Tag Archives: dezbatere

Conferința „De Ce Să Votez?”, la Palatul Roznovanu

Miercuri, 17 aprilie, începând cu ora 14.00, Primăria Municipiului Iași va găzdui Conferința „De Ce Să Votez?”, organizată de World Youth Alliance Romania. Sala „Vasile Pogor” va fi astfel locul de desfășurare a unei sesiuni de aproximativ două ore de Q & A, în care candidați la alegerile europarlamentare din tot spectrul politic vor dezbate cu publicul prezent tematici precum rolul unui europarlamentar sau al însuși Parlamentului European,...

Corina Creţu: E trist că Guvernul nu vrea să acceseze fonduri europene pentru construcţia A8

Comisia Europeană nu a primit nicio notificare din partea Guvernului României prin care să-i fie adus la cunoştinţă  faptul că Autostrada Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş nu s-ar mai construi cu fonduri europene nerambursabile, a declarat comisarul european pentru politici regionale Corina Creţu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Iaşi. „Am aflat şi eu cu surprindere, la fel ca dumneavoastră, despre anunţul făcut de doamna...

Prima ediție a Zilei Psihoeducației, marcată la Iaşi

Psichology Hub, o comunitate de psihologi și psihoterapeuți care dezvoltă împreună o serie de programe educative, de conștientizare socială și de dezvoltare personală accelerată, menite să genereze o schimbare de mentalitate în România, anunță prima ediție a Zilei Psihoeducației, care va avea loc pe 22 martie. Evenimentul va fi marcat prin intermediul unei dezbateri în jurul temei “Drepturile personale”, care va avea loc în București precum și...

Dezbatere privind problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi, la Primăria Municipiului Iaşi

Marți, 5 februarie, la ora 11.00, în Sala Mare a Primăriei va avea loc dezbaterea publică cu titlul „Iași, un oraș accesibil tuturor”, eveniment care urmărește să aducă în prim plan barierele pe care comunitatea ieșeană le ridică în calea persoanelor cu dizabilități. Provocarea la dialog vine din partea a cinci dintre tinerii cu dizabilități din Iași, care s-au asociat și aduc în atenția publică piedicile de depășit în viață pentru...

Proiectele Municipiului Iași, pe masa Guvernului și a parlamentarilor

Ca și în anii precedenți, având în vedere că dezbaterea Bugetului de Stat pentru anul 2019 este o oportunitate importantă pentru ca proiectele Municipiului Iași să beneficieze de finanțare guvernamentală, primarul Mihai Chirica a trimis o listă a acestor proiecte, încă din 17 decembrie 2018, atât Guvernului României, cât și celor 17 parlamentari de Iași. Printr-o adresă oficială, edilul-șef a cerut membrilor executivului și legislativului să...

Consultare publică a Planului Local de Acțiune al Iașului

Miercuri, 12 decembrie, de la ora 17.00, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iași (PMI), reprezentanții autorităţilor locale și membrii Forumului Multistakeholder Iași (MSF) vor prezenta în fața comunității și vor dezbate împreună cu publicul prezent proiectele incluse în Planul Local de Acțiune. Intrarea este liberă. În urma dezbaterilor în cadrul MSF și a analizelor făcute împreună cu reprezentanții PMI, proiectele incluse în Planul Local...

Reprezentanții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, invitaţi la lansarea proiectului „România Educată”

Miercuri, 5 decembrie, la Palatul Cotroceni va avea loc lansarea în dezbatere publică a proiectului „România Educată” al Administraţiei Prezidenţiale. La eveniment va participa şi o delegaţie a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, condusă de rectorul Dan Caşcaval, instituţia de învăţământ superior ieşeană fiind prezentă în calitate de universitate implicată în proiect, fiind gazda în 2016 a uneia dintre cele opt dezbateri regionale,...

Antibioticele Mileniului III – dezbatere cu participare internațională

Vineri, 9 noiembrie, Antibiotice SA a lansat programul de responsabilitate socială Antibioticele Mileniului III, prin reunirea la Muzeul Național Cotroceni a unor experți internaționali și locali, precum și profesioniști care susțin constant utilizarea judicioasă a antibioticelor în medicina umană și veterinară. Evenimentul a avut loc premergător săptămânii declarată de Organizația Mondială a Sănătății ca Săptămâna Mondială de Informare privind...

Discuţii aprinse pe tema noii legi a pensiilor la dezbaterea organizată astăzi la Prefectură

La sediul Prefecturii Iaşi a avut loc astăzi o dezbatere publică pe tema noii legi a pensiilor, act normativ elaborat de Guvern, care urmează să intre în discuţia Parlamentului până la sfârşitula cestui an. În cadrul întâlnirii, la care a fost prezent, alături de autorităţile locale, Mihai Adrian Rîndunică, secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale, majoritatea celor prezenți în sală au apreciat proiectul de lege propus de Guvernul...

Petru Movilă: Dezbaterea privind Spitalul Regional de Urgenţe nu a adus nimic nou pentru ieşeni

Deputatul PMP Petru Movilă, în calitate de membru al Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, a participat vineri, la Iaşi, la prezentarea proiectului viitorului Spital Regional de Urgenţe (SRU), eveniment la care a fost prezent şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.  Potrivit deputatului, deşi întâlnirea a fost una necesară, ea nu a răspuns întrutotul la o serie de întrebări esenţiale în legătură cu cea mai mare investiţie...
;