Literar „Nectarie” Vama, cu sprijinul Revistei de Istorie, Literatură şi Umor „Surâsul Bucovinei”, în parteneriat cu Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi.
Programul manifestării cuprinde:
-Alocuţiuni...
Street Delivery Iași scoate poezia în stradă, la Râpa Galbenă
Cea de-a VII-a ediție a Street Delivery Iași se va desfășura în acest an în perioada 14-16 iunie, pe strada Gheorghe Lascăr, în zona superioară a Râpei Galbene. Potrivit organizatorilor, evenimentul va reuni multe proiecte artistice și culturale, sub tema „Poezia e în stradă”, printre care construcții arhitecturale, ateliere, performance-uri, dans, pictură, competiții de poezie și hip-hop, idei pentru un oraș mai prietenos, concerte și artă stradală. ...
“Eminescu să ne judece” – eveniment la împlinirea a 130 de ani de la trecerea în nefiinţă a poetului naţional
Cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la trecerea la veșnicie a poetului național al românilor, sâmbătă, 15 iunie, de la ora 17.00, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași organizează în Parcul Copou evenimentul „Eminescu să ne judece”. Manifestarea, care se va desfăşura în faţa bustului marelui poet, va debuta cu ceremonia de depuneri de coroane de flori și rostirea alocuțiunilor de către cei prezenți. Un moment poetic, o expoziție...
Lansare de volume de poezie, la Casa Cărții
Sâmbătă, 6 aprilie 2019, ora 11:00, la Casa Cărții Iași (B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 57, Sala de Evenimente „Mihai Eminescu”, etaj II), va avea loc lansarea volumelor de poezie „Filosofii de curte” şi „Scutiri de vamă” semnate de autorul Mihai Constatin Ticu.
Volumele vor fi prezentate de prof.Petronela Angheluţă şi de scriitorii Mihai Batog Bujeniţă şi Constantin Mănuţă, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
Invitat de...
„O mască râde, alta plânge” sau festivalul curcubeu
Odată cu primăvara, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir ” din Iaşi organizează şi găzduieşte Festivalul- Concurs “O mască râde, alta plânge”.
De 14 ani festivalul-concurs a evoluat, a definit noi valori, a căpătat sens, a pus în valoare pasiunea elevilor pentru arta spectacolului de teatru, a stimulat creativitatea, dezvoltarea în exprimare dar și spiritul de competiție.
Mulțumirea noastră este că am regăsit modalități prin care i-am ajutat...