Tag Archives: Mihai Chirica
Întâlniri lunare cu societatea civilă la Palatul Roznovanu
Conducerea Primăriei Municipiului Iași continuă deschiderea instituției față de societatea civilă, asociațiile profesionale și mediul de afaceri. Primarul Mihai Chirica a decis ca în ultima zi de vineri din fiecare lună să aibă la Palatul Roznovanu câte o întâlnire cu reprezentanții organizațiilor neguvernamentale și ai structurilor asociative ieșene. Prima astfel de discuție va avea loc vineri, 29 septembrie, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului...
Primarul Mihai Chirica, în vizită la compania IRCON SRL
Primarul Mihai Chirica a fost marţi, 12 septembrie, oaspetele cercetătorilor companiei ieșene IRCON SRL, una dintre firmele locale care promovează cu succes imaginea industriei farmaceutice ieșene. Produsul principal al specialiștilor coordonați de conf. univ. dr. Christache Zanoschi este medicamentul Cervugid ovule, cel mai bun antiinflamator în afecțiunile ginecologice. „Am rămas profund impresionat de profesionalismul cercetătorilor de la IRCON, de modul...
Primarul Mihai Chirica s-a întâlnit cu directorul general al Groupe Renault România
Vineri, 8 septembrie, după dezbaterea și conferința de presă organizate la Centrul de Sprijinire si Dezvoltare a Afacerilor IDEO, directorul general al Groupe Renault România, Yves Caracatzanis, a avut o întrevedere cu primarul Mihai Chirica la Palatul Roznovanu.
În cadrul discuțiilor, primarul Mihai Chirica a făcut o scurtă prezentare a contextului economic ieșean, care cunoaște o dezvoltare deosebită în ultimii ani mai ales datorită investițiilor străine...
Finanțarea din bani publici a cluburilor sportive din Iași se va face exclusiv pe măsura performanței
Cu privire la afirmațiile făcute în spațiul public, în ultimele zile, de unele persoane, care au avut drept subiect clubul de fotbal CSM Politehnica Işai, primarul Mihai Chirica a făcut vineri, 23 iunie, o serie de precizări menite a clarifica opinia publică, iubitorii de fotbal în special, relația dintre autoritatea locală (Consiliul Local Municipal și Primăria Municipiului Iași) și clubul de fotbal mai sus amintit. Potrivit unui comunicat de presă,...
Primarul Mihai Chirica a efectuat o vizită de trei zile în Israel
Primarul Mihai Chirica a efectuat în perioada 2 – 4 iunie o vizită în Israel, a doua în ultimele luni. Deplasarea în Ţara Sfântă a fost făcută ca urmare a unei invitaţii venite din partea Uniunea Evreilor Originari din România (AMIR), condusă de Micha Harish, fost ministru al Muncii în Israel. În cadrul vizitei întreprinse în Israel, şeful municipalităţii ieşene fost însoţit şi de Lăcrămioara Stratulat, managerulul Complexului Muzeal Naţional...
Primarul cere intensificarea ritmului de lucru pe şantierele din oraş
Primarul Mihai Chirica a solicitat firmelor care execută lucrări de reparaţii a străzilor din municipiu să-şi intensifice ritmul de lucru, astfel încât termenele de finalizare a investiţiilor să fie respectate şi chiar devansate. “Trecerea iernii a declanșat un program de investiții mai accentuat în această perioadă. Începând de luni am mai pornit câteva șantiere. Aseară (miercuri – n.r.), în jurul orei 20.00, se lucra încă pe bulevardul...
Primarul Mihai Chirica, la Ședința jubiliară dedicată aniversării Centenarului
Primarul Mihai Chirica a participat astăzi, 26 aprilie, la Palatul Parlamentului, la Ședinţa comună jubiliară dedicată aniversării Centenarului „Iaşi – Capitala Regatului României 1916 – 1918 şi Oraş al Marii Uniri”, precum și împlinirii a 100 de ani de la adoptarea de către Senatul și Adunarea Deputaților, reunite la Iași, a legilor reformatoare ale Statului Român: Legea agrară și Legea electorală.
„Ca primar al Iașului, am participat...
Primarul Mihai Chirica cere sprijinul premierului pentru finalizarea centurii de sud a municipiului
Primarul Mihai Chirica a trimis o scrisoare deschisă premierului Sorin Grindeanu, în care solicită alocarea de fonduri de la bugetul de stat pentru finalizarea lucrărilor la centura de sud a municipiului Iaşi. În acest sens, şeful municipalităţii ieşene a anunţat că, în cazul în care Executivul va debloca fondurile necesare pentru demararea acestei investiţii, lucrările la centura de sud a municipiului Iaşi ar putea începe chiar în acest an. “Prin...


