5:14 pm - Thursday April 29, 9232

Tag Archives: sedinta

Proiectul de regenerare urbană a zonei Cicoarei va fi suplimentat cu trei milioane de lei

Consilierii locali ieşeni se vor întruni luni, 29 mai, începând cu ora 10.00, în şedinţă ordinară, pe a cărei ordine de zi sunt înscrise peste 30 de proiecte de hotărâre. Printre cele mai importante dintre acestea se numără cele privind rectificarea bugetului general al municipiului Iaşi pe anul 2023, suplimentarea cu trei milioane de lei a contribuţiei financiare a Primăriei Municipiului Iaşi pentru implementarea proiectului integrat de regenerare...

Proiectul privind construcţia Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară de la Miroslava va fi fazat

Instituția Prefectului Județului Iași a organizat luni, 3 aprilie, o nouă întâlnire de lucru pe tema proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC). În urma discuţiilor purtate de reprezentanţii administraţiei locale cu specialiştii a fost convenit un calendar cu privire la etapele care trebuie întreprinse pentru ca proiectul să intre în cursa pentru a primi finanţare prin intermediul Programului Operațional Sănătate (POS) al...

Soluţia găsită de autorităţi pentru ca elevii de la Colegiul Pedagogic să înveţe tot în Copou

Începând cu anul şcolar 2023 – 2024, activitatea didactică a elevilor de la Colegiul Naţional Pedagogic “Vasile Lupu” se va desfăşura într-o nouă locaţie, amenajată în apropierea unităţii de învăţământ, în  zona Copou, după “modelul” folosit în Timişoara sau în unele sectoare din Capitală. În urma întâlnirii care a avut loc luni, 27 martie, la sediul Primăriei, la care au participat primarul Mihai Chirica, conducerea...

Proiectul privind aprobarea bugetului CTP, scos de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local

Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat luni o parte dintre bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 şi estimările pentru anii 2024 şi 2025 ale societăţilor aflate în administrarea Primăriei. Au fost aprobate cu unanimitate de voturi bugetele SC Servicii Publice SA şi SC Salubris SA, în timp ce bugetul SC Tehnopolis SRL a fost respins cu 12 voturi pentru, 11 abţineri şi 4 voturi împotrivă. La limită au fost aprobate...

Aprobarea bugetelor societăţilor aflate în administrarea Primăriei, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local

Consilierii locali ieşeni se vor întruni luni, 27 februarie, începând cu ora 10.00, în cadrul şedinţei ordinare din această lună a Consiliului Local al Municipiului Iaşi, pe a cărei ordine de zi sunt înscrise nu mai puţin de 53 de proiecte de hotărâre. Printre cele mai importante se numără rectificarea bugetului general al Municipiului Iaşi pe anul 2023, aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 şi estimările pentru anii 2024 şi...

PNL şi-a asigurat majoritatea necesară în Consiliul Local pentru votarea bugetului Iaşului

Convocată în regim de îndată de către primarul Mihai Chirica, şedinţa extraordinară din această dimineaţă a Consiliului Local a durat fix un sfert de oră, timp mai mult decât necesar pentru aprobarea singurului proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi, respectiv validarea lui Marius Ionuţ Râpanu (PNL) în funcţia de consilier local, în locul lui Alin Andrieş, numit la sfârşitul anului trecut în funcţia de secretar de Stat în Ministerul Finanţelor....

Şedinţa Consiliului Local pregătitoare votării bugetului Iaşului, boicotată de reprezentanţii USR şi PSD

Din cauza lipsei cvorumului, şedinţa extraordinară a Consiliului Local, care trebuia să aibă loc vineri, 13 ianuarie, şi pe a cărei ordine de zi se număra depunerea jurământului de către consilierul local Marius-Ionuț Rîpanu (PNL), în locul lui Alin Andrieș, care a demsionat din Legislativul local după ce a fost numit secretar de Stat în Ministerul Finanțelor, schimbarea componenței comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ca urmare a acestei...

Amplasarea de stații de încărcare pentru autobuzele electrice, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Supraînălțarea trecerilor de pietoni din preajma unităților de învățământ din municipiu, amplasarea de stații de încărcare pentru autobuzele electrice și aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru extinderea zonei intravilanului Municipiului Iași în zona Moara de Vânt – Podgoria Copou sunt doar câteva dintre proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local programate miercuri, 31 august, începând...

Programul județean de transport public pentru următorii șase ani, pe ordinea de zi a ședinței CJ

În cadrul ședinței de miercuri, 27 iulie, consilierii județeni ieșeni urmează să aprobe Programul Județean de Transport Public, care va stabili cadrul de funcționare a transportului public de persoane în perioada 2023 – 2028. “După cum bine știți, am organizat mai multe întâlniri cu operatorii de transport și cu primarii din județ, pentru a pune bazele unui program eficient, care să răspundă nevoilor de transport ale ieșenilor. Strategia pentru...

Proiectul înființării liniei feroviare directe Iași – Chișinău – Odesa, pe masa consilierilor județeni

Autoritățile locale din România, Republica Moldova și Ucraina susțin proiectul de înființare a unei linii feroviare directe care să lege orașele Iași, Chișinău și Odesa pentru promovarea potențialului turistic și cultural de care dispun cele trei regiuni. În acest sens, pe ordinea de zi a ședinței ordinare de luni, 27 iunie, a Consiliului Județean va fi dezbătut și supus spre aprobare un memorandum care include pașii pe care autoritățile din...
;