Tag Archives: acum

Dezbatere publică privind impactul asupra mediului al tronsonului Paşcani – Suceava din Autostrada Moldovei

La sediul Primăriei din comuna Tătăruşi (judeţul Iaşi) a avut loc miercuri, 27 septembrie, dezbaterea publică privind emiterea acordului de mediu necesar pentru începerea lucrărilor la tronsonul Pașcani – Suceava al Autostrăzii Moldovei (A7). La eveniment, organizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi, au fost prezenţi prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, reprezentanţi...

Poli Iaşi – Şomuz Fălticeni 3-2, într-un joc amical disputat în Copou

În pregătirea partidei de luni, de la ora 18.00, de pe teren propriu, cu Petrolul Ploieşti, din etapa a XI-a a Superligii, Poli Iaşi a disputat miercuri un joc amical, pe Stadionul “Emil Alexandrescu”, cu formaţia Şomuz Fălticeni, ocupanta locului 9 în Seria 1 a Ligii 3. Cu această ocazie, antrenorul Leo Grozavu a testat şi câţiva jucători tineri care se pregătesc în Copou, printre care mijlocaşul Denis Ciobanu şi atacantul columbian Andres...

Au fost puse în vânzare biletele pentru intrarea la meciul dintre Poli Iaşi şi Petrolul Ploieşti

Începând de astăzi au fost puse în vânzare biletele pentru intrarea la meciul de fotbal dintre Politehnica Iaşi şi Petrolul Ploieşti, programat luni, 2 octombrie, începând cu ora 18.00, pe Stadionul “Emil Alexandrescu” din Copou, contând pentru etapa a XI-a a Superligii.  Biletele pot fi achiziționate online, precum și de la casele de bilete de la stadion. Potrivit organizatorilor, achiziţionarea tichetelor necesare pentru intrarea la meci...

THOR – proiect de cooperare regională pentru prevenirea criminalităţii transfrontaliere între România şi Republica Moldova

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași și Școala de Formare Inițială și Continuă a Personalului Poliției de Frontieră (SFICPPF) Iași au găzduit, miercuri, 27 septembrie, un eveniment de publicitate locală a proiectului THOR – “Cooperare regională pentru prevenirea și lupta împotriva criminalității transfrontaliere în regiunea de frontieră dintre România și Republica Moldova”. Principalul obiectiv al acestui proiect,...

Rechizite și mobilier școlar pentru cinci școli și grădinițe din județul Iași

În preajma începutului de an școlar, compania olandeză de IT Centric a organizat un eveniment intern inedit, contribuind activ la susținerea educației și implicarea socială. Cu o tematică școlară, în cadrul său, peste 240 de angajați au strâns rechizite și au montat mobilier școlar pentru copiii din mediul rural. „La Centric considerăm că investiția în generațiile următoare este o investiție în viitorul nostru și ne dorim să le oferim cele...

“Undă verde” pentru începerea lucrărilor la Parcul Industrial Paşcani

Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat miercuri, 27 septembrie, trecerea în domeniul public al judeţului Iaşi şi administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi a unui teren în suprafaţă de 67.400 de metri pătraţi din suburbia Sodomeni, în vederea construirii Parcului Industrial Pașcani. Potrivit notei de fundamentare care a însoţit proiectul de hotărâre, obiectivul urmează să fie realizat pe o suprafață de 60...

UAIC deschide anul universitar cu un eveniment dedicat studenților din anul I

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează în perioada 30 septembrie – 2 octombrie cea de-a XII-a ediție a evenimentului „Bun venit la UAIC”, dedicat studenților din anul I, menit să îi ajute să se integreze cât mai ușor în comunitatea academică a universității. Pe întreaga durată a evenimentului, în fața sediului instituţiei vor fi amenajate standuri unde „bobocii” vor fi întâmpinați de studenţi din ani mai...

40.000 euro investiți în modernizarea atelierului de prelucrări mecanice de la Colegiul Tehnic ”Mihail Sturdza”

Învățământul tehnic profesional și academic are nevoie de implicarea mediului de afaceri, pentru a recupera decalajul tehnologic din ateliere și laboratoarele în care tinerii testează teoria prin experimente practice, relevante pentru a valida aplicabilitatea principiilor tehnice. Parteneriatul dintre Colegiul Tehnic ”Mihail Sturdza” și fabrica din Iași care activează sub umbrela PHINIA aniversează zece ani și un portofoliu de proiecte implementate...

Studentă masterandă la Facultatea de Design Industrial şi Managementul Afacerilor, câştigătoare a concursului Mind ShoeDesign 2022

Raluca Lupu, masterandă la Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor (DIMA) din cadrul Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi, a câștigat premiul întâi, în valoare de peste 25.000 de euro, la concursul internațional Mind ShoeDesign 2022, competiție internațională de design de încălțăminte, desfăşurată în Portugalia. Compania Mind Portugalia, producător de software CAD, a lansat în luna noiembrie 2022 designerilor...

Fotbalistul Politehnicii Iaşi, Julian Marchioni, în echipa ideală a etapei a X-a

Mijlocaşul la închidere al Politehnicii Iaşi, argentinianul Julian Marchioni, a fost inclus de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) în echipa ideală a etapei a X-a a Superligii, ca urmare a evoluţiei pe care acesta a avut-o în meciul pe care alb-albaştrii l-au câştigat sâmbătă, în deplasare, în faţa lui FC Voluntari, scor 2-1. Este pentru prima dată când Julian este nominalizat în echipa ideală a etapei. Alături de jucătorul Politehnicii Iaşi,...
;