Archive: Page 402

Reprezentanții aeroporturilor din țară se întâlnesc săptămâna viitoare la Iași

În perioada 5-6 octombrie, Iașul va găzdui întâlnirea reprezentanților aeroporturilor din întreaga țară, în cadrul unei ședințe de lucru organizată de Asociația Aeroporturilor din România (AAR) si Aeroportul Iași. Pe agendă se vor avea subiecte cum ar fi suspendarea zborurilor companiei Blue Air, criza energetica care afecteaza grav aeroporturile, digitalizarea, securitatea cibernetica și măsuri necesare pentru eventualitatea intrării țării noastre...

Teatru, cursuri de autoapărare și muzică la deschiderea festivă a noului an academic la Universitatea Tehnică

Luni, 3 octombrie, de la ora 10.00, în parcul dintre căminele T 9 și T 11 din campusul studențesc Tudor Vladimirescu va avea loc deschiderea festivă a noului an universitar la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași (TUIASI). În parc, amenajat în urma unui proiect de regenerare urbană, va fi amplasată o scenă de pe care vor vorbi profesorii, studenții și invitații instituției ieșene de învățământ superior. La eveniment au fost invitați...

Grivița Roșie UNEFS – Politehnica Iași 7-38. Meci aproape perfect reușit de ieșeni

Politehnica Iași a învins duminică, în deplasare, cu scorul de 38-7 (12-0), pe Grivița Roșie UNEFS București, în etapa a IV-a a play out-ului Ligii Naționale de Rugby (LNR). Elevii antrenorilor Cosmin Rațiu, Mihai Stuparu și Ioan Iftode, și-au luat astfel revanșa față de înfrângerea pe care au suferit-o în faza grupelor, scor 10-17, în fața aceleiași echipe, tot în Capitală. Oaspeții au reușit șase eseuri, prin Nicuță, Matveev Tei, Arariței,...

HC Pietricica Piatra Neamț – Politehnica Iași 25-34. Succes concludent al ieșenilor în deplasare

Handbaliștii de la Politehnica Iași au legat cea de-a doua victorie consecutivă în campionat, după ce au învins duminică, în deplasare, cu scorul de 34-25 (14-15), pe HC Pietricica Piatra Neamț, într-un meci contând pentru etapa a III-a a Diviziei A (Seria A). Conduși la pauză la diferență de un gol, elevii lui Florin Spiridon au luat jocul pe cont propriu în repriza secundă și au câștigat într-o manieră categorică o partidă care se anunța din...

A doua listă cu numele invitaților prezenți la ediția din acest an a FILIT, dată publicității de organizatori

Organizatorii ediției din acest an a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) a publicat a doua listă cu numele invitaților care vor fi prezenți la eveniment în perioada 19-23 octombrie. Astfel, alături de scriitori, traducători și artiști, alți 96 de profesioniști cunoscuți din industria literară și artistică din Finlanda, Franța, Germania, Israel, Republica Moldova și România vor participa la festival: editori, jurnaliști,...

Evenimente ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor în perioada 2 – 8 octombrie

În perioada 2 – 8 octombrie 2022, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente: Duminică, 2 octombrie Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași. Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie și va săvârși sfințirea bisericii Parohiei Nașterea Sf. Ioan Botezătorul Cut...

Poli Iași – Minaur Baia Mare 2-0. Ieșenii au urcat pe primul loc în clasament

Poli Iași s-a impus, sâmbătă, cu scorul de 2-0 (0-0), în Copou, în fața lui Minaur Baia Mare, în etapa a VIII-a a Ligii 2, prin golurile reușite de Plămadă (min. 7- – cu capul, după o un corner executat perfect de pe partea dreaptă de Francisc Cristea) și Plokhotniuk (min. 90+4 – scăpat singur cu portarul). În ciuda scorului, meciul a fost, mai ales în prima repriză, destul de echilibrat, diferența dintre cele două formații nefiind atât...

Știința Miroslava – Ceahlăul Piatra Neamț 3-1. Ieșenii s-au dezlănțuit după pauză

Știința Miroslava a câștigat derby-ul Seriei 1 a Ligii 3, după ce a învins sâmbătă după amiază, pe stadionul din Uricani, pe Ceahlăul Piatra Neamț cu scorul de 3-1 (0-1). Golurile ieșenilor au fost reușite de Tchassen (min. 52 și min. 66) și Ayemantey (min. 75), golul de onoare al gazdelor fiind înscris de fostul jucător al lui Poli Iași, Patrick Petre (min. 16 – din penalty). Elevii lui Tibor Selymeș au reușit să întoarcă soarta partidei...

33 de cazuri noi de coronavirus, cu 19 mai puține față de ziua precedentă

În ultimele 24 de ore, în județul Iași au fost înregistrate 33 de cazuri noi de coronavirus, cu 19 mai puține față de ziua anterioară, anunță Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 10 externări și 7 internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces în rândul persoanelor confirmate cu virusul SARS-CoV-2, numărul total de decese...

Volumul „Jazz contextele mele”, de Virgil Mihaiu, lansat la Casa Blaș

Luni, 3 octombrie, de la ora 17.00, în Sala „Eduard Caudella” a Casei Balș, din strada Cuza Vodă nr. 29, va avea loc lansarea volumului „JAZZ CONTEXTELE MELE”, de Virgil Mihaiu, apărut la Editura Junimea, în colecția „Exit”. Scriitor, jazzolog și diplomat român, profesor de estetică a jazz-ului, performer de jazz-poetry, Virgil Mihaiu este o personalitate binecunoscută, apreciată mai ales pentru dezvoltarea și promovarea educației muzicale. Cartea...
;