Tag Archives: promovare
Bugetul municipiului Iași pe anul 2016 a intrat în dezbatere publică
Ieșenii pot face propuneri referitoare la proiectul de buget pentru acest an, întocmit de Primărie, completând un formular special, pus la dispoziție la Centrele de cartier, precum și la Centrul de informare pentru cetățeni. După cum a declarat joi, într-o conferință de presă, primarul Mihai Chirica, toate formularele vor fi centralizate și analizate de către reprezentanții municipalității, cele mai interesante propuneri venite din partea cetățenilor...
Două puncte prețioase pierdute: FC Panciu – Știința Miroslava 1-1 (0-1)
Știința Miroslava a pierdut două puncte prețioase sâmbătă, la Panciu, în cadrul etapei a 12-a a Ligii a III-a (Seria I), îndepărtându-se de primul loc al clasamentului și, implicit, de atingerea obiectivului din acest sezon, respectiv promovarea în liga a doua. Deși au deschis primii scorul, în minutul 38 prin golgheterul Tudorel Tudorache, elevii lui Cristi Ungureanu nu au putut rezista iureșului din repriza a doua al formației gazdă, fiind egalați...
Rugby: Politehnica-Unirea Iași a ratat promovarea în Superligă
Politehnica-Unirea Iași a ratat calificarea în Superliga de rugby, după ce, în ultimul meci din play-off-ul Diviziei Naționale de Seniori (DNS), disputat la sfârșitul săptămânii la Petroșani, a fost învinsă cu scorul de 12-18 de formația locală Știința. În urma acestui rezultat și având în vedere și scorul înregistrat în celălalt meci din play-off (RCM Galați – CS Năvodari 20-15), formația Știința Petroșani a devenit campioană a DNS,...
Victorie împotriva liderului: Știința Miroslava – Olimpia Rm. Sărat 3-0 (2-0)
Știința Miroslava a reușit un rezultat excelent, sâmbătă, în etapa a 11- a a Ligii a III-a, după ce a învins la scor de neprezentare pe liderul de până atunci al Seriei I, formația Olimpia Râmnicu Sărat. Ieșenii au făcut cel mai bun meci din acest sezon, spulberând fără de apel pe una dintre cele mai bune grupări din eșalonul al treilea. Golurile ieșenilor au fost înscrise de Ghirasim (min. 5 și 25) și Tudorache (min. 66). ”Omul meciului”...
Au pierdut derby-ul: CS Năvodari – Politehnica-Unirea Iași 31-17 (11-14)
Rugbyștii de la Politehnica-Unirea Iași și-au diminuat serios șansele de promovare în Superligă, după ce sâmbătă, 17 octombrie, în cea de-a doua etapă a play-off-ului Diviziei Naționale de Seniori (DNS), au pierdut în deplasare, la Năvodari, cu scorul de 17-31 (14-11). Gazdele au început foarte bine meciul, reușind un eseu încă din minutul 5. În minutul 24, scorul devine 8-0 pentru constănțeni, în urma unei lovituri de pedeapsă, după care, trei...
Iașul va cheltui 35 de milioane de euro pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în anul 2021
Candidatura Iașului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 îi va ”arde” la buzunare pe locuitorii orașului, bugetul prevăzut pentru organizarea acțiunilor de promovare a acestui proiect, derulate în perioada 2017-2022, ridicându-se la suma de 35,5 de milioane de euro. Întruniți în ședință extraordinară, aleșii locali au aprobat joi, 8 octombrie, cu 16 voturi pentru și patru abțineri (cele ale consilierilor liberali plus votul consilierului...
Liga a III-a: Liderul seriei I, învins la Miroslava
Știința Miroslava se menține în plutonul fruntaș al echipelor cu șanse la promovare din Seria I a Ligii a III-a, după ce sâmbătă, 3 octombrie, în meciul derby din etapa a VI-a, a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), pe liderul de până atunci al clasamentului, formația Sepsi Sfântu Gheorghe. Unicul gol al partidei a fost reușit în minutul 64 de Tudorache. Ieșenii le provoacă, astfel, covăsnenilor prima înfrângere din acest sezon, distanța...
Și-au revenit: Știința Miroslava – Metalosport Galați 3-0 (2-0)
Știința Miroslava și-a revenit repede după ”șocul” din prima etapă, când a fost învinsă, surprinzător, la Pașcani, câștigând la scor de neprezentare, pe teren propriu, în fața nou promovatei Metalosport Galați, în etapa a doua a Ligii a III-a (Seria 1). Cu un suporter de lux în tribune, fostul portar Raul Avram, transferat în această vară la prim divizionara FC Botoșani, gazdele s-au năpustit încă de la debutul meciului în atac, reușind...
Procent de promovare de 53,50% la examenul național de definitivat, în județul Iași
Procentul de promovare la nivelul județului Iași, la examenul național de definitivare (sesiunea iulie 2015), înainte de depunerea contestațiilor, este de 53,50%, față de 46,23% la nivel național. Astfel, din totalul celor 372 de note, cele mai multe, respectiv 161, sunt cele cuprinse între 8,00 și 8,99, urmate de notele între 6,00 și 6,99 (72), cele între 7,00 și 7,99 (44), cele între 5,00 și 5,99 (34) și cele mai mici de 5,00 (23). De remarcat că...
Promovabilitate de sută la sută la Bacalaureat pentru elevii a trei licee din Iași
Trei unități de învățământ din județul Iași, respectiv Colegiul Național ”Costache Negruzzi” Iași, Colegiul Național Iași și Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Iași au reușit să obțină un procent de promovare de sută la sută la examenul de Bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2015). Un procent de promovare de peste 90% au obținut alte 11 unități, acestea fiind, în ordine descrescătoare, Liceul Teoretic ”Miron Costin” Iași (99,46%),...